Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 1194/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1194/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA PENALĂ NR. 1194/2015
Ședința publică din data de 09.10.2015
Instanța constituită din:
Judecător: M. Ș. G.
Grefier: A. G. L.
Ministerul Public reprezentat prin dl. I. U., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat N. A., având ca obiect redeschiderea procesului penal pentru persoana condamnată în lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a stabilit pronunțarea la data de 09.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, reține:
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2015, petentul N. A. a solicitat desființarea sentinței penale nr. 1263/07.11.2014, pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. – Secția penală în dosarul nr._/211/2013, rămasă definitivă la data de 09.12.2014, prin neapelare, sentință prin care a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție, și a solicitat rejudecarea cauzei.
În motivare, a învederat că nu a știut că a fost condamnat, neputând formula apel, deoarece a fost plecat în Italia până la data de 25.01.2015, când s-a întors și s-a predat autorităților.
A învederat că în luna august 2014, s-a prezentat cu persoana vătămată la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., unde în fața procurorului s-ar fi înțeles ca, după plata contravalorii prejudiciului, persoana vătămată să-și retragă plângerea. I-a plătit o parte din prejudiciu, iar diferența urma să fie achitată în luna octombrie 2014. A încercat să-l contacteze telefonic, dar nu a reușit. A mai învederat că în fața instanței, la prima înfățișare, a solicitat schimbarea încadrării juridice din furt calificat în abuz de încredere.
Prin rezoluția de primire a dosarului, instanța a dispus comunicarea către petent a obligației de a indica obiectul și temeiul legal al cererii sale. Au fost atașate fișa de cazier judiciar actualizată (f. 14-15), respectiv fișa condamnatului.
La termenul de judecată fixat pentru verificarea admisibilității în principiu a fost prezent petentul asistat de avocat din oficiu, iar instanța a pus în discuție calificarea juridică a cererii petentului. Apărătorul din oficiu al petentului a arătat că cererea petentului tinde spre revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C.p.p.
Totuși, prin concluziile scrise petentul a arătat că solicită expres redeschiderea procesului penal, iar nu revizuirea.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, instanța reține următoarele:
În primul rând, trebuie observat că din economia dispozițiilor referitoare la procedura redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate rezultă că, spre deosebire de celelalte căi extraordinare de atac (contestația în anulare, revizuirea și recursul în casație), aceasta se soluționează într-o singură etapă (verificarea admisibilității în principiu), urmând ca, în caz de admitere în principiu, să fi desființată de drept hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate.
Așadar, în conformitate cu art. 467 alin. (3), (4) și (5) din C.p.p., art. 468 alin. (1) din C.p.p. și art. 469 alin. (1), (3) și (4) din C.p.p., cu ocazia verificării admisibilității în principiu, instanța competentă verifică următoarele aspecte:
- dacă în termenul acordat de instanță cererea a fost motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 466 din C.p.p., înscrisurile depuse în copie la dosar sunt certificate pentru conformitate cu originalul, iar cele redactate într-o limbă străină sunt însoțite de traducere;
- dacă cererea a fost formulată în termenul legal: o lună din ziua în care persoana condamnată definitiv a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa sau o lună de la data la care, după aducerea în țară a persoanei față de care un stat străin a dispus extrădarea/predarea în baza unui mandat european de arestare, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare;
- dacă cererea a fost formulată de o persoană condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă;
- dacă au fost invocate temeiurile legale pentru redeschiderea procesului penal;
- dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
- îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 466 din C.p.p.
În cauză, instanța apreciază că cererea formulată este inadmisibilă din motivele dezvoltate în continuare.
1. Cererea nu a fost formulată în termenul legal de o lună din ziua în care a luat la cunoștință prin orice notificare oficială că s-a desfășurat un proces împotriva sa – astfel, condamnatul a fost încarcerat la 10.02.2015, dată la care i-a fost înmânat un mandat de executare a pedepsei închisorii, act care intră în conținutul noțiunii de „orice notificare oficială” în sensul art. 466 alin. (1) din C.p.p.
2. Trebuie observat că în cauză petentul-condamnat nu a formulat apel, deși arată în motivarea cererii că nu a fost legal citat la prima instanță de judecată la noua adresă pe care ar fi adus-o la cunoștința instanței și că hotărârea de condamnarea nu i-ar fost comunicată la această adresă, iar cererea de redeschidere nu poate fi formulată „omisio medio” – art. 466 alin. (2) teza finală din C.p.p.
3. Totodată, petentul nu este considerat persoană judecată în lipsă, întrucât în cursul urmăririi penale a fost prezent la audieri, iar în faza judecății a fost prezent la termenul din data de 07.03.2014, luând cunoștință de existența procesului penal – art. 466 alin. (2) teza finală din C.p.p.
Așadar, pentru toate cele trei motive relevate anterior, în baza art. 469 alin. (1) și (4) din C.p.p., raportat la art. 466 alin. (1) și (2) din C.p.p. instanța va respinge, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul N. A..
În baza art. 275 alin. (2) din C.p.p., va obliga pe petentul-condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 469 alin. (1) și (4) din C.p.p., raportat la art. 466 alin. (1) și (2) din C.p.p. respinge, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul N. A., fiul lui V. și S., născut la data de 22.04.1988, în Municipiul Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, CNP_, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță G., condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 41 din C.p. și art. 5 din C.p., prin sentința penală nr. 1263/07.11.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul penal nr._/211/2013, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C.p.p., obligă pe petentul-condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, avocat P. C. I. în cuantum de 260 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 09.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. Ș. G. A. G. L.
Red. și tehnored. Jud. G.M.S.
4 ex./10.11.2015
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1179/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
---|