Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 1142/216/2015
Document finalizat
Dosar nr._ art. 335 Cod penal
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012
SENTINȚA PENALĂ NR. 128/2015
Ședința publică de la 30 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier A.-M. C.-U.
P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
reprezentat prin procuror C.-C. Puiulescu
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. C., având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cererii și stadiul soluționării acesteia.
Instanța, în baza art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, procedează la identificarea inculpatului C. C., având CNP_, cu CI . numărul_.
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri prealabile de formulat, procedează potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, și dă citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Instanța, potrivit art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, aduce la cunoștință inculpatului învinuirea pentru care a fost trimis în judecată și îi învederează faptul că are dreptul să nu facă nicio declarație, că are dreptul să-și angajeze apărător. În baza art. 374 alin. 3 Cod procedură penală, constată că în procedura de cameră preliminară nu au fost excluse probele, iar conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, îi pune în vedere inculpatului împrejurarea că poate solicita ca judecarea să aibă loc numai în baza probelor administrate și în baza înscrisurilor depuse de părți, precum și împrejurarea că dacă recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Instanța pune în discuție și împrejurarea dacă este de acord, în eventualitatea în care se pronunță o pedeapsă neprivativă de libertate, să presteze muncă în folosul comunității.
Inculpatul, personal, precizează că este de acord cu prestarea de muncă în folosul comunității, în situația în care instanța se va orienta la o pedeapsă neprivativă de libertate.
Inculpatul, personal, precizează că recunoaște fapta și solicită aplicarea disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
S-a ascultat inculpatul C. C., declarația fiind atașată la dosar.
Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului de a se judeca procesul conform art. 396 și art. 375 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii inculpatului cu privire la judecarea cauzei.
Instanța, în baza art. 375 și 396 alin. 10 Cod procedură penală, admite solicitarea inculpatului cu privire la aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege.
La interpelarea instanței, inculpatul, personal, precizează că nu are de depus înscrisuri în circumstanțiere.
Inculpatul, personal, precizează că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei, cerere cu care reprezentantul Ministerului Public este de acord.
Instanța, conform art. 387 Cod procedură penală, declară terminată cercetarea judecătorească, iar conform art. 388 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Reprezentantul Ministerului Public expune situația de fapt, așa cum a fost reținută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, menționând că din probele administrate în cauză inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 Cod penal, motiv pentru care, în baza art. 83-84 Cod penal, pune concluzii de amânare a aplicării pedepsei. Totodată, să se atragă atenția inculpatului să respecte obligațiile și măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, precum și disp. art. 88 Cod penal, privind revocarea măsurilor dispuse. Urmează ca, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul să fie obligat și la plata cheltuielilor judiciare statului.
Inculpatul, personal, precizează că lasă la aprecierea instanței pedeapsa ce se va aplica.
Instanța, în baza art. 389 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt inculpatului.
Inculpatul, personal, precizează că recunoaște și regretă fapta comisă.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 1258/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub numărul_ /22.05.2015 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. C., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 din c.p.
În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt: Pe data de 06.07.2014 inc. C. C., deși nu poseda nici o categorie de permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, s-a urcat la volanul unui tractor agricol marca Buhrer, înregistrat sub nr. POIENARII DE ARGEȘ 041 și a condus acest tractor pe drumurile publice din ., jud. Argeș. În timp ce conducea tractorul pe DC 202 pe raza ., ., inc. C. C. a fost oprit de organele de poliție care au constatat faptul că inc. C. C. nu era posesor de permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de constatare (f.2 dup), declarații martori (f.15-20 dup), actele tractorului condus de inculpat (f.21-25 dup), comunicarea Primăriei . referitoare la faptul că drumul DC 202 Poienarii – Ioanicești - Tomulești este drum public (f.27-29 dup), adresa nr._ din 24.09.2014 eliberată de I.P.J. Argeș, Serviciul Rutier (f.31 dup), adresele nr._ din 23.02.2015 eliberată de S.P.C.R.P.C.Î.V. Argeș (f.33 dup), fișa de cazier judiciar al inculpatului (f. 36dup), caracterizarea inculpatului (f.34 dup),declarațiile inculpatului (f. 5-7, 9 și 12-14 dup).
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 30.07.2015, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1258/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș privind pe inculpatul C. C. a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin același act s-a dispus începerea judecății cauzei cu privire la inculpat.
Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din 30.07.2015, a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, s-au atașat la dosar cazierul judiciar al inculpatului, acte în circumstanțiere.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Pe data de 06.07.2014 inc. C. C., deși nu poseda nici o categorie de permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, s-a urcat la volanul unui tractor agricol marca Buhrer, înregistrat sub nr. POIENARII DE ARGEȘ 041 și a condus acest tractor pe drumurile publice din ., jud. Argeș. În timp ce conducea tractorul pe DC 202 pe raza ., ., inc. C. C. a fost oprit de organele de poliție care au constatat faptul că inc. C. C. nu era posesor de permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice.
În declarațiile sale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
În drept, fapta inculpatului C. C. care, pe data de 06.07.2014, deși nu poseda nici o categorie de permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, s-a urcat la volanul unui tractor agricol marca Buhrer, înregsitrat sub nr. POIENARII DE ARGEȘ 041 și a condus tractorul respectiv pe DC 202 pe raza ., jud. Argeș constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. și ped. de art.335 alin.1 din c.p.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Acțiunea inculpatului realizează elementul material al infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Reținând vinovăția inculpatului și având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei (infracțiune de pericol, fiind pusă în pericol siguranța circulației pe drumurile publice), modalitatea și împrejurările concrete (inculpatul a condus tractorul pe o distanță mică -200m- doar pentru a-l aduce acasă de la câmp, pe drumuri comunale puțin circulate), atitudinea sinceră a inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale dar și comportamentul anterior al inculpatului, faptul că nu s-au produs pagube materiale sau umane, limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune, instanța constată că se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.80 Cod penal coroborat cu art.396 alin.3 Cod pr.penală.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, aflată la dosarul de urmărire penală la fila 9, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecată; aceasta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de 3 ani închisoare, valoare situată sub cea prevăzută de art. 80 alin. 2 lit. d C. pen.
Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., instanța va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
Reglementarea acestei măsuri în noul Cod penal este expresia principiului oportunității, potrivit căruia instanța poate aprecia că nu se impune aplicarea unei pedepse persoanei care a comis o infracțiune, fiind necesară însă constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege în acest sens.
În cauza de față este îndeplinită condiția prevăzută de art. 80 alin 2 lit d Cod penal referitoare la limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită care nu depășeșet limita de 5 ani, precum și condițiile prevăzute de art. 80 elen 2 lit a, b, c Cod penal.
În baza art. 81 C. pen. va aplica inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenția asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracțiuni, respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b C. proc. pen.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. 3 din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul C. C., CNP_, fiul lui I. și E., născut la data de 13 mai 1976 în ., județul Argeș, domiciliat în ., satul Ioanicești, numărul 84, județul Argeș, studii gimnaziale, fără antecedente penale,, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
În baza art. 81 din Codul penal aplică inculpatului un avertisment. Atenționează inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul, la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel la Curtea de Apel P. în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 410 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iulie 2015.
Președinte, Grefier,
A. P. A.-M. C.-U.
Red. .. AMCU
4 ex./ 07 aug. 2015
Comunicat: 1 inculpat, 1 parchet
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|