Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 584/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 584/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 620/211/2015

Dos. nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Sentința penală nr. 584

Ședința publică din data de 6 mai 2015

Instanța constituită din:

Judecător – L. M.

Grefier – A. V.-R.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. A. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul G. L., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 7446/P/2014 din data de 06 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 323 teza I C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. L. și martora B. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a dispus înlăturarea din sala de ședințe a martorei prezente.

S-a verificat identitatea inculpatului potrivit cărții de identitate . nr._.

Președintele completului de judecată aduce la cunoștință inculpatului, potrivit art. 374 alin. 2 N.C.pr.pen. rap. la art. 83 N.C.pr.pen., învinuirea și încadrarea juridică a acesteia, precum și faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar în situația în care consimte să dea declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Totodată, îi aduce la cunoștință că potrivit art. 374 alin. 4 N. C.pr.pen. până la începerea cercetării judecătorești, poate recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și poate solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În această situație, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii penale. De asemenea îi aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales pe toată durata procesului penal.

Inculpatul arată că dorește să beneficieze de dispozițiile legale referitoare la judecarea cauzei în procedură simplificată și consimte să dea o declarație în fața instanței.

S-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei (f.15).

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea cererii inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 N.C.pr.pen.

Inculpatul solicită admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Instanța constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. L. există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, astfel că admite cererea inculpatului, prezenta cauză urmând a fi judecată în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art.374 alin. 4 C.pr.pen.

Reprezentanta Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.

Inculpatul arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Parchetului, având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. la pedeapsa închisorii și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. și ped. de art. 323 teza I C.pen. la pedeapsa amenzii penale. În temeiul art. 38 C.pen. solicită contopirea celor două pedepse aplicate, urmând ca executarea pedepsei rezultante să fie suspendată sub supraveghere, potrivit art. 91, 92 C.pen., urmând a se stabili de către instanță măsurile de supraveghere și una din obligațiile prevăzute de art. 93 C.pen. cărora trebuie să li se supună inculpatul. Solicită obligarea inculpatului la prestarea a cel puțin 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. În temeiul art. 274 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

La dozarea și individualizarea pedepsei solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a condus pe o distanță apreciabilă, fără a avea cel puțin cunoștințele teoretice necesare pentru a conduce un autoturism. Având în vedere cele învederate de inculpat, respectiv faptul că deține autoturismul din cursul anului 2009, este probabil că acesta a mai condus fără a poseda permis de conducere.

Inculpatul G. L., având ultimul cuvânt, arată că nu va mai conduce nici un autoturism până nu va ace școala de șoferi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 7446/P/2014 din data de 6.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 323 teza I C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut că fapta inculpatului G. L. care, la data de 11.07.2014, în jurul orelor 01:30, a condus autoturismul marca F. Marea cu nr de înmatriculare AN 824 DP, pe drumurile publice, în localitatea Apahida, pe DN 1C E576, pe direcția Cluj N.-D., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev de art. 335 alin 1 C.pen., iar fapta aceluiași inculpat, care în condițiile de mai sus, de a prezenta un permis fals, respectiv permisul de conducere cu nr TO5830106W, cunoscând că este fals întrucât l-a achizitionat contra sumei de 200 euro în cursul anului 2007 de la numitul G. I., fără a urma cursurile unei școli de șoferi și a promova examenul pentru obținerea în mod legal a permisului, urmărind să nu fie tras la răspundere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev de art. 323 teza I C.pen.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului C. A. I. dispozițiile art. 374 alin. (4) și art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C.pr.pen., privind judecarea în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. (4) C.pr.pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri, propusă de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului verbal de la fila 11 d.u.p., la data de 11.07.2014, în jurul orei 1.25, organele de poliție au oprit în trafic, în localitatea Apahida, pe DN 1C E576 autoturismul marca F. Marea cu nr de înmatriculare AN 824 DP. S-a constat că inculpatul G. L. a condus mașina, iar acesta a declarat că nu are asupra actul de identitate dar a prezentat un permis de conducere categoria B cu nr. AB_.

În mașina inculpatului se mai afla soția acestuia, numita B. M. și cei doi copii minori G. M. și G. S..

Fiind verificat în baza de date s-a constatat că pe numele inculpatului nu a fost emis vreun permis de conducere de către autoritățile române. Inculpatul a declarat că în urmă cu aproximativ 2 ani o rudă de a sa s-a oferit să-i procure un permis de conducere pentru suma de 200 de euro.

Conform adresei de la fila 15 dos. UP reținem că permisul de conducere prezentat de către inculpat având . a fost eliberat pe numele Ș. C. C., fiind expirat la data de verificării.

Pe tot parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.

Fapta inculpatului G. L. care, la data de 11.07.2014, în jurul orelor 01:30, a condus autoturismul marca F. Marea cu nr de înmatriculare AN 824 DP, pe drumurile publice, în localitatea Apahida, pe DN 1C E576, pe direcția Cluj N.-D., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev de art. 335 alin 1 C.pen., iar fapta aceluiași inculpat, care în condițiile de mai sus, de a prezenta un permis fals, respectiv permisul de conducere cu nr TO5830106W, cunoscând că este fals întrucât l-a achizitionat contra sumei de 200 euro în cursul anului 2007 de la numitul G. I., fără a urma cursurile unei școli de șoferi și a promova examenul pentru obținerea în mod legal a permisului, urmărind să nu fie tras la răspundere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev de art. 323 teza I C.pen.

Pentru individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Totodată, instanța va da eficiență art. 396 alin. (10) C.pr.pen., inculpatul recunoscând săvârșirea faptei și solicitând judecarea acesteia potrivit procedurii simplificate, astfel că reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 C.pen. (de la 1 la 5 ani), urmează a fi stabilită o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni sau o pedeapsă constând în amendă penală al cărei cuantum este redus cu o pătrime.

Din punct de vedere al gravității faptei reținem că inculpatul a procurat un permis de conducere și a condus pe drumurile publice o perioadă de 2 ani până la momentul la care a fost depistat în trafic și s-au făcut verificările necesare. Probabil că inculpatul deține cunoștințele necesare pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, însă siguranța sa l-a determinat să conducă având în mașină și alți pasageri ale căror siguranță, până la obținerea unui permis în condițiile legii, putea fi afectată.

Sub aspectul persoanei inculpatului se are în vedere faptul că acesta este în vârstă de 32 de ani, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori. De asemenea, astfel cum reiese din conținutul fișei de cazier judiciar, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, nefiind înregistrat cu antecedente penale. În plus, conduita inculpatului ulterior săvârșirii faptei a fost de cooperare cu organele judiciare, recunoscând și regretând cele constatate a fi comise.

În baza art. 335 al. 1 din N.Cpen. și art. 396 al. 10 din N.C.p.p. vom condamna pe inculpatul G. L. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 323 teza I din N.Cpen. și art. 396 al. 10 din N.C.p.p. vom condamna pe inculpatul G. L. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constatăm că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni.

În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. vom contopi cele două pedepse de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, vom stabili pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare și vom aplica inculpatului G. L. pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

Raportat la vârsta inculpatului și lipsa antecedentelor penale, precum și participarea la procedurile desfășurate împotriva sa, împrejurare care poate să-l facă să conștientizeze consecințele pe care astfel de fapte le poate avea asupra sa și a familiei sale, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, dar este necesară supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.

În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. vom dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul G. L. și stabilește termenul de încercare de 3 ani.

În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. vom dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul G. L. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituțiile comunitare.

Având în vedere caracterul obligatoriu al art. 93 al. 3 din N.C.pen. și acordul inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul G. L. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În baza 96 din N.C.pen. vom atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 335 al. 1 din N.Cpen. și art. 396 al. 10 din N.C.p.p. condamnă pe inculpatul G. L., fiul lui B. și K., născut la data de 07.08.1982 în mun T., jud Cluj, cu dom în com I., ., jud Hunedoara, cetățean român, studii-3 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, identificat prin CI . nr_, CNP_ la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 323 teza I din N.Cpen. și art. 396 al. 10 din N.C.p.p. condamnă pe inculpatul G. L. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni.

În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. contopețte cele două pedespe de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, stabilește pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare și aplică inculpatului G. L. pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul G. L. și stabilește termenul de încercare de 3 ani.

În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul G. L. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituțiile comunitare.

În baza art. 93 al. 3 din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul G. L. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă pe inculpatul G. L. la plata sumei de 350 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 mai 2015.

Judecător

L. M. Grefier

A. V.-R.

Red. 4 ex./L.M./25 mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 584/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA