Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1318/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1318

Ședința publică din 12.11.2015

Completul constituit din:

Președinte: E. G.

Grefier: M. N. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror I. A. R..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata A. U. pentru infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 cu aplic. art. 38 alin. 1 C. p.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06.11..2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015 când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 8789/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, inculpatul A. U. pentru infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 cu aplic. art. 38 alin. 1 C. p.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul A. U. a consumat energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată corespunzător, cauzând persoanei vătămate S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. un prejudiciu de 6550,26 lei și a modificat fără drept componentele instalației electrice astfel încât consumul de energie electrică să nu fie înregistrat.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.02.2015 judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 8789/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul A. U. a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A. U. pentru infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 cu aplic. art. 38 alin. 1 C. p.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: Nota de constatare nr._ din 14.04.2014; Procesul - verbal de verificare nr. 034152din 14.04.2014; Procesul - verbal de analiză a abaterilor nr._ din 08.05.2014; Procesul - verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din 08.05.2014 Fișa de calcul a energiei evaluate din 05.05.2014; Notificarea de plată nr. 137 din 08.05.2014; Declarație martor N. L. C.; Declarație martor M. M.; Declarații inculpată A. U.;

Fișă cazier judiciar inculpată Aii U.; înscrisuri

În cursul judecății, la termenul din data de 11.09.2015 inculpata a recunoscut situația de fapt reținută în actul de sesizare al instaței și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, instanța încuviințând ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C. p. p.

Analizând, conform procedurii recunoașterii învinuirii, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:

La 14.04.2014 cu ocazia unui control efectuat de specialiștii S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. C. la imobilul din mun. C., .. 133, jud. C. s-a constatat că inculpata A. U. a modificat fără drept componentele instalației electrice astfel încât consumul de energie electrică să nu fie înregistrat.

La 18.06.2014 persoana vătămată S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. s-a adresat cu o plângere organelor de cercetare penală prin care a sesizat faptul că la 14.04.2014 a efectuat un control la imobilul din mun. C., .. 133, jud. C..

În urma verificării efectuate de angajații S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. în prezența și cu acordul inculpatei A. U. a fost întocmită nota de constatare nr._ prin care s-a constatat „loc de consum alimentat cu energie electrică fără contract activ și iară contor decontare".

La 08.05.2014 s-a încheiat procesul - verbal de analiză a abaterilor nr. 6587 prin care s-a dispus și perioada de recalculare a consumului de energie electrică fiind stabilită o perioadă de 365 zile, cantitatea de energie electrică consumată ilicit la locul de consum fiind de_ kWh, conform fișei de calcul de consum de energie electrică din 05.05.2014.

Martorul N. L. C. și martorul M. M. au declarat în cursul urmăririi penale că la 14.04.2014 au efectuat împreună o verificare a instalației electrice de alimentare și utilizare a energiei electrice la adresa din C., .. 133 unde s-a discutat cu inculpata A. U., activitate efectuată în urma unei sesizări transmise de către compartimentul Activitate - Măsură. în urma verificărilor s-a constatat că din firida de branșament este racordat ilegal un circuit de alimentare improvizat ce alimenta imobilul. S-a adus la cunoștința inculpatei A. U., persoana care se afla la acel moment în imobil, despre situația de fapt, s-a desființat și ridicat instalația improvizată, s-a întocmit documentația ce se impune și s-a făcut propunere pentru deconectare de la rețeaua aeriană care s-a efectuat ulterior. Imobilul în cauză nu deținea contract de furnizare a energiei electrice, acesta având lipsă contor.

Aceste aspecte se coroborează cu declarația inculpatei A. U. care a arătat că la aproximativ două săptămâni înainte de a fi verificați de către specialiștii S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. C., personal a legal imobilul la rețeaua electrică cu ajutorul unui cablu electric pe care 1-a avut în locuință, legăturile fiind foarte ușor de făcut deoarece în peretele casei erau două fire care aveau curent, fire de care inculpata A. U. a legat cablul găsit de electricieni. Inculpata A. U. a relatat că a fost nevoită să se lege ilegal deoarece în locuință era foarte frig și avea trei nepoți de îngrijit singură, soțul acesteia fiind plecat de acasă pe o perioadă îndelungată în Germania. Inculpata A. U. a declarat că recunoaște și regretă fapta și când va avea posibilitatea va achita suma de 6550,26 lei pe care S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. a calculat-o.

Persoana vătămată S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri conforme cu originalul. Conform notei de constatare nr._ din 14.04.2014 și procesului - verbal de verificare nr._ din 14.04.2014, semnate de lucrători ai persoanei vătămate, martorii N. L. C. și M. M., și de inculpata A. U., s-a stabilit că nu s-au respectat normele legale de consum, fiind identificată o intervenție neautorizată. A fost identificat un consumator fără contor de conatre a energiei electrice, circuitul era conectat direct din firidă prin cablu MVVM 2 x 2,5 mm cupru și s-a deconectat din firidă urmând a fi deconectat din rețea. Din procesul - verbal de analiză a abaterilor nr._ din 08.05.2014, procesul - verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din 08.05.2014, fișa de calcul a energiei evaluate din 05.05.2014 și notificarea de plată nr. 137 din 08.05.2014 s-a stabilit un consum de_ kWh, fiind creat un prejudiciu total de 6550,26 lei din care suma de 6110,10 lei reprezintă costul energiei recuperate, iar 440,16 lei reprezintă taxe și servicii.

Încă din cursul urmăririi penale inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acesteia

Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă faptul că inculpata A. U. a modificat fără drept componentele instalației electrice de la imobilul din mun. C., .. 133, jud. C., astfel încât consumul de energie electrică să nu fie înregistrat.

Instanța constată dincolo de orice bănuială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpată.

Fapta inculpatei A. U. de a consuma energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată corespunzător, cauzând persoanei vătămate S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A. un prejudiciu de 6550,26 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în sustragerea energiei electrice prin neînregistrarea consumului real, urmarea imediată constă în deposedarea persoanei vătămate de acest bun fiindu-i creat un prejudiciu de 6550,26 lei, iar legătura de cauzalitate rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. U. a săvârșit infracțiunea de furt cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 Cp., a prevăzut și a urmărit rezultatul faptei sale, acționând în scopul însușirii pe nedrept a energiei electrice sustrase.

Fapta inculpatei A. U. de a modifica fără drept componentele instalației electrice astfel încât consumul de energie electrică să nu fie înregistrat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în modificarea fără drept a componentelor instalației electrice astfel încât consumul de energie electrică să nu fie înregistrat, urmarea imediată constă în neînregistrarea consumului de energie electrică, iar legătura de cauzalitate rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. U. a săvârșit infracțiunea de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 Cp., a prevăzut și a urmărit rezultatul faptei sale.

Având în vedere faptul că inculpata Aii U. a săvârșit cele două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 1 privind concursul de infracțiuni.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește persona inculpatei instanța reține faptul acesta este o persoană familistă, este mama a trei copii și bunica a trei nepoți pe care îi are în întreținere.

Inculpata a arătat faptul că a săvârșit infracțiunile deoarece în locuință era frig, are trei nepoți în grijă singură, soțul său fiind plecat pe o perioadă îndelungată în Germania.

Cu privire la infracțiunea de furt instanța constată faptul a fost cauzat un prejudiciu părții civile S. C. E. Distribuție Dogrogea S.A. în cuantum de 6550, 26 lei. prejudiciu ce a fost recuperat prin plată.

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p. va stabi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A. U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp.

Instanța reține că infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe a fost săvârșită într-o modalitate destul de rudimentară, simplă. Inculpata a arătat faptul că a legat imobilul la rețeaua electrică cu ajutorul unui cablu electric pe care l-a avut în locuință, legăturile fiind foarte ușor de făcut deoarece în peretele casei erau două fire care aveau curent, fire de care a legat cablul găsit de electricieni.

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p. va stabi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A. U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p., art. 38 alin. 1 cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b cod penal instanța va contopi cele două pedepse și stabilește pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care va aplica un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind de 2 ani închisoare; inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpată este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. Dimpotrivă, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei încă din cursul urmării penale, iar în fața instanței s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii.

În baza art. 83 alin. 1 și 3 C. p. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pentru un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. p. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 C. p. pe durata termenului de supraveghere de 2 ani inculpata A. U. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 3 C. p. p. va atrage atenția inculpatei A. U., asupra dispozițiilor art. 88 C. p. privind revocarea amânării pedepsei în situația nerespectării măsurilor de supraghere și a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în termen legal împotriva inculpatei cu suma de 6550, 26 lei. Cu factura depusă la termenul din data de 4.11.2011 depusă de inculpată la termenul din data de 6.11.2015 inculpata a făcut dovada plății prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii de furt deduse judecății.

Pentru aceste motive instanța va constata faptul că prejudiciul produs părții civile S. C. E. Distribuție Dogrogea S.A. a fost recuperat prin plată.

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. va obliga inculpata A. U. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1000 lei este aferentă soluționării cauzei în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p. stabilește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A. U., (fiica lui S. și Aișea, născută la 09.08.1969 în Medgidia, jud. C., domiciliată în mun. C., .. 133, jud. C., CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 și 3 Cp.

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p. stabilește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei A. U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012

În baza art. 396 alin. 4 C. p. p., art. 38 alin. 1 cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b cod penal, contopește cele două pedepse și stabilește pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care aplică un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 și 3 C. p. amână aplicarea pedepsei închisorii pentru un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. p. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 C. p. pe durata termenului de supraveghere de 2 ani inculpata A. U., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 3 C. p. p. atrage atenția inculpatei A. U., asupra dispozițiilor art. 88 C. p. privind revocarea amânării pedepsei în situația nerespectării măsurilor de supraghere și a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.

Constată faptul că prejudiciul produs părții civile S. C. E. Distribuție Dogrogea S.A. a fost recuperat prin plată.

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpata A. U. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2015.

Președinte, Grefier,

E. G. M. N. D.

Red. Jud. E. G. /21.12.2015

Tehnored. Gref. N. D. 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria CONSTANŢA