Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 674/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 674/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4217/211/2015
Dos. nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Sentința penală nr. 674
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Instanța constituită din:
Judecător – L. M.
Grefier – A. V.-R.
Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul N. D., trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 03 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul N. D., în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. P. R. A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială la dosarul cauzei (f.6) și persoana vătămată K. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 29 aprilie 2015 s-a depus copia fișei de cazier judiciar al inculpatului, comunicată de către IPJ Bistrița-Năsăud.
S-a verificat identitatea persoanei vătămate potrivit cărții de identitate . nr._.
Instanța pune în vedere părților că se pot împăca pentru infracțiunea de furt calificat.
Persoana vătămată arată că nu dorește să se împace cu inculpatul.
Președintele completului de judecată aduce la cunoștință inculpatului, potrivit art. 374 alin. 2 N.C.pr.pen. rap. la art. 83 N.C.pr.pen., învinuirea și încadrarea juridică a acesteia, precum și faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar în situația în care consimte să dea declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Totodată, îi aduce la cunoștință că potrivit art. 374 alin. 4 N. C.pr.pen. până la începerea cercetării judecătorești, poate recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și poate solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În această situație, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii penale. De asemenea îi aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales pe toată durata procesului penal.
Inculpatul arată că dorește să beneficieze de dispozițiile legale referitoare la judecarea cauzei în procedură simplificată și consimte să dea o declarație în fața instanței.
S-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei (f.23).
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea cererii inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 N.C.pr.pen.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.
Instanța constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. D. există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, astfel că admite cererea inculpatului, prezenta cauză urmând a fi judecată în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art.374 alin. 4 C.pr.pen.
Reprezentanta Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Apărătorul inculpatului arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta Parchetului solicită schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. în infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin.1 și art. 43 alin. 5 C.pen. și a se reține că prezenta faptă a fost săvârșită atât în condițiile recidivei postcondamnatorii, raportat la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 559/2013 a Judecătoriei G. cât și în condițiile recidivei postexecutorii, raportat la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 789/2007 a Judecătoriei Cluj-N..
Apărătorul inculpatului arată că nu se opune schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, astfel cum a fost solicitată de reprezentanta Parchetului.
Instanța urmează a se pronunța prin sentință cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului, având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin.1 și art. 43 alin. 5 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa închisorii între limitele reduse cu o treime, potrivit art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Raportat la reținerea stării de recidivă, solicită ca pedeapsa aplicată să fie majorată cu jumătate. La dozarea și individualizarea pedepsei solicită a se avea în vedere că inculpatul și-a ales cu grijă victima, respectiv a optat pentru o persoană mai în vârstă, cu posibilități mai reduse de apărare. Bunul sustras a fost recuperat datorită faptului că martorii prezenți l-au oprit pe inculpat, iar prejudiciul cauzat a fost unul ridicat, de aproximativ 1000 de lei. Din fișa de cazier judiciar al inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat de mai multe ori, iar prezenta faptă a săvârșit-o la două săptămâni după liberarea condiționată. Solicită a se dispune menținerea revocării liberării condiționate din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 559/2013 a Judecătoriei G. și executarea restutului neexecutat alături de pedeapsa aplicată în cauză. Solicită aplicarea unei pedepse orientate spre maximum, cu executare în regim de detenție și a se deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii. Solicită a se aplica pedepsele complementare si accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b C.pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită a se constata ca persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și în temeiul art. 274 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Persoana vătămată arată că nu este adevărată ora la care a relatat inculpatul că s-ar fi săvârșit fapta și nici faptul că inculpatul a fost lovit și zgâriat. Mai arată că genta sustrasă de inculpat era în mâna acestuia atunci când a fost prins de cei doi martori. Precizează că inculpatul nu a fost zgâriat și înjurat.
Apărătorul inculpatului solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și a se reduce limitele de pedeapsă cu o treime, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei. La dozarea și individualizarea pedepsei, solicită a se ține seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen. respectiv faptul că inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii, pe parcursul urmăririi penale a colaborat cu organele de cercetare penală. Arată că inculpatul are o situație familială mai dificilă, iar faptele au fost comise pentru asigurarea mijloacelor de subzistență.
Inculpatul N. D., având ultimul cuvânt, arată că medicul arestului a constatat că a fost bătut.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a fost trimis în judecată inculpatul N. D., arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.
S-a reținut că fapta inculpatului N. D., care la data de 30 decembrie 2014, în jurul orei 22,10 a sustras persoanei vătămate K. M., în timp ce aceasta se deplasa pe . din municipiul Cluj-N., o geantă în care se aflau diverse bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b) cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 cod penal.
La termenul de judecată in data de 20 mai 2015, înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea cauzei în temeiul disp. art. 374 al. 4 și 375 din C.p.p.
Instanța a admis cererea inculpatului.
Analizând actele din dosarul de urmărire penală reține următoarele:
Instanța reține că există probe certe din care să rezulte că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv declarațiile inculpatului care se coroborează cu procesele verbale de constatare a infracțiunii, cu declarațiile persoanelor vătămate și declarațiile martorilor I. S. și S. C.-D..
Așadar, reținem că 30.12.2014, în jurul orei 22.10, inculpatul O. D. M. se afla în zona magazinului S. situat pe . din Cluj-N., cu scopul de a face rost de bani prin sustragerea de bunuri. A observat-o pe persoana vătămată K. M. care ieșea de la serviciu, respectiv de la restaurantul A., având în mâna stângă o poșetă. Inculpatul s-a deplasat în spatele persoanei vătămate și i-a smuls poșeta după care a fugit.
Strigătele de ajutor ale persoanei vătămate a alertat mai multe persoane, printre care martorii I. S. și S. C.-D., persoane ce au pornit în urmărirea inculpatului, reușind să îl prindă în fața băncii Reiffeisen din P-ța M. Viteazul.
La fața locului a ajuns și persoana vătămată, iar apoi organele de poliție care au constatat săvârșirea infracțiunii, l-au identificat pe inculpat și l-au condus la secția de poliție. Asupra inculpatului au fost găsite mai multe bunuri preintre care un tub pulverizant iritant lacrimogen, o pereche de cătușe metalice și un briceag cu lama de aproximativ 10 cm.
Inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fiind liberat la data de 16 decembrie 2014 cu un rest de 359 zile de închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj. Raportat și la pedepsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 789/26 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., vom retine că inculpatul a săvârsit fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în conditiile recidivei postcondamnatorii si postexecutorii. Întrucât cele două forme de pluralitate de infractiuni atrag fiecare si cumulativ o agravare a răspunderii penale, chiar dacă au fost reținute disp. art. 41 al. 1 din C.pen., instanta a pus în discuție și va dispune schimbarea încadrării juridice prin reținerea explicită a celor două forme ale recidivei.
Așadar, instanța va reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că:
Fapta inculpatului N. D., care, după executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 789/26 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. și în cursul liberării condiționate din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 30 decembrie 2014, în jurul orei 22,10 a sustras persoanei vătămate K. M., în timp ce aceasta se deplasa pe . din municipiul Cluj-N., o geantă în care se aflau diverse bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b) cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 cod penal.
La individualizarea pedepsei cu privire la persoana N. D., instanța va ține seama de prev. art. 74 din N.C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat în condițiile recidivei poscondamnatorii și postexecutorii, rezultatul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt calificat și gradul ridicat al pericolului social al faptelor relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. Vom avea în vedere tenacitatea infracțională, împrejurarea că a luat repede rezoluția infracțională și a săvârșit fapta la scurt timp după liberarea din pedeapsa de 6 ani închisoare. Inculpatul profită de minime oportunități pentru obținerea beneficiilor materiale, ignorând consecințele faptelor sale, deși manifestă regret ulterior prinderii sale.
În baza art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 rap la art 43 alin 1 și 5 din din C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul N. D. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constatăm starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, precum și starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 789/26 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-N..
În baza art. 104 al. 2 din C.pen. și art. 43 al. 1 din C.pen. vom revoca liberarea condiționată din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj și dispune executarea restului de 359 de zile de închisoare.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constatăm că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul N. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 3 luni și 359 de zile de închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsă complementară rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015.
Vom repune pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 în individualitatea ei și vom înlătura sporul de 359 de zile de închisoare.
În baza art. 43 al. 2 din C.pen. vom contopi pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, vom stabili pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, adică 1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare să fie executată alături de restul de pedeapsă rămas neexecutat de 359 de zile de închisoare, în final 2 ani 9 luni și 359 de zile de închisoare.
În baza art. 45 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica și de a se apropia de numitul BORODI M., CNP_, pe o perioadă de 1 an și 6 luni care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen., având în vedere, pe de o parte fapta pentru care urmează să fie condamnat, faptă care determină o stare de incompatibilitate cu drepturile arătate mai sus, iar pe de altă parte pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015.
Pentru aceleași argumente, în baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. vom scădea perioada reținerii de 24 de ore din data de 31 decembrie 2014.
În baza art. 40 al. 3 din C.pen. vom scădea perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 13 ianuarie 2015 la zi.
Vom anula mandatul de executare a pedepsei de 2 ani 3 luni și 359 de zile de închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsă complementară rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 și vom dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Vom constata că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat.
În baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu vor fi avansate din FMJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 al. 1 din C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. D. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 - 229 al. 1 lit. b din C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 din C.pen. în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 - 229 al. 1 lit. b din C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1, art. 43 al. 1 și art. 43 al. 5 din C.pen.
În baza art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 rap la art 43 alin 1 și 5 din din C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., fiul lui Natural și M., născut la data de 21.08.1987, în mun. Bistrița, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în com. Dumitrița, ., jud. Bistrița Năsăud, fără forme legale, Cluj-N., ., jud. Cluj, identificat prin C.I.P., ..C., nr._, CNP_, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constată starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, precum și starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 789/26 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-N..
În baza art. 104 al. 2 din C.pen. și art. 43 al. 1 din C.pen. revocă liberarea condiționată din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 559 din 4.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. definitivă prin decizia penală nr. 194/R/15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj și dispune executarea restului de 359 de zile de închisoare.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul N. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 3 luni și 359 de zile de închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsă complementară rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015.
Repune pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 în individualitatea ei și înlătură sporul de 359 de zile de închisoare.
În baza art. 43 al. 2 din C.pen. contopește pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, stabilește pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare să fie executată alături de restul de pedeapsă rămas neexecutat de 359 de zile de închisoare, în final 2 ani 9 luni și 359 de zile de închisoare.
În baza art. 45 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica și de a se apropia de numitul BORODI M., CNP_, pe o perioadă de 1 an și 6 luni care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. c din C.pen.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica și de a se apropia de numitul BORODI M., CNP_, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. scade perioada reținerii de 24 de ore din data de 31 decembrie 2014.
În baza art. 40 al. 3 din C.pen. scade perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 13 ianuarie 2015 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei de 2 ani 3 luni și 359 de zile de închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsă complementară rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b, n și al. 3 din C.pen. prin sentința penală nr. 493/17 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 6 mai 2015 și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Constată că persoana vătămată K. M. cu domiciliul în comuna B., ., jud. Cluj nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă pe inculpatul N. D. la plata sumei de 460,06 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu respectiv, d-nul ILYIES Z. de 200 de lei și d-na P. R. A. de 200 de lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2015.
Judecător
L. M. Grefier
A. V.-R.
Red. 4 ex./L.M./26 mai 2015
← Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 703/2015.... | Vătămarea corporală (art.194 NCP). Sentința nr. 635/2015.... → |
---|