Violare de domiciliu (art.224 NCP). Sentința nr. 379/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 379/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 23096/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

PENAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ Nr. 379/2015

Ședința publică din data de 20 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L.

Grefier: A. M. F.

Ministerul Public este reprezentat d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G. A. D., trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute de art. 224 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de lovire și alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și pe inculpata H. A., trimisă în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute de 224 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de lovire și alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Mersul dezbaterilor și cuvântul părților pe fondul cauzei sunt consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 06.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru deliberare a amânat pronunțarea sentinței pentru data de 13 martie 2015, iar în data de 13 martie 2015, din aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru data de azi 20.03.2015.

I N S T A N ȚA

Deliberând asupra prezentei cauze penale, reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emis în data de 17 octombrie 2014 în Dosarul nr. 5057/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G. A. D. pentru comiterea a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C.pen. și a inculpatei H. A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C.pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 21 octombrie 2014 sub nr._ .

În fapt, s-a reținut, în esență, că la data de 18.05.2012, în jurul orei 18³⁰, inculpații au pătruns pe proprietatea persoanelor vătămate F. F. și B. M. din comuna C., ., jud. Cluj și le-au aplicat acestora mai multe lovituri, provocându-le leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-7 zile de îngrijiri medicale (în cazul persoanei vătămate F. F.) respectiv 4-5 zile de îngrijiri medicale (în cazul persoanei vătămate B. M.).

În susținerea stării de fapt reținute în sarcina inculpaților s-au indicat următoarele mijloace de probă: declarația persoanei vătămate F. F. (f. 17-22), certificatul medico-legal nr. 3445/I/a/622 din 21.05.2012 emis de IML Cluj-N. (f. 23), declarația persoanei vătămate B. M. (f. 26-31), certificatul medico-legal nr. 3446/I/a/623 din 21.05.2012 emis de IML Cluj-N. (f. 32), declarațiile inculpatei H. A. (f. 36-38, f. 40-41), declarațiile inculpatului G. A. D. (f. 47-49, f. 51-53), declarația martorului B. T. (f. 55) declarația martorului T. L. (f. 56), declarația martorului H. T. (f. 57-58).

Persoana vătămată F. F. a formulat la data de 21.05.2012 plângere prealabilă față de inculpații G. A. D. și H. A. prin care a solicitat tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire. Totodată a arătat că se constituie parte civilă pentru o sumă neindividualizată.

Persoana vătămată B. M. a formulat la data de 19.06.2012 plângere prealabilă față de inculpații G. A. D. și H. A. prin care a solicitat tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire. Totodată a arătat că se constituie parte civilă pentru o sumă neindividualizată.

Prin ordonanța din data de 01 august 2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspecților H. A. și G. A. D. din infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 și 192 alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969 în câte două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute de art. 224 alin. 1 C.pen. și o infracțiune de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C.pen. și art. 5 alin. 1 C.pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați.

Prin Încheierea din data de 09 ianuarie 2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis la data de 17 octombrie 2014, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 5057/P/2012 al Parchetului de lângă Judecătoria Cluj-N.. În consecință, a dispus începerea judecății, stabilind termenul de judecată pentru data de 23 ianuarie 2015.

Pentru termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2015, la solicitarea instanței, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a comunicat prin fax și în original fișele de cazier pentru inculpata H. A. (f. 89, f. 109, f. 113) și inculpatul G. A. D. (f. 90, f. 110, f. 113).

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2015, s-a dat citire actului de sesizare după care instanța a adus la cunoștință inculpatei H. A. drepturile prevăzute de art. 83 C. pr. pen. respectiv 108 C. pr.pen. precum și dispozițiile art. 374 alin. 4 C. pr.civ. referitoare la dreptul de a solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)- când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpata a arătat că a înțeles învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare și că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

În urma ascultării inculpatei, declarația acesteia fiind consemnată în procesul verbal de la filele 101-102 și a punerii acesteia în discuția contradictorie a reprezentantei Ministerului Public, a părților și a persoanei vătămate F. F., instanța a respins cererea inculpatei ca judecata să se desfășoare potrivit prevederilor procedurii simplificate având în vedere că nu a recunoscut învinuirea ce i se aduce prin actul de sesizare.

Inculpatul G. A. D. nu s-a prezentat la acest termen de judecată pentru a-i fi aduse la cunoștință drepturile procesuale anterior menționate.

Persoanele vătămate F. F. și B. M. s-au constituit părți civile în procesul penal solicitând obligarea inculpaților la daune materiale în cuantum de 2.000 lei precum și daune morale de câte 5000 euro pentru fiecare dintre ele.

La același termen de judecată, în baza art. 90 lit. b) C.pr.pen. instanța a dispus desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpați.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate în mod nemijlocit următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului G. A. D. (f. 130-132), declarația inculpatei H. A. (f. 133-135), declarația persoanei vătămate și părții civile B. M. (f. 136-137), declarația persoanei vătămate și părții civile F. F. (f. 139-140, f. 173-174), declarația martorilor H. T. (f. 141-142) și T. L. (f. 143-144), înscrisuri (f. 95-96, f. 169-172, f. 175).

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2015, instanța a luat act de renunțarea persoanelor vătămate și părților civile la administrarea probei testimoniale a martorului R. A., încuviințat pentru dovedirea pretențiilor civile.

Nefiind o probă contestată, instanța a revenit asupra administrării probei testimoniale a martorului B. T..

La termenul de judecată din data de 06 martie 2015, procurorul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la ambii inculpați din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 alin. 1 C. pen.

La același termen de judecată, reprezentantul inculpatului a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptei de lovire și alte violențe din infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. 2 C. pen. în infracțiunea de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

Ulterior aducerii la cunoștința inculpaților a drepturilor procesuale prevăzute de art. 386 C. pr.pen. și punerii cererilor de schimbare a încadrării juridice în discuția contradictorie a reprezentantului Ministerului Public, a părților și a persoanelor vătămate, instanța a luat act de renunțarea reprezentantului inculpatului la cererea formulată și a dispus că asupra celei formulate de Ministerul Public în considerarea aplicării legii penale mai favorabile se va pronunța prin hotărâre.

La data de 11 martie 2015, reprezentantul inculpatului G. A. D., d-l av. din oficiu T. A. V., a depus concluzii scrise (f. 180-181) prin care a reiterat aspectele învederate cu ocazia dezbaterilor din ședința publică de la data de 06 martie 2015.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 18.05.2012, în jurul orei 8.00, calul inculpatei H. A. a pătruns pe un teren aparținând persoanelor vătămate situat în locul numit „Ș.” din loc. Năoiu, .. Fiind înștiințată de martorul H. T. despre acest lucru, persoana vătămată B. M. a contactat-o telefonic pe martora T. L. pentru ca aceasta să îi spună inculpatei H. A. să meargă și să ia calul de pe terenul agricol.

Inculpata nu s-a deplasat personal după cal însă l-a trimis pe martorul B. T. care, când a ajuns în acel loc, s-a întâlnit cu persoana vătămată B. M. trimisă de persoana vătămată F. F. pentru a prinde calul. B. M. nu a predat calul martorului ci i-a spus să îi transmită inculpatei să vină ea după cal dacă îi trebuie.

Persoana vătămată B. M. a legat calul pe terenul din spatele casei în care locuiește cu F. F., de o țeavă aflată lângă fântâna situată la o distanță de aproximativ 15 – 50 m față de drumul public.

Persoanele vătămate i-au transmis încă o dată inculpatei prin intermediul martorei T. L. să vină după calul pe care l-au legat pe terenul lor, lângă fântână. De asemenea, în jurul amiezii, persoana vătămată F. F. a vorbit cu inculpata la telefon și i-a spus să vină după cal și să îi aducă 100 lei pentru pagubele produse de acesta prin culturile agricole.

În după amiaza aceleiași zile, în jurul orelor 17.00 – 18.00, inculpatul G. A. D. împreună cu inculpata H. A. s-au deplasat cu o căruță înspre locuința persoanelor vătămate pentru a recupera calul. Ajunși pe terenul din spatele casei, pe un drum de acces spre grajdul aparținând persoanelor vătămate, aflat în continuarea celui public, inculpata s-a dat jos din căruță, a dezlegat calul de la țeava de lângă fântână și l-a legat de vehicul moment în care în acel loc au ajuns și persoanele vătămate.

Persoana vătămată F. F. i-a întrebat ce caută în curtea lui, inculpatul G. A. D. i-a răspuns că acolo nu este curtea lui și că nu are nici un drept să țină calul inculpatei legat și însetat, după care a luat din căruță o furcă și a îndreptat-o cu partea metalică spre F. F.. Coarnele furcii au străpuns mâna stângă a persoanei vătămate, aceasta reușind să o prindă și să țină de ea împreună cu inculpatul.

În acest moment, inculpata, la solicitarea inculpatului, a luat o bâtă din căruță pentru a-l lovi pe F. F. însă a fost oprită de persoana vătămată B. M. prin interpunere. În altercația creată pentru a-l lovi pe F. F., inculpata a lovit-o cu bâta pe B. M. în zona inferioară a piciorului stâng.

În acest timp, B. M. a folosit telefonul mobil și l-a sunat pe martorul H. T. să vină și să îi oprească pe inculpați.

Când acest martor a ajuns la fața locului, i-a găsit pe inculpați și persoanele vătămate în afara curții, lângă poartă, în apropierea fântânii, inculpatul G. și F. F. țineau amândoi de coada furcii în timp ce inculpata era cu o bâtă în mână iar B. M. vorbea la telefon cu poliția.

La solicitarea martorului, inculpatul a dat drumul furcii în mâinile persoanei vătămate F. F., s-a suit în căruță și a plecat. Inculpata a plecat pe jos spre locuința sa.

Martorul a văzut că F. F. era lovit la mână iar persoana vătămată B. M. i-a spus că inculpata a lovit-o cu bâta la picior.

În urma loviturilor aplicate, persoana vătămată B. M. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 3446/I/a/623 din 21.05.2012 în timp ce persoana vătămată F. F. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-7 zile îngrijiri medicale aspect ce reiese din certificatul medico-legal nr. 3445/I/a/622 din 21.05.2012.

În drept, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea faptelor anterior descrise la data de 18.05.2012. Totodată, instanța reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare L. nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în M. of. nr. 510 din 24 iulie 2009.

Așadar, faptele deduse judecății imputate fiecărui inculpat urmează a fi analizate prin prisma celor două legi penale aflate succesiv în vigoare de la data presupusei lor săvârșiri, Codul penal din 1969 și L. nr. 286/2009 privind Codul penal, în vederea stabilirii legii penale mai favorabile din perspectiva condițiilor de incriminare, a celor de tragere la răspundere penală și, în fine, prin raportare la criteriul pedepsei.

În lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în M. Of. nr. 372 din data de 20 mai 2014, determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și autorul ei fără însă a putea fi combinate prevederi din vechea lege și din noua lege deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., văzând și cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la ambii inculpați, instanța va avea în vedere corespondența dintre faptele concrete comise de către inculpați și, pe de o parte, câte două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute de art. 224 alin. (1) din C. pen. în concurs cu infracțiunea de lovire și alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și câte două infracțiuni de violare de domiciliu săvârșite de două sau mai multe persoane împreună prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 în concurs cu infracțiunea de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

Instanța va analiza forma agravată a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 în comparație cu forma de bază a aceleiași incriminări din C. pen. postulată de art. 224 alin. (1) C. pen. deoarece elementul circumstanțial agravant (săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună) nu se mai regăsește în noua lege penală.

Potrivit art. 224 alin. (1) C. pen. infracțiunea de violare de domiciliu constă în pătrunderea, fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia în timp ce în condițiile art. 192 alin. (1) C. pen. din 1969 în pătrunderea, fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia însă săvârșită de două sau mai multe persoane împreună constituie o formă agravată prevăzută și sancționată de alineatul 2 al aceleiași norme de incriminare.

Astfel cum prevede art. 193 alin. (2) C. pen. fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe. Sub imperiul Codului penal din 1969 aceeași faptă era incriminată prin dispozițiile art. 180 alin. (2) și consta în lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile.

I.a)și b)Analizând faptele de violare de domiciliu reținute în sarcina inculpatului G. A. D., instanța constată că probele administrate în cauză nu sunt apte a dovedi o acțiune de pătrundere în locuința, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea aparținând persoanelor vătămate sau refuzul de a le părăsi la cererea acestora.

Astfel, din declarațiile persoanelor vătămate și ale inculpaților coroborate cu cele ale martorului H. T., instanța reține că, la data de 18.05.2012, persoanele vătămate locuiau în mod statornic în localitatea Năoiu nr. 41, ..

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat implicarea sa în vreo activitate infracțională asupra persoanelor vătămate. A arătat că s-a deplasat împreună cu inculpata, sora sa, înspre locuința acestora pentru a recupera calul și că nu a pătruns în curte ci a rămas inițial în căruța oprită pe drum, în așteptare ca inculpata să dezlege calul de la țeavă. D. când în drum au venit și persoanele vătămate a coborât din căruță fără însă a pătrunde în curtea acestora și a exercita violențe asupra lui F. F. prin folosirea furcii (f. 131-132).

Declarațiile persoanelor vătămate F. F. (f. 15, f. 19, f. 21) și B. M. (f. 24, f. 27, f. 29-30) din cursul urmăririi penale sunt constante și concordă în ce privește faptul că inculpatul împreună cu inculpata au intrat cu o căruță în curtea din spatele casei în care locuiesc pentru a dezlega calul inculpatei de la țeava de lângă fântână.

Detaliind însă configurația domiciliului său în ședința publică din data de 06 februarie 2015, persoana vătămată F. F. a declarat că în spatele casei avea o curte mare, împrejmuită în partea unde își ținea tractoarele și alte utilaje agricole, până la fântână, restul terenului nefiind îngrădit. Accesul în această parte neîngrădită a proprietății sale, spre grajd, se făcea pe un drum privat aflat în continuarea celui public. F. și țeava de care au legat calul inculpatei se aflau pe terenul neîngrădit, potrivit propriilor aprecieri, la 40 – 50 metri de drumul sătesc (f. 139-140). Totodată, persoana vătămată F. F. a declarat că în acea zi a ieșit din casă, a traversat curtea împrejmuită și s-a deplasat înspre inculpații aflați în curtea mare. I-a întrebat pe inculpați ce caută în curtea lui, inculpatul G. i-a răspuns că acolo nu e curtea sa și că nu are nici un drept să țină calul inculpatei însetat, după care inculpatul a luat o furcă din căruță și a îndreptat-o cu partea metalică spre el. În încercarea de a se apăra și de a prinde furca, coarnele acesteia i-au străpuns mâna stângă. Inculpatul și persoana vătămată au ținut împreună de furcă până ce la fața locului a ajuns martorul H. T. și i-a despărțit.

Cu prilejul audierii din data de 06 martie 2015, aceeași persoană vătămată a declarat că proprietatea sa era delimitată prin gard pe două laturi, respectiv de drumul public, până la fântână și de asemenea, de o vecinătate privată aflată în spatele locuinței. A precizat că inculpații au intrat pe terenul său printr-un loc neîngrădit pentru a ajunge la fântână (f. 173-174).

Declarațiile persoanei vătămate F. F. se coroborează de cele ale persoanei vătămate B. M. care, cu prilejul audierii nemijlocite din data de 06 februarie 2015 (f. 136-137), a relatat instanței că din drumul public și până în locul unde au ajuns inculpații mai sunt aproximativ 15 metri, proprietate privată neîngrădită cu gard ci delimitată printr-un șanț.

Utilă și concludentă pentru soluționarea prezentei cauze sub aspectul identificării toposului infracțional este declarația martorului H. T. (f. 141-142) care, ajuns la fața locului în cursul desfășurării faptelor de violență, i-a găsit pe inculpați și persoanele vătămate în afara curții, lângă poartă, în apropierea fântânii, inculpatul G. și F. F. țineau amândoi de coada furcii în timp ce inculpata era cu o bâtă în mână iar B. M. vorbea la telefon cu poliția.

Instanța face mențiunea că în oricare dintre conținuturile sale alternative – pătrundere fără drept sau refuz de a le părăsi la cerere – violarea de domiciliu presupune ca acțiunea sau inacțiunea să vizeze o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, ca element constitutiv din structura laturii obiective.

Excluzând, de plano, prin prisma probatoriului administrat, posibilitatea ca inculpatul să fi pătruns sau să fi refuzat la cerere să părăsească locuința, încăperea sau dependința persoanelor vătămate, în discuție rămâne verificarea aspectului dacă, în concret, terenul persoanelor vătămate delimitat parțial prin gard pe două laturi, aflat în continuarea casei și a curții împrejmuite se circumscrie noțiunii penale de loc împrejmuit ținând de acestea.

Premisa coerenței și predictibilității sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării și aplicării normelor de drept.

În operațiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să deslușească voința legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare și, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiția previzibilității legii.

În acest sens, în Avizul nr. 11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că examinarea chestiunilor în fapt trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ignore că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale și contribuie la calitatea sistemului judiciar.

În deslușirea semnificației penale a locului împrejmuit ținând de o locuință, încăpere sau dependință, instanța pornește de la înțelesul comun al termenului împrejmuit, astfel cum este redat de Dicționarul Explicativ al limbii române, respectiv adjectiv (despre locuri, despre terenuri) care este închis de jur împrejur; îngrădit.

Apoi, instanța ia în considerare obiectul juridic al infracțiunii de violare de domiciliu constând în relațiile sociale referitoare la protecția libertății individuale, a inviolabilității spațiului în care o persoană fizică a ales să își desfășoară viața privată în mod liber, fără vreun amestec nedorit din partea altora.

Rezultă așadar că domiciliul în accepțiunea penală nu se confundă cu dreptul de proprietate asupra imobilelor; include locul împrejmuit sub rezerva ca acesta să țină de o locuință, încăpere sau dependință având în vedere că persoana fizică nu își poate limita desfășurarea nestingherită a vieții casnice în spații închise, ferite prin natura lor de ochii publicului. Însă, în vederea asigurării legalității, previzibilității incriminării și eliminării unei aprecieri discreționare chiar și judiciare a existenței faptei, legiuitorul a postulat două caracteristici obiective ale locului: să fie împrejmuit și să țină de spațiile anterior menționate.

Astfel, instanța constată că o delimitare parțială a locului chiar și prin gard nu poate antrena răspunderea penală a inculpatului fără a se înfrânge principiul legalității incriminării prin extinderea înțelesului noțiunii dincolo de voința legiuitorului, univocă în sensul că împrejmuirea (de jur împrejur) transpune în plan obiectiv voința persoanei vătămate (factor subiectiv) ca nimeni să nu intre și, în caz contrar, să părăsească la cererea sa, locul ținând de spațiile enumerate restrictiv în norma penală. Curtea, grădina, livada, ținând de o locuință, încăpere sau dependință constituie elemente constitutive al infracțiunii de violare de domiciliu numai dacă sunt împrejmuite tocmai pentru a marca în mod neechivoc față de terți inviolabilitatea acelui spațiu atât de strâns legat de desfășurarea vieții cotidiene a celui ce îl folosește.

Această concluzie rezultă neîndoielnic și din omisiunea voită a legiuitorului de a insera în cuprinsul normei o clauză legală de analogie precum „alte semne de demarcare” ale locului pentru a fi considerat domiciliu în sensul legii penale române.

În speță, probatoriul administrat indică faptul că inculpatul împreună cu inculpata au intrat pe terenul din spatele casei persoanelor vătămate prin partea lui neîngrădită, parcurgând o distanță de maxim 50 de metri față de drumul public (locul unde era situată fântâna și era legat calul). În schimbul de replici, la întrebarea persoanei vătămate F. Frencisc ce caută în curtea sa, inculpatul a răspuns că acolo nu este curtea lui și că nu are nici un drept să rețină calul inculpatei (f. 139-140), discuție confirmată și de persoana vătămată B. M. (f. 136-137). Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a susținut că nu a pătruns în curtea acestora ci că s-a oprit pe drum unde au venit și persoanele vătămate. Coroborând aceste probe cu faptul că inculpatul și persoanele vătămate nu se cunoșteau anterior, se naște un dubiu rezonabil cu privire la reprezentarea inculpatului că locul neîmprejmuit în care a pătruns era folosit de persoanele vătămate. Falsa reprezentare a inculpatului asupra faptului că locul în care a pătruns aparținea persoanelor vătămate decurge, neîndoielnic din situația lui obiectivă (nefiind împrejmuit, drumul public continuându-se cu unul privat).

Deși principial poziția psihică a persoanelor vătămate față de situația locului (aprecierea că face parte din curte) nu poate influența realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii întrucât ar constitui un criteriu arbitrar pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, circumstanțele cauzei relevă o mai puțină atenție acordată de înseși persoanele vătămate protejării penale a locului în care au pătruns inculpații, aspect ce rezultă din precisa delimitare prin împrejmuire a curții în care își țineau tractoarele și utilajele agricole față de restul suprafeței de teren, precedentului dezlegării calului pe terenul din Ș. urmat de prinderea lui de către martorul H. T. și legarea lui în același loc fără ca persoana vătămată F. F. să fie interesată cine a venit după el (f. 140) dar și împrejurării că inculpații erau însoțiți și de o a treia persoană necunoscută în privința căreia persoanele vătămate nu au formulat plângere penală pentru violarea domiciliului deși se afla în căruța condusă de inculpat pe terenul lor.

Argumentele de fapt și în drept anterior expuse fundamentează concluzia instanței în sensul că inculpatul nu a pătruns într-un loc împrejmuit ținând de locuința persoanelor vătămate astfel cum este definit de norma penală.

Din perspectiva laturii subiective a infracțiunilor de violare de domiciliu reținute în sarcina inculpatului G. A. D., instanța menționează că sunt încriminate numai dacă sunt săvârșite cu intenție; făptuitorul își dă seama că pătrunde fără drept și fără consimțământul persoanei vătămate în domiciliul acesteia și că prin aceasta îi încalcă libertatea, urmare pe care o dorește (în cazul intenției directe) sau o acceptă (în cazul intenției indirecte).

Or, în speță, din probele administrate constând în declarațiile inculpaților și ale persoanelor vătămate reiese că inculpatul nu a avut intenția directă sau indirectă de a îngrădi libertatea individuală a celor două persoane vătămate și nu și-a dat seama că pătrunde pe terenul lor.

În consecință, instanța aduce în atenție principiul constituțional al prezumției de nevinovăție potrivit căruia, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare, orice persoană este considerată nevinovată.

În baza art. 4 C.pr.pen, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege. Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri e condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpații au statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța reține că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta inculpatului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție.

În cauză, probele în acuzare nu sunt certe, sigure și complete ci din motivele anterior expuse lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului astfel că instanța va da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Având în vedere că inculpatul nu a pătruns într-un loc împrejmuit ținând de locuința celor două persoane vătămate ci pe un teren neîngrădit aflat în continuarea curții împrejmuite și nici nu a avut intenția directă sau indirectă de a aduce atingere drepturilor acestora la libertate individuală, instanța va dispune achitarea inculpatului G. A. D. pentru săvârșirea celor două infracțiuni de violare de domiciliu împotriva persoanelor vătămate F. F. și B. M. deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege.

c) În ceea ce privește fapta de lovire și alte violențe săvârșită de inculpatul G. A. D. împotriva persoanei vătămate F. F., instanța constată că probele administrate converg, dincolo de orice îndoială, spre concluzia întrunirii exhaustive a elementelor constitutive ale infracțiunii.

Din declarațiile persoanelor vătămate și ale martorului H. T. reiese indubitabil că inculpatul l-a lovit pe F. F. cu o furcă și i-a străpuns mâna stângă. Inculpatul a recunoscut că furca îi aparținea și că era în căruța sa, negând însă faptul că el a fost cel care a luat-o pentru a lovi persoana vătămată și arătând că lucrurile s-au întâmplat în mod invers, persoana vătămată F. F. fiind cea care a luat furca din căruță cu intenția de a-l lovi (f. 131). Declarațiile sale sunt contrazise însă de cele ale persoanelor vătămate și chiar ale inculpatei H. A. care în ședința publică din data de 23 ianuarie 2015 la întrebările exprese ale instanței a răspuns că „fratele meu a luat furca din căruță” și „ cred că a coborât din căruță cu furca în mână” (f. 103). Deși cu prilejul audierii de la termenul de judecată din data de 06 februarie 2015, inculpata a revenit asupra acestor relatări dând răspunsuri negative (f. 134), instanța consideră că această schimbare a poziției procesuale este justificată doar de dorința de a nu agrava situația inculpatului.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a lovi persoana vătămată în mână cu o furcă (act de violență cauzator de suferințe fizice sau leziuni), urmarea produsă constând în suferințe fizice și leziuni corporale produse acesteia ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 3445/I/a/622 din 21.05.2012 (f. 23). Raportul de cauzalitate dintre acțiunea de lovire și rezultatul produs rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție directă iar din modul de săvârșire a faptei, prin utilizarea unei furci cu partea metalică înțepătoare îndreptată spre victimă, rezultă că a avut reprezentarea acțiunii sale și a urmărilor acestora, a prevăzut că va leza integritatea corporală a persoanei vătămate și a dorit producerea acestei urmări.

Pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța va avea în vedere dispozițiile mai blânde ale Codului penal din 1969 având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute de art. 180 alin. 2 (f. 3 luni – 2 ani sau amendă) față de art. 193 alin. 2 C. pen. ( 6 luni – 5 ani sau amendă) dar și posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei. Nu se impune renunțarea la aplicarea pedepsei solicitată de reprezentantul inculpatului, instituție incompatibilă cu soluția de condamnare ce va fi pronunțată deoarece fapta săvârșită a generat un pericol concret ridicat ce va fi evidențiat în cele ce urmează.

Așadar, în baza art. 386 C. pr. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen. va admite cererea formulată de Ministerul Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la inculpatul G. A. D. din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. îl va achita pe inculpatul G. A. D., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă F. F.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. îl va achita pe inculpatul G. A. D. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă B. M.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza la art. 17 alin. 2 C.pr.pen. și art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. și cu înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 îl va condamna pe inculpatul G. A. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului instanța are în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 C. pen. 1969 și art. 52 C. pen. 1969, respectiv gradul de pericol social abstract și concret al faptei săvârșite apreciat în baza art. 18¹ alin. 2 Cod penal 1969, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret ridicat atât prin aprecierea acestuia făcută de legiuitor prin limitele de pedeapsă speciale și, în special, prin modul ei concret de săvârșire (prin folosirea părții metalice și înțepătoare a unei furci), urmările produse (leziunile provocate persoanei vătămate ce au necesitat un număr între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale) sau care s-ar fi putut produce (ținând cont de faptul că inculpatul nu a pus capăt activității infracționale din proprie inițiativă ci la solicitarea martorului H. T.) și, în fine, scopul comiterii infracțiunii (ignorarea regulilor de conviețuire socială pentru a înfăptui un act primitiv de justiție privată, recuperarea unui bun al altuia prin exercitarea de violențe asupra victimei).

Instanța are în vedere, totodată, circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului care este în vârstă de 24 de ani, are un loc de muncă iar potrivit fișei de cazier judiciar (f. 112) nu are antecedente penale.

Având în vedere că art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 prevede pentru infracțiunea de lovire și alte violențe pedepse alternative, ținând cont de circumstanțele reale și personale stabilite anterior în temeiul art. 72 alin. 2 C.pen. 1969, în special gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului, conduita acestuia, modalitatea concretă de săvârșire a faptei și urmările produse, instanța va alege din pedepsele alternative aplicarea pedepsei închisorii, apreciind că doar aceasta poate asigura scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. 1969, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, constrângerea și reeducarea inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza 12 alin. 1 din L. nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C.pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale întrucât se găsește într-o vădită stare de nedemnitate în exercitarea lor cauzată de săvârșirea infracțiunii.

Față de soluțiile de achitare ce vor fi pronunțate pentru infracțiunile de violare de domiciliu reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru aplicarea regulilor concursului de infracțiuni din moment ce potrivit art. 33 lit. a) C. pen. 1969 această stare de agravare a pedepsei necesită sine qua non existența a două sau mai multe infracțiuni săvârșite înainte de a fi pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele. Prin urmare, instanța va înlătura reținerea și aplicarea concursului de infracțiuni din structura încadrării juridice ce va fi dată infracțiunii de lovire și alte violențe.

În baza art. 81 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare fiind îndeplinite condițiile legale referitoare la durata pedepsei ce îi va fi aplicată și lipsa precedentelor penale.

În demersul judiciar al alegerii formei de executare a pedepsei, instanța are în vedere primordial aspectul că inculpatul este o persoana tânără, aptă de a munci și de a-și asigura existența prin mijloace oneste având un loc de muncă stabil și aflată la prima confruntare reală cu legea penală. Deși fapta de lovire a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală în cel mai înalt grad (integritatea fizică a unei persoane), rezonanța socială negativă produsă s-a diminuat prin trecerea timpului și comportamentul său ulterior care a fost conform normelor de conviețuire socială astfel că încarcerarea ar constitui o măsură excesivă de constrângere.

În baza art. 82 alin. 1 C. pen. din 1969, va stabili un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969, va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. pr.civ. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen. 1969 și 84 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 6 luni în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

Referitor la acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. F., instanța reține că a solicitat obligarea inculpatului G. A. D. la plata în favoarea sa a sumelor de 2000 lei cu titlu de daune materiale și 5000 euro reprezentând daune morale produse prin săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

În drept, potrivit 19 alin. (5) C. pr. pen. Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Conform art. 1357 alin. 1 C. civ. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar alineatul 2 prevede că autorul răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Astfel, condițiile angajării răspunderii civile delictuale sunt: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre acestea și vinovăția autorului.

În prezenta cauză, instanța constată o suprapunere între elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe circumstanțiate cu ocazia stabilirii răspunderii penale a inculpatului și cerințele răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta ilicită este reprezentată de acțiunea inculpatului de lovire a victimei în mâna stângă prin înțepare cu furca ce a produs acesteia o vătămare pentru a cărei vindecare au fost necesare 5-7 zile de îngrijiri medicale.

Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar forma de vinovăție a inculpatului rezidă în intenție directă.

Dintru-început, instanța va respinge, ca neîntemeiată, solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale întrucât nu a furnizat dovada existenței și întinderii lor.

Referitor la daunele morale pretinse, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare însă instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic si psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei.

Instanța face precizarea că determinarea cuantumului despăgubirilor stabilite cu titlu de daune morale nu trebuie să se reducă la o simplă operație aritmetică bazată numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul medico-legal întrucât acestea reprezintă doar perioada necesară pentru vindecarea din punct de vedere medical a unor leziuni, fără a determina perioada concretă de care are nevoie o persoană care a suferit o vătămare corporală pentru a reveni la standardul fizic și psihic pe care îl avea înainte de săvârșirea faptei, în speță, de lovire sau alte violențe

În același timp, însă, din moment ce se urmărește o justă dezdăunare a părții civile, caracterul echitabil determinat de acest obiectiv presupune că nu trebuie să se ajungă la o măsură disproporționată luată în sarcina celui vinovat, astfel încât este necesar ca și aceste pretenții să fie dovedite, justificate în mod temeinic. Durerile fizice și psihice, leziunile, lipsirea victimei de posibilitatea de a se bucura de viață, pierderea anumitor agremente ale existenței dau expresie unui prejudiciu moral indemnizabil. Măsura suferințelor fizice și psihice, din punct de vedere al răspunderii civile, se raportează la experiențele senzoriale dezagreabile, de intensitate ce poate varia, precum și la efectul pe care fapta ilicită îl produce asupra psihicului uman. Natura și intensitatea durerilor sunt resimțite diferit de fiecare persoană, în funcție de factori diverși, precum vârsta, starea de sănătate, natura activității profesionale. De asemenea, în evaluarea prejudiciului vor trebui avute în vedere elemente precum natura investigațiilor medicale necesare, durata timpului de refacere și numărul leziunilor.

Din această perspectivă, din coroborarea probei testimoniale a martorei T. L. (f. 143-144) cu declarațiile părților civile și certificatul medical constatator nr. 3445/I/a/622 din 21.05.2012, instanța reține că, în urma violențelor exercitate de inculpat, F. F. a suferit prin tăiere o plagă de 2 cm suturată cu două fire și situată la baza degetului V pe fața palmară a mâinii stângi.

Neîndoielnic, această vătămare a avut consecințe negative în plan psihic. Fapta de violență săvârșită împotriva sa a avut un impact puternic care s-a prelungit în timp aspect ce rezultă din opoziția categorică a persoanei vătămate față de împăcare sau retragerea plângerii, independentă de repararea prejudiciului și axată pe dorința ca inculpatul să fie tras la răspundere penală.

Nu mai puțin, fapta i-a cauzat durere fizică și i-a restrâns aptitudinea de a-și folosi mâna la capacitate normală în special în ce privește munca agricolă desfășurată în gospodărie. Totuși, instanța are în vedere faptul că zona corpului efectiv afectată nu a fost una vitală ci partea civilă a fost lovită o singură dată peste mâna stângă, pentru refacere fiind necesar un număr de 5-7 de zile de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, nu au fost necesare intervenții medicale suplimentare pentru recuperarea completă, iar consecințele inițiale ale vătămării nu s-au amplificat în timp. Este adevărat că raportat la munca desfășurată de către partea civilă, posibilitatea de a-și utiliza mâna este importantă. În același timp însă, trebuie reținut că vătămarea suferită de partea civilă nu a dus la o pierdere completă a capacității de a lucra pe durata necesară vindecării. De asemenea, nu s-a dovedit existența unor repercusiuni ale prejudiciului în viață socială sau de familie a părții civile.

Considerentele anterior redate conduc la concluzia că solicitarea părții civile ca inculpatul să îi plătească daune morale este întemeiată.

Cât privește cuantumul acestora, instanța apreciază că suma de 5000 euro pretinsă este nejustificată prin raportare la consecințele suferite și că suma de 2.500 lei corespunde valoric durerii și altor prejudicii nepatrimoniale produse prin săvârșirea faptei de violență.

În consecință, în baza art. 25 alin. 1 C. pr. pen. cu referire la art. 1349 și art. 1357 C. civ., va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. F. și îl va obliga pe inculpat la plata în favoarea sa a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale.

Va respinge acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.

II. a) și b) În ce privește reținerea, prin actul de sesizare, a săvârșirii de către inculpata H. A. a infracțiunilor de violare de domiciliu împotriva persoanelor vătămate F. F. și B. M., instanța face precizarea că starea de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat, cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 alin. 1 C. pen., textele de incriminare care constituie termenii de comparație în demersul identificării legii penale mai favorabile, analiza noțiunii de loc împrejmuit sunt comune ambilor inculpați având în vedere identitatea de timp, loc și subiecți pasivi în care au fost săvârșite faptele concrete pentru care au fost trimiși în judecată.

Prin urmare, sub aspectul laturii obiective, argumentele ce au fundamentat concluzia instanței în sensul că inculpatul G. nu a pătruns într-un loc împrejmuit ținând de locuința persoanelor vătămate sunt aplicabile și inculpatei H. A..

Adițional, din toate declarațiile inculpatei și ale persoanelor vătămate atât din cursul urmăririi penale cât și din faza judecății, instanța reține că persoana vătămată B. M. i-a transmis inculpatei prin intermediul martorului B. T., a cărui depoziție din faza urmăririi penale nu a fost contestată (f. 55), să meargă personal după cal, refuzând predarea lui către acesta.

După ce a legat calul de o țeavă de lângă fântâna aflată pe terenul din spatele casei, aceeași persoană vătămată a sunat-o pe martora T. L. (f. 56, f. 143-144) să îi transmită inculpatei să vină după cal.

În jurul amiezii, persoana vătămată F. F. a contactat-o telefonic pe inculpată și i-a spus să vină după calul legal lângă fântână și să îi aducă o sumă de bani pentru paguba provocată de acesta prin culturile sale agricole.

Din întreg probatoriul administrat, rezultă împrejurarea că inculpata s-a deplasat împreună cu inculpatul în jurul orelor 17.00 - 18.00 înspre locuința persoanelor vătămate, s-a dat jos din căruța acestuia, a dezlegat calul de la țeavă și l-a legat de vehicul moment în care acolo au ajuns și persoanele vătămate. Au fost întrebați de persoana vătămată F. F. ce caută în curtea lui iar inculpatul a răspuns că acolo nu este curtea sa și nu are nici un drept să țină calul legat și însetat. Din acest moment, inculpatul a început să exercite acte de violență asupra lui F. F. iar inculpata asupra persoanei vătămate B. M..

Așadar, sub aspectul tipicității infracțiunilor de violare de domiciliu imputate inculpatei, instanța constată că în repetate rânduri persoanele vătămate i-au cerut să vină după calul legat lângă fântână astfel că pătrunderea în locul neîmprejmuit s-a făcut în baza consimțământului lor anterior exprimat. După momentul pătrunderii, nu a existat o cerere expresă din partea acestora ca inculpata să le dea suma de bani solicitată sau ca inculpata să părăsească acel loc deși persoana vătămată B. M. a susținut contrariul în relatările libere din data de 18.05.2012 (f. 29 verso) și din data de 06.02.2015 (f. 136-137). Întrebată însă în mod expres în ședința publică din data de 06 februarie 2015 dacă persoana vătămată F. F. le-a cerut inculpaților să părăsească locul, răspunsul persoanei vătămate B. M. a fost „nu” (f. 137).

În consecință, instanța constată că fapta inculpatei H. A. de a pătrunde într-un loc neîmprejmuit situat topografic în continuarea locuinței persoanelor vătămate, în condițiile în care a fost chemată de acestea pentru a-și recupera calul legat de o țeavă, nu întrunește elementele laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu.

Analizând latura subiectivă, din probele administrate reiese că inculpata nu a avut intenția directă sau indirectă de a îngrădi libertatea individuală a celor două persoane vătămate ci, pe baza consimțământului dat anterior de acestea atât indirect cât și direct, a dorit să își recupereze calul, fără a-și pune problema că se află pe proprietatea persoanelor vătămate fără voia acestora.

Având în vedere că inculpata nu a pătruns într-un loc împrejmuit ținând de locuința celor două persoane vătămate ci pe un teren neîngrădit aflat în continuarea curții împrejmuite și nici nu a avut intenția directă sau indirectă de a aduce atingere drepturilor acestora la libertate individuală, instanța va dispune achitarea inculpatei H. A. pentru săvârșirea celor două infracțiuni de violare de domiciliu împotriva persoanelor vătămate F. F. și B. M. deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală și nici nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege.

c) În ceea ce privește fapta de lovire și alte violențe săvârșită de inculpata H. A. împotriva persoanei vătămate B. M., instanța constată, pe baza probatoriului administrat că există, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și a fost săvârșită cu vinovăție.

Din declarațiile persoanelor vătămate rezultă că în momentul în care F. F. a prins furca folosită de inculpatul G. împotriva sa, cel din urmă i-a solicitat inculpatei să ia o bâtă din căruță și să îl lovească. Deși în cursul urmăririi penale inculpata nu a făcut nicio referire cu privire la folosirea unei bâte împotriva persoanei vătămate B. M., cu prilejul audierilor din faza judecății a declarat că „ne-am îmbrâncit eu și persoana vătămată B., ea a căzut și s-a lovit de o piatră ce era lângă gard. Am avut o bâtă în mână dar nu am folosit-o ca să o lovesc. Am luat bâta din căruță, ca să mă apăr. Am știut că o să iasă scandal (f. 101-102) și că „după ce am legat calul la căruță, am luat o bâtă cred că din căruță pentru apărare pentru că d-na B. a încercat să mă lovească” (f. 133-134).

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat prin acțiunea inculpatei de a lovi persoana vătămată cu bâta în partea inferioară a piciorului (act de violență cauzator de suferințe fizice sau leziuni), urmarea produsă constând în suferințe fizice și leziuni corporale produse acesteia ce au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 de zile de îngrijiri așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 3446/I/a/623 din 21.05.2012 (f. 32). Raportul de cauzalitate dintre acțiunea de lovire și rezultatul produs rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a acționat cu intenție indirectă deoarece chiar dacă persoana vizată era F. F., prin modul de săvârșire a faptei, respectiv manevrarea bâtei și îmbrâncirea cu victima, a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea lovirii acesteia.

Instanța va respinge, ca neîntemeiată, apărarea inculpatei constând în aceea că a acționat în legitimă apărare pentru a înlătura atacul persoanei vătămate F. F. asupra inculpatului G.. Nu a existat un atac material, direct, imediat și injust al lui F. F. împotriva inculpatului ci tocmai invers, inculpatul a inițiat exercitarea de violențe prin folosirea unei furci. Prin utilizarea bâtei împotriva celeilalte persoane vătămate și îmbrâncirea acesteia, inculpata a dorit să sprijine activitatea infracțională a inculpatului iar nu să îl apere.

Din declarațiile inculpatei în sensul că a prevăzut că va ieși scandal dinainte să se deplaseze înspre locuința persoanelor vătămate (f. 40), instanța deduce că nu constituie o coincidență faptul că aveau la ei o bâtă și o furcă pe care, la un interval foarte scurt de timp de la întâlnirea cu persoanele vătămate și după un schimb de replici ce prevestea opoziția la recuperarea calului, le-au folosit împotriva acestora.

În fapt, inculpata a dorit să intre în posesia calului prin orice mijloace inclusiv cele de violență astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe temeiul existenței cauzei justificative a legitimei apărări, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea instanței în justețea probatoriilor administrate.

Așa fiind, nu se impune achitarea inculpatei în baza art. 16 lit. d) C. pr.pen. rezultând indubitabil că fapta de lovire și alte violențe există, a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege și este nejustificată.

Pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța va avea în vedere dispozițiile mai blânde ale Codului penal din 1969 referitoare la cuantumul pedepsei mai reduse prevăzute de art. 180 alin. 2 (f. 3 luni – 2 ani sau amendă) față de art. 193 alin. 2 C. pen. ( 6 luni – 5 ani sau amendă) dar și posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Nu se impune renunțarea la aplicarea pedepsei solicitată de reprezentanta inculpatei, instituție incompatibilă cu soluția de condamnare ce va fi pronunțată, deoarece fapta săvârșită a generat un pericol concret ridicat ce va fi evidențiat în cele ce urmează.

Așadar, în baza art. 386 C. pr. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen. va admite cererea formulată de Ministerul Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la inculpata H. A. din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. 1 C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. și art. 5 alin. 1 C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. va achita inculpata H. A. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă F. F.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. va achita inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă B. M.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În baza la art. 17 alin. 2 C.pr.pen. și art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. și cu înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 o va condamna pe inculpata H. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei instanța are în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 C. pen. 1969 și art. 52 C. pen. 1969, respectiv gradul de pericol social abstract și concret al faptei săvârșite apreciat în baza art. 18¹ alin.2 Cod penal 1969, persoana inculpatei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatei prezintă un pericol social concret ridicat, date fiind atât aprecierea acestuia făcută de legiuitor prin limitele de pedeapsă speciale și, în special, modul ei concret de săvârșire (prin folosirea unei bâte), urmările produse (leziunile provocate persoanei vătămate ce au necesitat un număr între 4 și 5 zile de îngrijiri medicale) și, în fine, scopul comiterii infracțiunii (ignorarea regulilor de conviețuire socială pentru a înfăptui un act primitiv de justiție privată, recuperarea unui bun prin exercitarea de violențe asupra victimei).

Instanța are în vedere totodată circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatei în vârstă de 37 de ani, mamă a 5 copii, fără o ocupație și un loc de muncă iar potrivit fișei de cazier judiciar (f. 113) fără antecedente penale.

Având în vedere că art. 180 alin. 2 C. pen. 1969 prevede pentru infracțiunea de lovire și alte violențe pedepse alternative, ținând cont de circumstanțele reale și personale stabilite anterior în temeiul art. 72 alin. 2 C.pen. 1969, în special gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatei, conduita anterioară a acesteia, modalitatea concretă de săvârșire a faptei și urmările produse, instanța va alege din pedepsele alternative aplicarea pedepsei închisorii, apreciind că doar aceasta poate asigura scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. 1969, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, constrângerea și reeducarea inculpatei în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța va aplica inculpatei pedeapsa de 3 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza 12 alin. 1 din L. nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969 va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C.pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale întrucât se găsește într-o vădită stare de nedemnitate în exercitarea lor cauzată de săvârșirea infracțiunii.

Față de soluțiile de achitare ce vor fi pronunțate pentru infracțiunile de violare de domiciliu reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare, instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru aplicarea regulilor concursului de infracțiuni din moment ce potrivit art. 33 lit. a) C. pen. 1969 această stare de agravare a pedepsei necesită sine qua non existența a două sau mai multe infracțiuni săvârșite înainte de a fi pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele. Prin urmare, instanța va înlătura reținerea și aplicarea concursului de infracțiuni din structura încadrării juridice ce va fi dată infracțiunii de lovire și alte violențe.

În baza art. 81 alin. 1 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare fiind îndeplinite condițiile legale referitoare la durata pedepsei ce îi va fi aplicată și lipsa precedentelor penale.

În demersul judiciar al alegerii formei de executare a pedepsei, instanța are în vedere aspectul că inculpata este o persoana tânără, aflată la prima confruntare reală cu legea penală și faptul că este mama a 5 copii. Deși fapta de lovire a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală în cel mai înalt grad (integritatea fizică a unei persoane), rezonanța socială negativă produsă s-a diminuat prin trecerea timpului și comportamentul său ulterior, conform normelor de conviețuire socială astfel că încarcerarea ar constitui o măsură excesivă de constrângere.

În baza art. 82 alin. 1 C. pen. din 1969, va stabili un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. 1969, va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. pr.civ. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen. 1969 și 84 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 3 luni în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.

Referitor la acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. M., instanța reține că a solicitat obligarea inculpatei H. A. la plata în favoarea sa a sumelor de 2000 lei cu titlu de daune materiale și 5000 euro reprezentând daune morale produse prin săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

În drept, potrivit 19 alin. (5) C. pr. pen. Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.

În prezenta cauză, instanța constată o suprapunere între elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe circumstanțiate cu ocazia stabilirii răspunderii penale a inculpatului și cerințele răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta ilicită este reprezentată de acțiunea inculpatei de lovire a victimei cu o bâtă pe fața dorsală a piciorului stâng prelungindu-se în regiunea calcaneană stângă, vătămare pentru a cărei vindecare au fost necesare între 4 și 5 zile de îngrijiri medicale.

Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar forma de vinovăție a inculpatei constă în intenție indirectă.

Dintru-început, instanța va respinge, ca neîntemeiată, solicitarea părții civile de obligare a inculpatei la plata daunelor materiale întrucât nu a furnizat nicio dovadă a existenței și întinderii lor.

Referitor la daunele morale pretinse, instanța face trimitere la considerentele preliminare expuse în cele ce preced cu privire la criteriile de apreciere a prejudiciilor de natură nepatrimonială.

Din această perspectivă, din coroborarea probei testimoniale a martorei T. L. (f. 143-144) cu declarațiile părților civile și certificatul medical constatator nr. 3446/I/a/623 din 21.05.2012, instanța reține că, în urma violențelor exercitate de inculpată, B. M. a suferit o contuzie maleolă stângă, traumatism direct. Recomandările medicale au vizat aplicarea de comprese reci local și evitarea eforturilor fizice

Fapta i-a cauzat durere fizică și i-a restrâns aptitudinea de a-și folosi membrul inferior la capacitate normală în ce privește munca desfășurată în gospodărie dar și pe aceea de a se îngriji de nevoile fiicei sale suferinde de un handicap grav.

Prin urmare, au existat un prejudicii de natură fizică și morală astfel că solicitarea părții civile de obligare a inculpatei la repararea lor este întemeiată.

Cât privește cuantumul daunelor morale, instanța apreciază că suma de 5000 euro pretinsă este nejustificată prin raportare la consecințele suferite și că suma de 1.500 lei corespunde valoric durerii și prejudiciilor nepatrimoniale produse prin săvârșirea faptei de violență. La stabilirea acestei sume, instanța ține cont și de intenția persoanei vătămate de a împăcare cu inculpații și de a renunța la pretențiile civile, exprimată în ședința publică din data de 06 februarie 2015, nematerializată însă.

În consecință, în baza art. 25 alin. 1 C. pr. pen. cu referire la art. 1349 și art. 1357 C. civ., va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. M. și o va obliga pe inculpată la plata în favoarea sa a sumei de 1.500 lei cu titlu de daune morale.

Va respinge acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. îi va obliga pe inculpați la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1) onorariile în cuantum de câte 300 lei cuvenite avocaților din oficiu d-l T. A. V. și d-na A. P. în substituirea d-nei av. S. S. rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 C. pr. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen. admite cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la inculpatul G. A. D. din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

În baza art. 17 alin. (2) C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. achită pe inculpatul G. A. D., fiul lui A. și L., născut la data de 14.07.1991 în ., C.N.P._, cetățean român, studii 7 clase, angajat la S.C. LDR BAIA M., cu domiciliul în loc. C. nr. 161, ., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă F. F.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. achită pe inculpatul G. A. D. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă B. M.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 180 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și cu înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 condamnă pe inculpatul G. A. D. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

În baza 12 alin. (1) din L. nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 71 alin. (1) C.pen. 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C.pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare.

În baza art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969, stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. pr.civ. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C. pen. 1969 și 84 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 6 luni în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare.

În baza art. 25 alin. (1) C. pr. pen. cu referire la art. 1349 și art. 1357 C. civ., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. F., C.N.P._, cu domiciliul în loc. Năoiu nr. 44, . și îl obligă pe inculpat la plata în favoarea sa a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale.

Respinge acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.

În baza art. 386 C. pr. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen. admite cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la inculpata H. A. din două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 224 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. în două infracțiuni de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 și o infracțiune de lovire și alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. achită pe inculpata H. A., fiica lui - și L., născută la data de 21.02.1978 în ., C.N.P._, cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, cu domiciliul în loc. Năoiu nr. 255, ., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă F. F.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C.pr.pen. achită pe inculpata H. A. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (față de persoana vătămată și partea civilă B. M.) prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 180 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și cu înlăturarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 condamnă pe inculpata H. A. la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

În baza 12 alin. (1) din L. nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 71 alin. (1) C.pen. 1969 aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C.pen. 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare.

În baza art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969, stabilește un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. pr.civ. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 și 84 C. pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 3 luni în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau neîndeplinirii obligațiilor civile în cursul termenului de încercare.

În baza art. 25 alin. (1) C. pr. pen. cu referire la art. 1349 și art. 1357 C. civ., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. M., C.N.P._, cu domiciliul în loc. Năoiu nr. 41 . și obligă inculpata la plata în favoarea sa a sumei de 1.500 lei, cu titlu de daune morale.

Respinge acțiunea civilă în rest, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. îi obligă pe inculpați la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii pentru procuror, inculpații G. A. D. și H. A., persoanele vătămate și părțile civile F. F. și B. M..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 20 Martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. LITEANADRIANA M. F.

Red. L.A./ Dact. L.A.

7 ex. – 15.04.2015

← Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei...		Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... →

Violare de domiciliu (art.224 NCP). Sentința nr. 379/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violare de domiciliu (art.224 NCP). Sentința nr. 379/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA