Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 1089/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1089/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1089
Ședința din data de 02.10.2015
Președinte – M. V.
Grefier – C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de
Procuror – Sitiavu G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I. S., trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 12.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 02.11.2008);
- refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.337 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009;
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 01.02.2009);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 15.02.2009);
toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 24.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 02.10.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt și încadrările juridice reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr.1513/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2015 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză, inculpatul I. S. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 12.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 02.11.2008);
- refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.337 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009;
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 01.02.2009);
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 15.02.2009) și
- conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 (fapta din 16.02.2009), toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.
S-a reținut în esență în sarcina inculpatului că în perioada 12.10._09 inculpatul a comis un număr de 6 infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost anulat, o infracțiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge – fapta din 13.10.2008 și o infracțiune de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei – fapta din 02.11.2008.
Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracțiunilor (f. 18, 19; 35, 36; 54-56; 87); buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.2663, 2664/13.10.2008 (f. 40 d.u.p.); adrese de la Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor C. (f. 22, 23, 39, 58, 60, 89, 91 d.u.p.); declarații martori – Țața D. (f. 24 d.u.p.), N. I. (f. 25, 26 d.u.p.); Parsica Forin (f. 41, 42 d.u.p.), N. I. (f. 43, 44 d.u.p.), P. I. (f. 61, 62 d.u.p.), C. C.-I. (f. 63, 64 d.u.p.), R. I.-C. (f. 70-72 d.u.p.), Cheosea I. (f. 73, 74 d.u.p.), R. B. (f. 75, 76 d.u.p.), D. I. (f.3, 7; 77, 78 d.u.p.); declarații inculpat (f.30-33; 46-49; 79-82; 94, 95; 118-119 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 18.06.2015, constatând că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul său și că nici din oficiu nu s-a considerat necesar să se invoce vreo excepție, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. a constatat competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.1513/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, motiv pentru care a dispus începerea judecății.
La termenul din 24.09.2015, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, art.375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind audiat sub acest aspect, declarația fiind atașată la dosarul cauzei (f. 5, 6).
La solicitarea instanței a fost atașată și fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 3, 4) și, din oficiu, a fost pusă în discuție schimbarea de încadrare juridică potrivit vechii reglementări.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat instanța a acordat cuvântul în dezbateri și ulterior, după ultimul cuvânt al inculpatului, a rămas în pronunțare pe schimbarea de încadrare juridică și pe fond.
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 12.10.2008, în jurul orei 01:30, lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Lumina au oprit în trafic autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ care circula pe .. Lumina, . verificărilor s-a constatat că la volanul autoturismului se afla inculpatul I. S. care nu a fost în măsură să prezinte permisul de conducere, în urma verificărilor efectuate constatându-se că inculpatul figurează în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. cu permisul de conducere . anulat (adresa nr._/22.10.2008 – f. 22 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a declarat că a condus autoturismul pe o distanță de aproximativ 8 km, din localitatea Palazu M., pe DN 22, până în ., cunoscând că are permisul de conducere anulat. Probele administrate în cauză se coroborează cu declarațiile martorului Țața D..
La data de 13.10.2008, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, organele de poliție din cadrul Poliției orașului O. au oprit în trafic autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_, stabilindu-se că la volanul acestuia s-a aflat inculpatul I. S. care nu a fost în măsură să prezinte organelor de poliție permisul de conducere deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr._/14.10.2008 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C., inculpatul figura în evidențe cu permisul de conducere anulat.
Deoarece inculpatul emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, constatând-se o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgență C. în vederea recoltării de probe biologice de sânge. În urma analizelor (buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.2663, 2664/13.10.2008 – f. 40 d.u.p.) s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge (la prima probă recoltată – ora 04:30), respective 1,05 g/l alcool pur în sânge (a doua probă recoltată – ora 05:30).
Fiind audiat, inculpatul a declarant că în jurul orei 03:50 s-a deplasat cu autoturismul la un magazine non-stop de pe .. O., unde a fost de altfel oprit de organele de poliție, deși avea permisul de conducere anulat și anterior consumase două beri.
Mijloacele de probă se coroborează cu declarațiile martorilor Parsica F. și N. I. care au confirmat faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, inclusiv rezultatul alcooltestului.
La data de 02.11.2008, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 2A, organele de poliție din cadrul Biroului de Poliție Rurală C. au oprit în trafic autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare CT-_ care circula din direcția M. K. către O..
Polițiștii au constatat că la volanul autoturismului era inculpatul I. S. care emana halenă alcoolică, în urma testării rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul de Urgență C. unde, în prezența medicului de gardă D. B., inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor, a mai rezultat că inculpatul are permisul de conducere anulat – adresa nr._/14.11.2008 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C..
Fiind audiat, inculpatul a declarat că s-a urcat la volanul autoturismului deși cunoștea faptul că are permisul de conducere anulat, după ce în prealabil a consumat două beri alcoolizate. Inculpatul a arătat că a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fără însă a invoca vreun motiv.
Martorul N. I. confirmă situația de fapt astfel cum a fost reținută, confirmând rezultatul testării cu aparatul alcooltest, dar și faptul că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.
La data de 01.02.2009, în jurul orei 03:00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, organele de poliție din cadrul Poliției Comunale M. K. au observat autoturismul_ care circula având luneta și două geamuri laterale sparte. S-a procedat la oprirea autoturismului, constatându-se că la volanul său este inculpatul I. S. care, fiind audiat (f. 79 d.u.p.) a arătat că a condus autoturismul de la ieșirea din . la intersecția DN 2A cu DJ 222, deși cunoștea că are permisul de conducere anulat.
Probele administrate se coroborează cu declarația martorului C. C.-I. care a arătat că a asistat la depistarea în trafic a inculpatului I. S., aflând totodată că acesta nu deținea permis de conducere. De asemenea, în același sens sunt și declarațiile martorului P. I..
Conform adresei nr._/27.02.2009 a Serviciului Poliției Rutiere, inculpatul figura în evidențele instituției la data de 01.02.2009 cu permisul de conducere categoria B anulat din data de 09.05.2001, ca urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr.1873/01.11.2000 – condamnare pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen. (f. 3 – cazier judiciar).
La data de 15.02.2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, organele de poliție din cadrul Poliție Comunale M. K. au observat în jurul orei 01:20 un autoturism marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare_ care venea dinspre localitatea Tîrgușor și care, la vederea echipajului de poliție, a oprit pe partea dreaptă a drumului, punând în funcțiune avariile.
Deplasându-se la autoturismul în cauză, organele de poliție au constatat că la volanul acestuia se află inculpatul I. S. care a declarat că nu posedă permis de conducere. De asemenea, fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că nu a mai fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Fiind audiat (f. 80), inculpatul a recunoscut fapta comisă, menționând că se îndrepta spre C. dinspre . în momentul în care a fost oprit de organele de poliție.
În cauză au fost audiați martorii R. I.-C., Cheosea I., R. B.-D. și D. I. care se coroborează cu mențiunile din procesul-verbal de constatare și declarațiile inculpatului.
În aceeași seară, la data de 15.02.2009, în jurul orei 02:50, organele de poliție s-au sesizat din nou din oficiu cu privire la faptul că, după finalizarea cercetărilor referitoare la fapta din data de 15.02.2009, ora 01:20, inculpatul I. S. s-a urcat din nou la volanul autoturismului marca VW Passat de culoare neagră cu nr. de înmatriculare_, deplasându-se către localitatea Lumina.
Autoturismul a fost identificat pe .. Lumina, circulând către orașul Năvodari, astfel că s-a procedat la oprirea acestuia în zona unei discoteci. Organele de poliție au constatat că inculpatul I. S. ocupa scaunul din dreapta, însă din probele administrate a rezultat că acesta a fost cel care a condus autoturismul pe o distanță de 5 km, din orașul O. până în .> Astfel, inculpatul a declarat că imediat după ce a oprit autoturismul a făcut schimb de locuri cu martorul R. I., deoarece nu avea permis de conducere și, chiar în aceeași seară, mai fusese oprit de organele de poliție în localitatea M. K..
Cele susținute de inculpat sunt confirmate de martorul R. I..
În fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut toate faptele ce i se rețin în sarcină, alegând să parcurgă procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prev. de art.375 C.proc.pen.
- Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului:
Instanța constată că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr.372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Prin urmare, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Sub acest aspect, din perspectiva limitelor de perdeapsă, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat (art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată; art.335 alin.2 C.pen. 2009), limitele de pedeapsă sunt aceleași, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amenda (de la 4 luni la 2 ani sau amenda cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen.).
Aceeași este situația și în cazul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.336 alin.1 C.pen. 2009) – închisoarea de la unu la 5 ani (de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpat; totuși, noua reglementare prevede și posibilitatea aplicării unei amenzi penale însă, pentru cele ce vor fi arătate în secțiunea următoare, de impune totuși stabilirea unei pedepse cu închisoarea.
Legea penală nouă este totuși mai blândă în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.337 C.pen. (închisoarea de la unu la 5 ani – 8 luni la 3 ani și 4 luni cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen.), față de infracțiunea prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 (de la 2 la 7 ani închisoare, respectiv de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare ca urmare a parcurgerii simplificate).
Cu toate acestea, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni este mult mai favorabil inculpatului conform vechii reglementări, în condițiile în care faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare prin sentința penală nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară; 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară).
Pentru cele ce vor fi arătate în secțiunea următoare, se impune aplicarea unor pedepse de 9 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 3 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (atât conform art.335 alin.2 C.pen. 2009, cât și potrivit art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată), respectiv 1 an și 6 luni închisoare (art.336 alin.1 C.pen. 2009, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată) și 2 ani și 6 luni închisoare (art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată) sau 2 ani închisoare (conform art.337 Cpen.).
Aplicând tratamentul pluralității de infracțiuni și contopind pedepsele aplicate prin prezenta cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art.34 alin.1 lit.b C.pen., acestuia i s-ar aplica pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, instanța considerând că un spor de 1 an este suficient pentru asigurarea scopului punitiv și preventiv al pedepsei (în total 8 ani închisoare în regim de detenție), în timp ce potrivit art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009 la pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare s-ar adăuga un spor de 1/3 din totalul pedepselor ce nu se execută (1/3 din 20 de ani și 9 luni închisoare=6 ani și 11 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute 13 ani și 11 luni închisoare.
În consecință, legea veche îi este clar mai favorabilă inculpatului, astfel că va ultraactiva.
În raport de aceste considerente, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, instanța va schimba încadrarea juridică a faptelor din 6 (șase) infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (faptele din 12.10.2008, 13.10.2008, 02.11.2008, 01.02.2009 și 15.02.2009 și 15/16.02.2009) în 6 (șase) infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009, respectiv din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.336 alin.1 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008) în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și din infracțiunea de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.337 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (fapta din 02.11.2008) în infracțiunea de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.
În drept, faptele inculpatului I. S. care, la datele de 12.10.2008, în jurul orei 01:20, 13.10.2008 în jurul orei 03:50, 02.11.2008, 01.02.2009 în jurul orei 03:00, 15.02.2009 în jurul orei 01:20 și 15.02.2009 în jurul orei 02:50, a condus pe drumurile publice (.. Lumina, sat Oituz; .. O.; drumul ce leagă M. K. de O.; DN 2A; drumul care leagă .. M. K.; respectiv .. Lumina) autoturismele marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ ; marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ ; marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare CT-_; autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ; autoturismul marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare_, respectiv marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare_ (în ordinea cronologică a faptelor), deși avea permisul de conducere anulat încă din 09.05.2001, ca urmare a condamnării dispuse prin sentința penală nr.1873/01.11.2000, întrunește elementele constitutive a 6 (șase) infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, toate cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.
Fapta inculpatului I. S. care, la data de 13.10.2008, a condus pe drumurile publice (.. O.) autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_, deși avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și anume de 1,25 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată, respectiv 1,05 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.2663, 2664/13.10.2008 (f. 40 d.u.p.) emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Fapta aceluiași inculpat care, care, la data de 02.11.2008, fiind depistat pe drumul ce leagă M. K. de O. conducând autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare CT-_ și fiind testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat ulterior recoltarea de probe biologice de sânge conform procesului-verbal de la f. 20 d.u.p., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
În privința infracțiunilor prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de conducere pe drumurile publice (.. Lumina, sat Oituz; .. O.; drumul ce leagă M. K. de O.; DN 2A; drumul care leagă .. M. K.; respectiv .. Lumina) a unui autovehicul (autoturismele marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ ; marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ ; marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare CT-_; autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ; autoturismul marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare_, respectiv marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare_ ) – în ordinea cronologică a faptelor (12.10.2008, în jurul orei 01:20, 13.10.2008 în jurul orei 03:50, 02.11.2008, 01.02.2009 în jurul orei 03:00, 15.02.2009 în jurul orei 01:20 și 15.02.2009 în jurul orei 02:50), în condițiile în care inculpatul avea permisul de conducere anulat încă din 09.05.2001, ca urmare a condamnării la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen. 1969 dispusă prin sentința penală nr.1873/01.11.2000, aspect cunoscut de inculpat.
Urmările imediate ale infracțiunii s-au produs, inculpatul punând în pericol siguranța traficului rutier din nou, ținând cont că anularea însăși a permisului a avut la bază condamnarea sa anterioară de către instanță la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 alin.2 C.pen.1969.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptelor, infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată fiind o infracțiune de pericol.
Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale (respectiv punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic), nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestora, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen. 1969.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de conducere a unui vehicul (autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ ), pe un drum public – .. O., având o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge (în cauză 1,25 g/l alcool pur în sânge la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,05 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată).
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțurile diminuate, ceea ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (respectiv punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic), nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen. 1969.
În referire la infracțiunea prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, sub aspect obiectiv, elementul material al infracțiunii constă în refuzul conducătorului unui autovehicul […] de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat; inculpatul nu contestă fapta, recunoscând că a refuzat recoltarea probelor de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei, acesta având în plus și calitatea necesară de a fi subiect activ al infracțiunii, din probele administrate rezultând că la data de 02.11.2008 conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculareCT-_pe drumurile publice.
Prin fapta sa, inculpatul a împiedicat desfășurarea procedurilor prevăzute art.88 din OUG 195/2002 în vederea determinării circumstanțelor în care se desfășoară circulația pe drumurile publice și stabilirea faptelor ce constituie infracțiuni.
Urmarea imediată produsă prin săvârșirea infracțiunii este o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției și, în subsidiar, o stare de pericol pentru siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea acțiunii prohibite de lege.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă (art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen.), prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia, respectiv împiedicarea organele de cercetare penală să constate săvârșirea unei eventuale infracțiuni și, implicit, împiedicarea activității de înfăptuire a justiției.
În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 C.proc.pen, instanța reține că dincolo de orice dubiu rezonabil faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia.
- Individualizarea judecătorească a pedepselor:
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art.396 alin.10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii în cazul tuturor celor 8 infracțiuni.
Cu privire la cele 6 (șase) infracțiuni prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, instanța reține că incriminarea protejează o valoare socială importantă, respectiv siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice și protejarea celorlalți participanți la trafic de pericolul pe care îl reprezintă conducerea unui autovehicul de către persoane care, în trecut, au fost condamnate la infracțiuni de o gravitate deosebită comise în exercitarea activității de conducere pe drumurile publice a unui vehicul. Legiuitorul pleacă de la prezumția că prin comiterea unei astfel de infracțiuni persoana în cauză dovedește nu doar indiferență față de regulile prevăzute de lege pentru desfășurarea în bune condiții a traficului rutier, dar și că, din această perspectivă, persoana în cauză nu mai oferă garanțiile necesare că va adopta o conduită preventivă pe drumurile publice, astfel că pentru redobândirea dreptului de a conduce trebuie reluată întreaga procedură de obținere a permisului de conducere. În subsidiar, fapta inculpatului aduce atingere autorității, acesta ignorând măsurile coercitive dispuse împotriva sa. Gravitatea abstractă a faptei este relevată de limitele de pedeapsă – de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală (de la 4 luni la 2 ani cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen.)
În concret, inculpatul a condus autoturismele la datele de 12.10.2008, în jurul orei 01:20, 13.10.2008 în jurul orei 03:50, 02.11.2008, 01.02.2009 în jurul orei 03:00, 15.02.2009 în jurul orei 01:20 și 15.02.2009 în jurul orei 02:50, pe timp de noapte, în condițiile în care avea permisul anulat încă din 09.05.2001 deoarece prin sentința penală nr.1873/01.11.2000 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia Curții de Apel C. nr.327/18.10.2001 inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen. 1969, săvârșind în numai 5 luni toate cele 6 infracțiuni, aspect care scoate în evidență perseverența infracțională deosebită.
De altfel, disprețul inculpatului față de autoritate și față de normele care reglementează desfășurarea în siguranță a circulației pe drumurile publice este evidențiat de faptele comise în data de 15.02.2009. Astfel, deși inculpatul a fost oprit în trafic la ora 01:20 conducând autoturismul cu permisul de conducere suspendat, după finalizarea cercetărilor acesta s-a urcat din nou la volan și a condus autoturismul pe o distanță de aproximativ 5 km, fiind oprit din nou în trafic, aspect pe care instanța îl va avea în vedere la dozarea sancțiunii penale.
În toate cele 6 cazuri inculpatul a condus la ore târzii, probabil în speranța că nu va fi prins de organele de poliție și că va scăpa de răspunderea penală, faptele fiind cu atât mai grave în condițiile în care este de notorietate faptul că pe timp de noapte vizibilitatea este foarte scăzută și că cel care se află la volan trebuie să manifeste o atenție deosebită.
De asemenea, instanța va avea în vedere că inculpatul a condus în trei rânduri sub influența băuturilor alcoolice (13.10.2008 – când a comis și infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, 02.11.2008 – când a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, deși avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și la 15.02.2009 – când a avut o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat), aspect care accentuează gravitatea faptelor.
În cazul infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, instanța reține că incriminarea protejează o valoare socială importantă, respectiv siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice și implicit a participanților la trafic de pericolul pe care îl reprezintă conducerea unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. Gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 1 an la 5 ani închisoare și, ca urmare a aplicării art.396alin.10, de la 8 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.
În concret, inculpatul a avut la data de 13.10.2008 o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltă, respectiv 1,05 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă recoltată (în descreștere), circulând pe străzile din orașul O. noaptea după ce anterior a consumat băuturi alcoolice. Deși rezultatele analizelor de sânge nu reflectă o gravitate deosebită a faptei, totuși acest element trebuie privit în coroborare cu celelalte elemente: inculpatul a condus având și permisul de conducere anulat, în condițiile în care vizibilitatea era una scăzută din cauza întunericului, aspect care, suprapus peste toate celelalte elemente, putea conduce la un accident rutier.
În fine, prin săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată este afectată însăși activitatea de înfăptuire a justiției, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală neputând să fie cercetată și constatată decât după recoltarea probelor biologice și efectuarea analizelor menite să determine alcoolemia. Legiuitorul a incriminat, în contrapondere, fapta de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, protejând indirect siguranța circulației pe drumurile publice participanții la trafic, limitele de pedeapsă prevăzute de lege ( de la 2 ani la 7 ani închisoare – de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare) relevând gradul de pericol social al faptei, mai mare chiar decât cel al faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În concret, deși chiar cu aproximativ două săptămâni în urmă inculpatul fusese depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice și având permisul de conducere anulat, iar la testarea din data de 02.11.2008 s-a stabilit că are o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, organele de cercetare penală fiind împiedicate să continue cercetările cu privire la o faptă al cărei pericol social abstract este ridicat. De altfel, inculpatul chiar a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice și nu a invocat nicio justificare pentru refuzul său, singura plauzibilă fiind dorința sa evidentă de împiedicare a înfăptuirii justiției și disprețul față de valorile ocrotite de normele penale.
În legătură cu persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 39 de ani, necăsătorit, studii 10 clase, de ocupație dulgher, fără loc de muncă, fiind condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane, infracțiuni deosebit de grave și care subliniază periculozitatea sa. Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine constantă de recunoaștere a faptelor, aspect care însă nu îi poate profita în condițiile în care a fost depistat în flagrant. De altfel, în cazul ultimei infracțiuni comise (în ordine cronologică), inculpatul a încercat chiar să inducă în eroare organele de poliție, făcând schimb cu un ocupant al autoturismului, în speranța că va scăpa de răspunderea penală.
Toate aceste elemente negative ce țin de persoana inculpatului vor fi avute în vedere de instanță la stabilirea pedepselor.
Prin urmare, instanța va stabili în sarcina inculpatului pedepse cuprinse între 9 luni și 1 an și 6 luni închisoare pentru cele 6 infracțiuni prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată comise de acesta, ținând cont și de gravitatea sporită a celor cinci infracțiuni comise după data de 12.10.2008 și a celor trei comise în condițiile în care inculpatul se afla și sub influența băuturilor alcoolice; de asemenea, pentru celelalte două infracțiuni instanța se va orienta spre jumătatea intervalului de individualizare.
În raport de toate aceste considerente:
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe inculpatul I. S. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 12.10.2008).
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 13.10.2008).
În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același incupat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 02.11.2008).
În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe inculpatul I. S. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 01.02.2009).
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 15.02.2009).
În fine, Îîn baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 16.02.2009).
Studiind fișa de cazier judiciar a inculpatului, în baza art.33 lit.a și art.36 alin.1 C.pen. 1969 instanța constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, instanța va descontopi pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința anterior menționată și repune pedepsele în individualitatea lor:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
Aplicând regulile tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, în baza art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b și 35 alin.3 C.pen. 1969 instanța va contopi pedepsele aplicate prin prezenta (9 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 3 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare) cu pedepsele anterior menționate (5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară, 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară, 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară), va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o va spori cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 8 (opt) ani închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969 și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară.
Sporul de pedeapsă de 1 an închisoare este necesar din punctul de vedere al instanței pentru ca inculpatul să înțeleagă gravitatea faptelor săvârșite și, plecând de la această premisă, să fie realizat scopul sancțiunilor penale – prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni și reeducarea inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de normele penale.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptelor săvârșite de inculpat (la regimul circulației pe drumurile publice; împotriva relațiilor privind conviețuirea socială), susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că în raport de întreaga activitate infracțională nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Prin urmare, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
- Computarea măsurilor preventive privative de libertate; scăderea din pedeapsa închisorii a duratei deja executate.
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. și art.36 alin.3 C.pen. 1969 instanța va deduce din durata pedepsei închisorii perioada reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată de la 24.03.2011 la zi.
În consecință, instanța va anula formele de executare emise în baza sentinței penale nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispune emiterea unor noi forme de executare.
- Cheltuieli judiciare:
Văzând soluția de condamnare, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (800 de lei din faza de urmărire penală și 600 de lei în faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. instanța va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.5430 (N. A. V. – urmărire penală), respectiv 200 de lei conform împuternicirii . nr.3284 (D. B. – faza de judecată), sume ce rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, schimbă încadrarea juridică a faptelor din 6 (șase) infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat prev. de art.335 alin.2 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (faptele din 12.10.2008, 13.10.2008, 02.11.2008, 01.02.2009 și 15.02.2009 și 15/16.02.2009) în 6 (șase) infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009, respectiv din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.336 alin.1 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (fapta din 13.10.2008) în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și din infracțiunea de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.337 C.pen. 2009 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (fapta din 02.11.2008) în infracțiunea de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul I. S. (fiul lui Sagatai și Fridan, născut la data de 28.08.1976 în mun. M., jud. C., domiciliat în orașul O., ., jud. C., în prezent în stare de deținere în altă cauză la Penitenciarul Poarta Albă, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, de ocupație dulgher, fără loc de muncă, cu antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 12.10.2008).
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 13.10.2008).
În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același incupat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 02.11.2008).
În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul I. S. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 01.02.2009).
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 15.02.2009).
În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat (fapta din 16.02.2009).
În baza art.33 lit.a și art.36 alin.1 C.pen. 1969 constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Descontopește pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința anterior menționată și repune pedepsele în individualitatea lor:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară;
În baza art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b și 35 alin.3 C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta (9 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 3 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare) cu pedepsele anterior menționate (5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară, 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară, 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară), aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 8 (opt) ani închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969 și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969 ca pedeapsă complementară.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. și art.36 alin.3 C.pen. 1969 deduce din durata pedepsei închisorii perioada reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată de la 24.03.2011 la zi.
Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr.109/08.03.2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1628/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispune emiterea unor noi forme de executare.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (800 de lei din faza de urmărire penală și 600 de lei în faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.5430 (N. A. V. – urmărire penală), respectiv 200 de lei conform împuternicirii . nr.3284 (D. B. – faza de judecată), sume ce rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.
Președinte Grefier,
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 19.10.2015, 4 ex.
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 1087/2015. Judecătoria... → |
---|