Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Sentința nr. 282/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 282/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 7885/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA PENALĂ NR. 282/2015
Ședința publică din data de 27 februarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR – A. D. M.
Grefier – B. L.
Ministerul Public reprezentat prin A. L. procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. S. trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 609/P/2010 din data de 26 martie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 C.pen.
Dezbaterile pe fond, au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a fi formulate concluzii scrise de către părțile interesate, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru această dată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul din dosarul nr. 609/P/2010 din data de 26.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.03.2013, sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. S., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. (2) C.pen. 1969.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut în esență că în data de 12.10.2008, în jurul orei 12:00, în timp ce se deplasa cu autovehiculul marca Mercedes Benz ML 230 (_ ) pe terenul aferent imobilului cu nr. 279, din localitatea Răchițele, . proprietarei Ș. D., cu care se afla în litigiu pentru obținerea unui drept de servitute de trecere, cu intenția de a pătrunde cu orice preț pe terenul vecin, care este proprietatea sa, a surprins-o și lovit-o pe persoana vătămată R. Christopher M., care încerca să-l oprească din acțiunea sa, prin postarea, în mod vizibil, în fața autovehiculului său, și care nu a reușit să se ferească în timp util, împrejurări în care i-au fost cauzate leziuni traumatice corporale de forma echimozelor, localizate la nivelul brațului stâng și al coapsei drepte, pentru vindecarea cărora au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin actul de sesizare au fost menționate următoarele probe și mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângere persoană vătămată (f. 7-9), declarații persoană vătămată (f. 24-25, 94-98, 116-122), certificat medico-legal (f. 10), declarații învinuit (f. 19-20, 124-126), declarații martori (f. 129, 132, 166-172, 183-184), schițe și planșe foto (f. 29-31, 67-69, 127).
Prin încheierea de ședință din data de 22.04.2013, în conformitate cu art. 300 alin. (1) C.pr.pen. 1968, instanța a constatat că a fost legal sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. nr. 609/P/2010 din data de 26.03.2013.
La același termen de judecată din data de 22.04.2013, ulterior aducerii la cunoștința inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acesteia, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. 1968 privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că nu solicită ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate astfel că instanța, în temeiul art. 322 C.pr.pen. 1968 a dispus începerea cercetării judecătorești și citirea actului de sesizare.
În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la readministrarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală, fiind audiată persoana vătămată M. R. Christopher (f. 25), respectiv, prin comisie rogatorie, martorul Schell Werner Christian (f. 167- 171), iar în sedință publică martora M. D. M. (f. 44).
La cererea inculpatului a fost administrată proba noua constând în expertiză medico – legală (f. 225-226), iar la solicitarea persoanei vătămate a fost audiat expertul P. F. M. (f. 253 - 254).
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: cazier judiciar (f. 6), extras carte funciară (f. 20 - 22), caracterizare persoană vătămată (f. 108-115), notă extrajudiciară (f. 190-191), note de curs și copie tratat medicină legală (f. 192-195, 203-212), opinii expertale medico legale extrajudiciare (f. 227 - 235), planșe foto (f. 257 - 269), lucrare științifică (f. 277 - 290), decont cheltuieli (f. 291 - 310).
La termenul de judecată din data de 22.04.2013 persoana vătămată M. R. Christopher s-a constituit parte civilă pentru suma de 1.500 lei reprezentând prejudiciul moral.
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, astfel cum reiese din procesul-verbal de sesizare din oficiu (filele 132-133), în data de 12.10.2008, organele de poliție au fost sesizate în legătură cu producerea unui accident rutier în comuna Măguri, ., jud. Cluj.
Astfel cum reiese din plângerea persoanei vătămate (filele 7-9 dosarul de urmărire penală), în timp ce el împreună cu numiții Frederic D. și Werner Schell lucrau la gardul ce împrejmuia proprietatea numitei Ș. D., situată în satul Răchițele, la nr. 279, inculpatul M. S. „a venit și fără să le adreseze un cuvânt a urcat la volanul mașinii sale (Mercedes Benz ML 230 cu număr de înmatriculare_ ) și, folosindu-se de faptul că partea din gard unde lucram era desfăcută, trecând peste materialele din lemn pe care doream să le utilizăm la repararea gardului, s-a îndreptat spre proprietatea sa”. După cum rezultă atât din declarația persoanei vătămate cât și din cele ale martorilor Frederic D. și Werner Schell (filele 12, respectiv 16 din dosarul de urmărire penală), inculpatul și-a continuat deplasarea până în dreptul gardului despărțitor dintre proprietatea sa și proprietatea numitei Ș. D., când a coborât din mașină și a desfăcut gardul. În acel moment cei trei l-au ajuns din urmă pe inculpat.
Instanța reține că deși întrebat de persoana vătămată în legătură cu intențiile pe care le are, inculpatul a refuzat să răspundă, urcându-se în mașină. Având în vedere cele declarate de persoana vătămată, instanța reține că M. S. s-a urcat în mașină și a pornit motorul, moment în care R. M. încercând să-l oprească, a pus mâna pe capota mașinii. M. S. nu a oprit autoturismul, ci și-a continuat deplasarea cu o viteză mică. În acest context, Frederic D., care se afla și el în fața autoturismului a reușit să se dea la o parte, singurul care a fost lovit, la piciorul drept și brațul stâng, fiind R. M. Christopher („m-a lovit cu bara mașinii în genunchi, eu am încercat să mă opun, după care m-am tras în partea șoferului, a mașinii, moment în care am fost lovit cu oglinda retrovizoare în zona pieptului și în brațul stâng”). În acest sens sunt și declarațiile martorilor Frederic D. și Werner Schell, primul declarând că inculpatul „a urcat în vehiculul său și a pornit cu intenție clară către domnul M. și mine...am văzut și am auzit cum l-a lovit pe R. M., întâi la genunchi și apoi la braț” (fila 12 dosarul de urmărire penală).
Instanța nu va reține așadar declarațiile inculpatului conform cărora a fost atacat de cele 3 persoane aflate pe proprietatea vecinei, Ș. D., el nelovindu-l pe R. M., care se afla în lateralul autoturismului și nu în fața acestuia, acestea necoroborându-se cu niciun mijloc de probă și fiind făcute cel mai probabil pro domo.
În același sens, instanța reține că declarațiile martorei M. D. M. sunt contradictorii din acest punct de vedere. Astfel, deși în fază inițială aceasta a declarat că cei trei (R. M., Frederic D. și Werner Schell) se aflau de o parte și de alta a autoturismului soțului ei (fila 32), ulterior martora a susținut că domnul M. a luat o scândură de jos, scândură ce se afla în fața porții de intrare, între cei doi stâlpi ai porții și a pus-o de-a curmezișul (filele 129-130), recunoscând așadar că persoana vătămată se afla în fața autoturismului, și că ”s-a enervat că soțul meu nu a oprit la scândură și a început să lovească cu pumnii în capota mașinii și să strige”.
În continuare, instanța reține că astfel cum reiese din declarația martorului Werner Schell (filele 168-172), ulterior accidentării, persoana vătămată a lovit și ea în autoturismul inculpatului, precum și faptul că aceasta, fiind lovită, a șchiopătat.
În cele ce privesc circumstanțele comiterii faptei, instanța reține că astfel cum reiese din declarația persoanei vătămate (119-122 dosarul de urmărire penală), aceasta s-a petrecut pe fondul unei relații conflictuale, preexistente între Ș. D. și R. Christopher M., pe de o parte și inculpat, pe de altă parte. În acest sens, instanța reține că la baza conflictului dintre aceștia se afla existența/inexistența unui drept de servitute de trecere, în favoarea terenului aflat în proprietatea inculpatului, persoana vătămată negând că un asemenea drept ar fi existat și nepermițând tranzitarea terenului, proprietatea lui Ș. D., prin locul dorit de inculpat. În ceea ce privește acest aspect, instanța constată că prin Sentința civilă nr. 1066/11.12.2008, definitivă la data de 11.02.2010, odată cu respingerea recursului (Decizia civilă nr. 304/R/201) s-a constatat că există o servitute de trecere în favoarea terenului aflat în proprietatea inculpatului, fondul aservit fiind terenul – proprietatea lui Ș. D. (extras CF, fila 88 dosarul de urmărire penală).
Ulterior incidentului descris mai sus, în baza plângerii și declarațiilor persoanei vătămate (filele 7-9; fila 98; filele 119-122 dosarul de urmărire penală), precum și în baza declarațiilor martorilor Frederic D. (fila 12 dosarul de urmărire penală) și Werner Schell (filele 168-172 dosarul de urmărire penală), instanța reține că în cursul serii de 12.10.2008, în jurul orei 20 inculpatul a avut un comportament deranjant, plimbându-se cu mașina în fața și spatele casei, direct pe linia de proprietate, ascultând muzica la un volum foarte puternic, turând motorul autoturismului și îndreptând farurile acestuia spre casă.
Referitor la leziunile produse în cursul zilei de 12.10.2008, instanța constată că acestea nu au necesitat zile de îngrijiri medicale. Astfel, deși conform raportului medico-legal nr. 7493/I/a/1726 din 14.10.2008 (fila 10, dos. u. p.) leziunile prezentate de persoana vătămată M. R. au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, în baza aceluiași raport, conform examenului medico-legal din data de 14.10.2008, persoana vătămată prezenta echimoze de culoare gălbuie de 3/3 cm, pe brațul stâng, respectiv de 6/5 cm, pe coapsa dreaptă, tot de culoare gălbuie. Astfel cum reiese din raportul de expertiză medico-legală nr. 4194/II/a/101/24.09.2014 (filele 225-226 dosarul instanței) precum și din declarațiile expertului P. F. M. (filele 253-255 dosarul instanței) echimozele dobândesc o culoare gălbuie doar după o perioadă de 8-10 zile de la data producerii acestora, fiind deci imposibil ca cele prezentate de persoana vătămată să fi fost cauzate în data de 12.10.2008. Chiar dacă din înscrisurile depuse la dosar reiese că nu este exclus ca o echimoză să prezinte culoarea gălbuie încă din primele zile (după 18 ore, opinie expertală, filele 231-232 dosarul instanței) instanța reține că această situație este una de excepție care intervine doar în anumite condiții a căror existență nu a fost probată în cauză.
Mai mult decât atât, din declarațiile aceluiași martor reiese că în conformitate cu baremul internațional pe care fiecare expert îl utilizează în desfășurarea activității, nu se pot acorda zile de îngrijiri medicale pentru echimoze de dimensiunile celor prezentate de M. Christopher R..
Având în vedere cele expuse, instanța constată că nu s-a probat că inculpatul a cauzat apariția unor echimoze asupra persoanei vătămate și mai mult decât atât, echimozele prezentate de aceasta nu necesitau zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost stabilită dincolo de orice îndoială rezonabilă în baza următoarelor mijloace de probă: plângere persoană vătămată (f. 7-9), declarații persoană vătămată (f. 24-25, 94-98, 116-122), certificat medico-legal (f. 10), declarații învinuit (f. 19-20, 124-126), declarații martori (f. 129, 132, 166-172, 183-184), schițe și planșe foto (f. 29-31, 67-69, 127), declarație persoana vătămată M. R. Christopher (f. 25), declarație martor Schell Werner Christian (f. 167- 171), declarație martora M. D. M. (f. 44), expertiză medico – legală (f. 225-226), declarație martor P. F. M. (f. 253 - 254), cazier judiciar (f. 6), extras carte funciară (f. 20 - 22), caracterizare persoană vătămată (f. 108-115), notă extrajudiciară (f. 190-191), note de curs și copie tratat medicină legală (f. 192-195, 203-212), opinii expertale medico legale extrajudiciare (f. 227 - 235), planșe foto (f. 257 - 269), lucrare științifică (f. 277 - 290), decont cheltuieli (f. 291 - 310).
Cu privire la aplicarea legii penale în timp
În temeiul art. 5 Cod penal, atunci când de la data săvârșirii infracțiunilor au intervenit 2 sau mai multe legi penale, se va aplica cea mai favorabilă dintre acestea.
Constatând că, între data săvârșirii infracțiunii deduse judecății (12.10.2008), când în vigoare era Codul penal 1969 și data pronunțării prezentei hotărâri, a intrat în vigoare noul Cod penal, la 01.02.2014, instanța va face o comparație între cele două legi penale, urmând să o aplice pe cea mai favorabilă inculpatului.
Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014 (data la care a intrat în vigoare), în baza căreia legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, iar nu pe instituții autonome, neputându-se combina dispoziții din legi succesive, instanța constată că identificarea legii penale mai favorabile nu se poate realiza decât ulterior aplicării tuturor instituțiilor de drept material incidente într-o cauză, cu privire la un anumit inculpat.
Luând în considerare că faptele săvârșite de inculpat se regăsesc, sub aspectul tipicității, în ambele reglementări, instanța va constata că există o continuitate a incriminării.
Pentru a putea proceda la compararea reglementărilor în discuție, instanța constată că faptele inculpatului constituie infracțiunea de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) Cod penal 1969, respectiv de art. 193 alin. (1) Cod penal din 2009.
Având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal din 1969 pentru infracțiunea de loviri și alte violențe sunt mai mici decât cele prevăzute de Codul penal din 2009, cât și faptul că în baza legii vechi instanța urmează să constate împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, instanța constată că aceasta din urmă este legea penală mai favorabilă.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei
Instanța reține că fapta inculpatului, care în data de 12.10.2008, a refuzat să oprească autoturismul, proprietate personală, marca Mercedes Benz, număr de înmatriculare_ pe care îl conducea și, în ciuda protestelor persoanei vătămate și-a continuat deplasarea, lovindu-l pe R. M. la piciorul drept și brațul stâng, fără ca pentru vindecarea leziunilor suferite de acesta să fi fost necesare zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri și alte violențe, faptă prevăzută de art. 180 alin. (1) Cod penal din 1969.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța constată că acțiunea inculpatului care a condus autovehiculul direct înspre persona vătămată care nu a apucat să se dea la o parte, lovind-o în această modalitate la piciorul drept și brațul stâng, realizează elementul material al infracțiunii prevăzute la art. 180 alin. (1), urmarea imediată fiind reprezentată de suferința fizică provocată acesteia prin lovire.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu reiese atât din modul de comitere a acesteia cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Astfel cum reiese din cele menționate în prezentarea stării de fapt, instanța reține că în cauză nu este incident alineatul 2 al art. 180 alin. (2), nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de loviri și alte violențe în forma agravată. După cum s-a arătat mai sus, actele de violență exercitate de inculpat asupra persoanei vătămate nu i-au provocat acesteia leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța reține că aceasta a fost comisă cu forma de vinovăție a intenției directe (de grad II), astfel cum aceasta este definită la art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) Cod penal, autorul prevăzând rezultatul faptei și deși nu a urmărit în mod direct producerea acestuia, modul de comitere a faptei a făcut ca apariția acestuia să fie inevitabilă. Astfel cum reiese din declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor Frederic D. și Werner Schell, deși inculpatul a observat că persoana vătămată se afla în fața autoturismului a pornit autoturismului și, deși cu viteză mică, s-a deplasat spre proprietatea sa și în același timp, în direcția persoanei vătămate.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 386 Cod procedură penală, instanța urmează să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 609/P/2010 din data de 26.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., din infracțiunea de loviri și alte violențe, faptă prevăzută de art. 180 alin. (2) Cod penal 1969, în infracțiunea de loviri și alte violențe, faptă prevăzută de art. 180 alin. (1) Cod penal din 1969.
În conformitate cu art. 122 alin. (1) lit. e) Cod penal din 1969 „termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt...e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește 1 an sau amenda”, iar în baza art. 124 „prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă o dată”.
În continuare, având în vedere perioada de timp cuprinsă între data săvârșirii faptei imputate inculpatului și judecarea acesteia, instanța urmează a analiza incidența în cauză a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, instituție reglementată de-a lungul timpului în cuprinsul art. 125 din Codul penal 1969.
Având în vedere evoluția în timp a termenelor prevăzute de lege privind intervenirea prescripției răspunderii penale, inclusiv a prescripției speciale reglementată în cadrul art. 124 din Codul penal 1969, incidente fiind și prevederile art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 (prin care s-a modificat termenul necesar a curge pentru a opera instituția prescripției răspunderii penale indiferent de numărul de întreruperi ale acesteia, respectiv de la o „jumătate” la „încă o dată”), dar și dispozițiile deciziei nr. 1092/18.12.2012 a Curții Constituționale potrivit căreia s-a constatat că prevederile art. 124 Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 13 din Codul penal 1969 raportat la art. 124 din Codul penal 1969.
În continuare, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de loviri și alte violențe este închisoarea de la o lună la 3 luni, alternativ cu amenda, cât și faptul că infracțiunea a fost comisă la data de 12.10.2008, instanța constată că termenul de prescripție specială a răspunderii penale prevăzut de 4 ani și 6 luni, care s-a împlinit încă din data de 12.04.2013.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, instanța urmează să dispună încetarea procesului penal.
În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța reține că în conformitate cu art. 25 alin. (5) Cod procedură penală, „în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 lit. f)...instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă”
Cu toate acestea, în soluția ce urmează să o pronunțe, instanța ține cont de Hotărârea pronunțată de CEDO, în cauza Tonchev c. Bulgariei. Curtea a considerat ca in situatia in care sistemul intern permite reclamanților să introducă o acțiune civilă alăturată procesului penal, statul are obligația să se asigure că aceștia se bucură de garanțiile fundamentale prevăzute în articolul 6. Așadar, deși art. 6 CEDO nu impune statelor membre ca prin legislația internă să asigure posibilitatea formulării acțiunii civile în cadrul procesului penal, este obligatoriu ca în ipoteza în care un asemenea drept este prevăzut, acesta să îndeplinească toate exigențele prevăzute la art. 6.
În acest context, având în vedere și dispozițiile art. 27 alin. (2) Cod procedură penală conform cărora odată formulată acțiunea civilă în procesul penal, partea civilă nu mai poate renunța la această cale, putându-se adresa instanțelor civile doar ulterior încetării procesului penal, spre exemplu, instanța constată că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile în această ipoteză ar încălca dreptul părții civile de acces la o instanță. Pentru a decide în acest sens, instanța apreciază că deși declanșat în anul 2008, procesul penal se finalizează doar în prezent (după mai bine de 5 ani). Lăsarea nesoluționată a acțiunii civile ar însemna o tergiversare și mai mare a acesteia, aspect care prin raportare la complexitatea cauzei și respectiv la conduita părții civile, R. Christopher M., nu s-ar justifica. Astfel, având în vedere că în cauză este vorba de acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat – lovirea cu autoturismul, probațiunea administrată în cauză reducându-se la proba testimonială cu 3 martori, înscrisuri și expertiză medico legală, instanța constată că prezenta cauza nu prezintă o complexitate care să justifice o durată de soluționare mai mare de 2 ani (persoana vătămată s-a constituit parte civilă doar în 22.04.2013).
Având în vedere toate aceste aspecte, în baza art. 20 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (3) din Constituția României, instanța urmează să nu aplice prevederile art. 25 alin. (5) Cod procedură penală, să facă aplicarea directă a art. 6 CEDO și să soluționeze acțiunea civilă.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile, instanța reține că astfel cum rezultă din prevederile art. 19 alin. (1), (2) și (5) Cod proc. pen, acțiunea civilă poate fi exercitată în procesul penal, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile.
După cum rezultă din prevederile art. 998-999 cod civil 1864, condițiile răspunderii civile delictuale sunt următoarele: (1) fapta ilicită (2) săvârșită cu vinovăție (3) cauzarea unui prejudiciu și (4) existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Fără a nega existența neînțelegerilor dintre părți, natura civilă a acestora și împrejurările în care a avut loc comiterea faptei care face obiectul prezentului dosar penal, instanța apreciază că modalitatea de reacție atât a inculpatului, cât și a părții civile a depășit cu mult limitele unei conduite normale unei relații de vecinătate. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din prezentarea stării de fapt, prin comiterea faptei sale de violență, inculpatul i-a provocat părții civile suferințe fizice. Chiar dacă instanța a apreciat că leziunile produse nu au necesitat pentru vindecare un anumit număr de zile de îngrijire medicală, nu vom putea trece cu vederea nici poziția dificilă în care a fost pus M. Christopher R. față de persoanele prezente – martorii și amicii săi Frederic D. și Werner Shell, nici șicanele ulterioare cauzate de inculpat.
Pentru toate acestea apreciem ca fiind întemeiată constituirea de parte civilă în cauză a lui M. Christopher R. cu suma de 1.500 lei cu titlu de daune morale compensatorii, scopul acordării acestora nefiind unul punitiv.
În ceea ce privește cheltuielile de transport ale martorului Frederic D., în cuantum de 397 EURO, acestea urmează să fie avansate de Statul Român în baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală.
Referitor la cheltuielile judiciare avansate de părți, instanța constată că astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (filele 290-292 dosarul instanței) cheltuielile inculpatului M. S. se ridică la suma de 1700 lei, plătite cu titlu de onorariu avocațial, iar cele ale persoanei vătămate se ridică la suma totală de 13.652,79 lei, din care_,79 lei onorariu avocațial, 150 lei taxă judiciară de timbru, iar suma de 60 lei traduceri, 49,5 lei copiere acte și 2.250 lei contravaloarea onorariului expertului parte D. M..
Având în vedere că instanța urmează să admită în parte acțiunea civilă, în temeiul art. 276 alin (2) Cod procedură penală, raportat la art. 453 Cod procedură civilă, instanța urmează să constate că cheltuielile personanei vătămate cu avocatul, făcute în vederea realizării pretențiilor civile nu s-au ridicat la mai mult de 800 lei, motiv pentru care urmează să compenseze aceste cheltuieli cu cele făcute de inculpat. În consecință, având în vedere admiterea în parte a pretenților civile, instanța urmează să oblige inculpatul la plata în favoarea persoanei vătămate a sumei de 135 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 75 lei cu titlu de taxă de timbru și 60 lei cu titlu de onorariu traducător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 386 alin. 1 Codul de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul M. S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 26.03.2013 în dosarul nr. 609/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal 1969 în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În temeiul art. 396 alin. 6 Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul M. S. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.
Constată că persoana vătămată R. Christopher M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 20 din Constituția României, al art. 1 alin. 2 Codul de procedură penală, dând eficiență art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă R. Christopher M. și obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 276 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 451 alin. 2 și la art. 453 alin. 1 codul de procedură civilă obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă R. Christopher M..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. A. B. L.
Red.-tech. MDA
07.04.2015
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr.... | Înşelăciunea (art.244 NCP). Sentința nr. 284/2015.... → |
|---|
