Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1065/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1065/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 14592/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINTA PENALA NR. 1065

Ședința publică din data de 01 octombrie 2015

Președinte – A. A. B.

Grefier - G. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror – P. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul R. I. M., trimis in judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cpen.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 18.09.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 24.09.2015, la data de 01.10.2015 când:

INSTANȚA

A. Sesizarea instantei

1. Prin rechizitoriul nr.1317/P/2014 din data de 26.03.2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul R. I. M. - fiul lui I. și al E., ns. la 31.01.1990 în B., Ilfov, domiciliat în com. . Social CAP, CT, CI seia KT nr._, CNP_, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen..

2. În actul de sesizare s-a reținut in fapt că : la data de 17.01.2014, în jurul orei 22.00, a condus auto marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K. fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

3. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 17.01.2014 (fila 6), adresă SPCRPCÎV C. nr._/18.03.2014 (fila 8), declarație martor R. B. D. (fila 21), declarații inculpat/suspect (fila 13/ 17) .

B. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 02.06.2015 sub nr. _ .

In cursul judecatii, inculpatului i-a fost admisa cererea de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei – fila 11.

Inculpatului i-a fost admisă proba cu înscrisuri în circumstanțiere acestea fiind depuse la filele 12 și urm. .

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și conform procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4, 375 C. proc. pen., instanța reține aceeași situație de fapt ca și în actul de sesizare:

La data de 17.01.2014, în jurul orelor 22,00, lucrătorii din cadrul Postului de Poliție M. K., au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, care circula pe . M. K., în zona parcului Tineret, conducătorul auto fiind identificat în persoana numitului R. I. M..

Fiindu-i solicitate documentele justificative, inculpatul a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aspect confirmat ulterior prin adresa nr._, eliberată de SPCRPCÎV C. la data de 18.03.2014.

Referitor la infracțiunea reținută în sarcina sa, inculpatul a declarat că, în seara zilei respective a plecat de la domiciliu cu prietena sa pentru a o duce acasă și întrucât era frig a hotărât să conducă autoturismul pe drumurile publice, deși era conștient de ilegalitatea acțiunilor sale, iar la întoarcere, în zona parcului Tineret, a fost oprit de către organele de poliție.

R. I. M. a mai declarat că recunoaște și regretă comiterea faptei.

În cauză a fost audiat în calitate de martor și R. B. D., agent de Poliție Locală, prezent la momentul opririi în trafic a inculpatului, declarațiile celui dintâi coroborându-se cu restul materialului probator administrat.

Situația de fapt astfel descrisă rezultă din coroborarea următoarelor mijloace probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 17.01.2014 (fila 6), adresă SPCRPCÎV C. nr._/18.03.2014 (fila 8), declarație martor R. B. D. (fila 21), declarații inculpat/suspect (fila 13/ 17) .

In fața instanței inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută în sarcina acestuia, în rechizitoriu.

Schimbarea incadrarii juridice

Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Deși pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 in vigoare la data savarsirii faptei sunt prevăzute în codul penal în vigoare, pentru aceeași infracțiune prevăzută de art. 335 al. 1 C. pen., aceleași limite de pedeapsă, la aplicarea legii penale mai favorabile, se are în vedere și modalitatea de executare a pedepsei care, conform dispozițiilor codului penal de la 1968 poate fi suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cu excepția privării de libertate), cu consecința că la împlinirea termenului de încercare stabilit de către instanță va interveni reabilitarea de drept, instituție ce nu își găsește aplicarea în noul cod penal întrucât la expirarea termenelor pentru care au fost dispuse, față de amânarea aplicării pedepsei dar și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este prevăzută reabilitarea de drept, astfel că sub acest aspect legea penală mai favorabilă este, codul penal de la 1968 .

În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei (prevăzută de codul penal în vigoare) deși nu este incidentă instituția reabilitării este mai favorabil codul penal de la 1968 întrucât potrivit art. 85 cod penal în vigoare în sarcina inculpatului trebuie impuse o . obligații expres prevăzute de acest text de lege iar conform codului penal de la 1968, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu impune niciun fel de obligație, împrejurare ce face ca această lege să fie favorabilă inculpatului prin neinstituirea unor obligații .

Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014, prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, în cauză se va schimba încadrarea juridică conform dispozițiilor OUG nr. 195/2002 rep. și se va aplica codul penal de la 1968 .

Încadrare juridică.

În drept, fapta inculpatului R. I. M. care la data de 17.01.2014, în jurul orei 22.00, a condus auto marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . M. K. fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzuta de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep..

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii mai sus menționată, constă în acțiunea de conducere a autovehicului de către inculpat fără a poseda permis de conducere . Urmarea imediată o constituie starea de pericol pentru circulația pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale (de a conduce pe drumurile publice a autoturismului știind că nu poseda permis de conducere) și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Raportat la dispozitiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen. se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, astfel că instanța va dispune condamnarea acestuia.

Individualizarea pedepselor

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului instanta va avea in vedere dispozițiile art. 52 C. pen. care prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al persoanei și scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, precum și criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 72 C. pen si anume: limitele de pedeapsa prevazute in legea speciala; gradul de pericol social al infracțiunii pe care instanta îl apreciaza ca fiind ridicat, raportat la forma de vinovăție - intenție directă, inculpatul a condus autovehiculul pe drum public, punând în pericol traficul rutier, pietonal, prin lipsa experienței, a cunoștințelor teoretice și reflexelor necesare conducerii autoturismului în condiții de siguranță, manevrându-l pe o distanta lunga, persoana și conduita inculpatului - inculpatul este la primul impact cu legea penală a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut fapta comisă, s-a prezentat în fața instanței, cetățean român, din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar filele 12 și urm. rezultă că este angajat, are studii 8 clase, lucrează ca muncitor necalificat la o fermă agricolă .

Sancțiune

Întrucât inculpatului i-a fost admisă cererea de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, se vor reține față de inculpat și dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen. care prevăd că limitele de pedeapsă se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii .

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. va condamna inculpatul R. I. M. la pedeapsa închisorii de 1 an .

Pedepse accesorii

Cu privire la aplicarea dipsozițiilor art. 71 alin. 2 C. pen, instanța nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, în care Curtea a apreciat că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dipsusă în funcție de natura faptei sau de o gravitate deosebită a acesteia. Or, faptele inculpatului nu au conotație electorală și nici o gravitate specială, astfel încât instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ce trebuie particularizate și pentru situațiile specifice ce privesc modul de stabilire a pedepselor accesorii, și nu ope legis, nu va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. c C. pen., apreciind că față de infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză nu se relevă o nedemnitate în exercitarea vreunei funcții, profesii sau activități, și nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e C. pen., întrucât săvârșirea unei infracțiuni de această natură nu relevă un comportament nedemn, care să vatăme interesul superior al copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești. Pe cale de consecință în baza art. 71 alin. 2 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II si lit. b C. pen.

Modalitatea de executare

Întrucât sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen. instanta apreciază ca reeducarea inculpatului in sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, -având în vedere și faptul că a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcină, a avut o atitudine de colaborare, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni -, poate avea loc si fara privare de libertate, dand posibilitatea inculpatului sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani .

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare, are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii este suspendată si executarea pedepsei accesorii.

Onorariul avocat și cheltuieli judiciare

Inculpatul a fost asistat de apărător ales .

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, in prezenta cauza, apreciind că aceasta este măsura în care a participat la provocarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

1. În baza art. 386 al. 1 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului R. I. M. din infracțiunea prevăzută de art. 335 al. 1 C. pen. (Legea nr. 286/2009) conducerea unui vehicul fără permis de conducere în aceeași infracțiune prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. .

2. Cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. și aplicarea codului penal de la 1968:

În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. condamnă inculpatul R. I. M. - fiul lui I. și al E., ns. la 31.01.1990 în B., Ilfov, domiciliat în com. . Social CAP, CT, CI seia KT nr._, CNP_ - la pedeapsa închisorii de 1 an .

În baza art.71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a si lit.b C. pen. .

În baza art. 81 C. pen. suspenda condiționat executarea pedepsei pe o durata de 3 ani termen de încercare stabilit in conditiile art. 82 C. pen..

Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii este suspendată si executarea pedepsei accesorii.

Inculpatul a fost asistat de apărător ales .

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, în prezenta cauză.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedință publică, la data de 01.10.2015.

Președinte, Grefier,

A. A. B. G. M.

Red.Jud.AAB/07.10.15/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1065/2015. Judecătoria CONSTANŢA