Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 21-04-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ furt calificat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de date cu caracter personal: 5012
SENTINȚA PENALĂ Nr. 54
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Completul constituit din:
Judecător de fond M.-M. B.
Grefier E. Ș.
Ministerul Public, prin P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, reprezentat prin procuror M. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații M. I., B. C.-M. și E. G., trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, prin rechizitoriul din data de 13 octombrie 2014 emis în dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, persoană vătămată fiind A. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații M. I. și E. G., personal și asistați de avocatul R. G., în calitate de apărător ales, conform împuternicirii avocațiale nr. AG/_/ 2015 (fila 42), lipsă fiind inculpatul B. C.-M., persoana vătămată A. N. și apărătorul ales al acesteia din urmă, avocata L. P., care are depusă la dosar împuternicirea avocațială nr._/23 februarie 2015 (f.36).
Procedura legal îndeplinită, conform art. 353 alin. 1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că persoana vătămată a depus la dosarul cauzei o declarație autentificată prin care arată că se împacă cu inculpatul B. C.-M. și că nu mai are nicio pretenție, de nicio natură, de la acesta.
Avocatul R. G. depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială de asistare a inculpaților M. I. și E. G..
În baza art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, se verifică identitatea inculpaților M. I. și E. G..
În baza art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, se dă citire actului de sesizare al instanței și, în baza art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, instanța le aduce la cunoștință inculpaților faptele pentru care sunt cercetați și celelalte drepturi arătate în acest text de lege, întrebând părțile dacă s-au împăcat.
Avocatul R. G., pentru inculpații M. I. și E. G., precizează că cei doi inculpați nu au ajuns la nicio înțelegere cu persoana vătămată A. N. și solicită aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu cererea formulată de inculpații M. I. și E. G. cu privire la aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Inculpații, fiind întrebați de instanță, arată că știu pentru ce sunt trimiși în judecată și că doresc să dea declarație în fața instanței.
În baza art. 378 Cod procedură penală, s-au audiat inculpații M. I. și E. G., susținerile acestora fiind consemnate în scris, în declarațiile atașate la dosarul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 110 Cod procedură penală.
Instanța admite cererea inculpaților M. I. și E. G. cu privire la aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii și dispune ca martorii din rechizitoriu să nu mai fie audiați.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca inculpații prezenți la acest termen să fie întrebați dacă doresc să presteze muncă în folosul comunității, în eventualitatea în care instanța va dispune suspendarea executării pedepsei.
Întrebați fiind, inculpații M. I. și E. G., personal, arată că sunt de acord să presteze muncă în folosul comunității.
Avocatul R. G., pentru inculpații M. I. și E. G., depune la dosarul cauzei copii ale contractelor de muncă încheiate de cei doi inculpați în Italia și a unei ordonanțe de clasare pronunțată de același procuror cu cel care a instrumentat dosarul de urmărire penală privind pe inculpați, referitoare la aceeași infracțiune și la aplicarea unei soluții diferite, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, din infracțiunile de furt calificat prevăzute de noul Cod penal în cele similare prevăzute de Codul penal de la 1969, în aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.
Instanța întreabă participanții dacă mai au alte cereri de formulat.
Avocatul R. G., pentru inculpații M. I. și E. G., și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra fondului.
Instanța, în baza art. 387 Cod procedură penală, constată terminată cercetarea judecătorească și, în baza art. 388 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra dezbaterilor, punându-le în vedere participanților să pună concluzii și pe schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că noua lege penală este mai favorabilă inculpaților. Din administrarea probatoriului rezultă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal și cu referire la art. 5 Cod penal, astfel încât solicită condamnarea inculpaților M. I. și E. G., la pedeapsa închisorii cu executare în condițiile art. 91-92 Cod penal. În baza art. 93 Cod penal, urmează ca aceștia să fie obligați să frecventeze cel puțin un program de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității. În baza art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, pune concluzii de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului B. C.-M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzut de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal și cu referire la art. 5 Cod penal, persoană vătămată fiind A. N., ca urmare a împăcării. În baza art. 107 raportat la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, urmează să dispună confiscarea de la inculpatul M. I. suma de 571,35 lei și de la inculpatul B. C.-M. suma de 65 lei. Solicită obligarea tuturor inculpaților și a persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocatul R. G., pentru inculpații M. I. și E. G., prezintă situația de fapt și arată că prin ordonanța procurorului depusă la acest termen, același procuror, într-un dosar penal având același obiect, a aplicat o sancțiune administrativă în baza Codului penal de la 1969. Prejudiciul suferit de persoana vătămată este foarte mic și a fost achitat deja de cei doi inculpați. Pentru rațiuni similare trebuie ca în speță să se aplice vechiul Cod penal ca lege mai favorabilă pentru inculpați, care pot beneficia și aceștia de dispozițiile art. 18 ind. 1 Cod penal de la 1969, legea de aplicare a noului Cod penal permițând acest lucru. Inculpații muncesc în Italia, cu contracte de muncă. În subsidiar, în situația în care instanța apreciază că dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile celor doi inculpați, solicită să se facă aplicarea art. 80 din acest cu privire la instituția renunțării la aplicarea pedepsei. Este inexplicabilă atitudinea persoanei vătămate de a se împăca doar cu inculpatul B. C.-M., având în vedere că acesta a fost cel care i-a dus pe ceilalți inculpați la locul săvârșirii faptelor.
Inculpații M. I. și E. G., în baza art. 389 alin. 1 Cod procedură penală, având ultimul cuvânt, recunosc și regretă săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, întocmit la data de 13 octombrie 2014 în dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților M. I., B. C. M. și E. G., pentru săvârșirea de către fiecare a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.p. și cu referire la art. 5 C.p.
Prin același rechizitoriu s-a mai dispus și clasarea cauzei privind plângerea formulată de persoana vătămată A. N. cu privire la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228-229 C.p. de către inculpați, respectiv sustragerea unor piese componente de tractor în valoare de cca._ lei, înaintându-se dosarul de urmărire penală și rechizitoriul pentru completarea și continuarea cercetărilor de către poliție, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor acelei fapte.
În actul de sesizare s-a reținut că, în cursul lunii ianuarie 2013, inculpatul B. C. M. se ocupa de paza bunurilor persoanei vătămate A. N., aflate în hala dezafectată a fostei fabrici de cherestea din pct.,,Lunci” de pe raza comunei Nucșoara, județul Argeș. Profitând de aceste împrejurări, inculpații B. C. M., M. I. și Eftimioiu G. au hotărât să sustragă bunuri din această hală. Astfel, la data de 07 ianuarie 2013, în jurul orei 20:00, inculpații M. I. și E. G. s-au deplasat cu autoutilitara marca Dacia 1304 cu nr. de înmatriculare_ la hala dezafectată, cu intenția de a sustrage piese componente de tractor, aparținând persoanei vătămate A. N.. Ajunși aici, cei doi inculpați, împreună cu inculpatul B. C. M., care era de pază la respectivă hală, au sustras mai multe piese de la un tractor marca U 650 dezasamblat, respectiv o carcasă din fontă de la ambreiaj, o carcasă din fontă de la transmisie și mai multe piese metalice mărunte (șuruburi, piulițe etc.), bunuri în valoare totală de circa 930 lei. Inculpații au încărcat aceste bunuri în autoutilitară, iar a doua zi inculpatul M. I. le-a valorificat la un centru de colectare deșeuri feroase din ., primind în schimb suma de 636, 35 lei. Din această sumă, inculpatului B. C. M. i-a revenit circa 65 lei, restul de bani însușindu-i inculpatul M. I..
Ulterior, bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 930 lei reprezentând contravaloarea unor piese sustrase de inculpați (fila 20 dos.u.p.).
Această situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarații persoană vătămată A. N., procesul-verbal de constatare, declarațiile martorilor: P. V., C. D. și M. A., dovadă de restituire bunuri, declarațiile inculpaților M. I., B. C. M. și Eftmoiu G., procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de cercetare la fața locului și adeverința de primire și plată nr. 05 din 08 ianuarie 2013.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.
Inițial cu trei autori ai faptelor au fost cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) și g) C.p. de la 1969, iar ulterior, prin ordonanța din 1 iulie 2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) C.p cu aplicare art. 77 lit. a) C.p. și cu referire la art. 5 C.p., reținându-se că noul Cod penal este mai favorabil pentru inculpați.
În cursul judecății s-a parcurs procedura de cameră preliminară reglementată de art. 342 – 348 C.p.p., iar prin încheierea din 3 decembrie 2014 judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații E. G. și M. I., care au recunoscut săvârșirea faptelor și au solicitat să li se aplice procedura privind recunoașterea învinuirii.
În legătură cu pretențiile civile ale persoanei vătămate, cei doi inculpați au declarat că au achitat prejudiciul solicitat.
S-a mai depus de către persoana vătămată declarația autentificată sub nr. 725/17 aprilie 2015 de către notarul public A. C. din ., conform căreia A. N. a declarat că se împacă total și necondiționat cu inculpatul B. C. M. (f. 40).
Persoana vătămată și inculpatul B. C. M. nu s-au prezentat personal în fața instanței și nu au putut fi audiați în cursul judecății.
La termenul de judecată din 21 aprilie 2015 apărătorul inculpaților M. I. și E. G. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptele pentru care acești inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) C.p. cu aplic. art. 77 lit. a) C.p. în cele prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) și g) C.p. de la 1969. S-a susținut că vechiul Cod penal este mai favorabil pentru inculpați sub aspectul sancțiunilor care li se pot aplica, putând fi incidente și dispozițiile art. 18 ind. 1 din acel cod.
Procurorul a apreciat că sunt mai favorabile pentru toți inculpații dispozițiile noului Cod penal.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Inculpatul B. C. M. păzea unele bunuri aparținând persoanei vătămate A. N., aflate în hala dezafectată a fostei fabrici de cherestea din pct. ,, Lunci” de pe raza comunei Nucșoara, județul Argeș.
În aceste condiții, cei trei inculpați, care se cunoșteau, au hotărât să sustragă bunuri din această hală.
La data de 7 ianuarie 2013, în jurul orei 20:00, inculpații M. I. și E. G. s-au deplasat cu autoutilitara înmatriculată sub nr._ la acea hală, cu intenția de a sustrage piese componente de tractor. Au ajuns la destinație și, împreună cu celălalt inculpat care era de pază la hală, au sustras mai multe piese de la un tractor dezasamblat ( o carcasă din fontă de la ambreiaj, o carcasă din fontă de la transmisie și mai multe piese mărunte), bunuri în valoare de cca. 930 lei. Inculpații au încărcat bunurile în autovehicul, iar a doua zi inculpatul M. I. le-a valorificat la un centru de colectare din ., primind în schimb suma de 636,35 lei. Din acești bani inculpatul B. C. M. a primit 65 lei, restul fiind însușit de M. I..
Ulterior, toate bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate (fila 13 dos.u.p.).
Faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.
D. fiind faptul că de la săvârșirea infracțiunilor până la judecarea cauzei a intrat în vigoare noul Cod penal începând cu data de 1 februarie 014, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile pentru inculpați, conform principiului ,,mitior lex” cristalizat în art. 5 C.p.
Persoana vătămată a menționat prin declarația autentificată că s-a împăcat cu inculpatul B. C. M., însă acel inculpat nu a fost și el prezent în fața notarului public, nesemnând acea declarație, deci împăcarea acestor părți, fiind personală, nu poate opera.
Operează însă instituția retragerii plângerii prealabile a persoanei vătămate, conform art. 158 C.p., având în vedere scopul urmărit de A. N. de încetare a procesului penal și de stingere a acțiunii civile față de acest inculpat.
Prin urmare, față de inculpatul B. C. M., este mai favorabil noul Cod penal care permite ca persoana vătămată să-și retragă plângerea în cazul infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 - art. 229 alin. 1 C.p.
Se va dispune în consecință, în baza art. 16 alin. 1 lit. g) C.p.p. rap. la art. 396 alin. 6 C.p.p., încetarea procesului penal pornit împotriva acestui inculpat, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată.
În baza art. 397 rap. la art. 25 alin. 5 C.p.p., se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. împotriva inculpatului B. C. M..
Cu privire la ceilalți doi inculpați, se apreciază că legea penală mai favorabilă este Codul penal de la 1969, având în vedere posibilitatea aplicării unei sancțiuni administrative, precum și ținând seama de regimul executării pedepselor care se vor aplica. De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că, aplicându-li-se noul Cod penal, cei doi inculpați au reținută și o circumstanță agravantă, care sporește pedeapsa ce va trebui să fie aplicată fiecăruia dintre ei.
Pentru acești inculpați, la stabilirea pedepselor ce li se vor aplica, se va ține seama de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.p. de la 1969. Cei doi inculpați sunt infractori primari, au o comportare bună în societate și au recunoscut săvârșirea faptelor, ei lucrând în prezent în Italia. Faptele comise în concret prezintă un grad de pericol social redus, fiind vorba de furtul unor piese de la un tractor dezasamblat, cu cauzarea unui prejudiciu relativ mic, care a fost și acoperit.
Având în vedere că inculpații respectivi sunt la prima abatere, prejudiciul a fost acoperit și ei au colaborat cu organele judiciare pe parcursul procesului, recunoscându-și faptele întocmai cum au fost comise, se va reține în favoarea acestora circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. c) C.p. de la 1969, operând totodată și norma prevăzută de art. 396 alin. 10 C.p.p. cu privire la reducerea pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, datorită recunoașterii învinuirii de către inculpați.
Inculpații respectivi vor fi condamnați la pedeapsa închisorii în limita prevăzută de lege după reducerea ce intervine ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, conform art. 76 lit. c) C.p. de la 1969.
Nu se poate dispune aplicarea dispozițiilor art. 18 ind. 1 și art. 91 C.p. de la 1969, deoarece faptele au fost comise cu premeditare și de 3 persoane împreună, pe timpul nopții și cu un autoturism, ceea ce a sporit periculozitatea făptuitorilor și a făcut să existe posibilitatea că ei să nu fie prinși la fața locului și apoi depistați ca autori ai faptelor.
Față de toate cele de mai sus, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p. cu referire la art. 5 C.p., se va admite cererea inculpaților M. I. și E. G. și se va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal, în cele prevăzute de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal de la 1969.
Fiecare dintre acești inculpați urmează să fie condamnați la pedeapsa închisorii de câte un an.
Pentru aceștia, cu privire la modalitatea de executare a pedepselor principale, sunt aplicabile dispozițiile art. 81 C.p. de la 1969 cu privire la suspendarea condiționată. Se apreciază că prin această modalitate mai blândă de executare inculpații își vor schimba comportamentul pe viitor, ei înțelegând consecințelor faptelor comise, precum și împrejurarea că dacă vor mai săvârși altele vor fi sancționați mai grav.
În baza art. 82 C.p. de la 1969, celor doi inculpați li se va stabili câte un termen de încercare de 3 ani, punându-li-se în vedere și cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 și 84 din același cod.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p. de la 1969, celor doi inculpați li se vor interzice și drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p. de la 1969, ca pedeapsă accesorie. Nu se justifică și interzicerea restului drepturilor prev. de art. 64, raportat la natura infracțiunii comise, urmările produse și persoana inculpaților, precum și la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materie.
În baza art. 71 alin. 5 C.p. de la 1969, pedepsele accesorii aplicate celor doi inculpați vor fi și ele suspendate pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale.
Pe latură civilă, se apreciază că acțiunea civilă formulată de A. N. împotriva inculpaților M. I. și Eftimoiou G. este nefondată.
S-a solicitat suma de 930 lei, fără să se precizeze în concret ce reprezintă aceasta. Partea civilă a declarat în cursul urmăririi penale că suma ar reprezenta unele piese sustrase, dar care au fost însă recuperate, respectiv: carcasă ambreiaj, carcasă transmisie și pinioane.
Aceste bunuri au fost recuperate și restituite lui A. N., care nu a făcut însă nici dovada costului lor, deci pretențiile sale sunt nejustificate.
Astfel, în baza art. 397 rap. la art. 25 alin. 1 C.p.p., acțiunea civilă urmează a fi respinsă.
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C.p.p., fiecare dintre inculpații M. I. și E. G. va fi obligat la 450 lei cheltuieli judiciare către stat ( cheltuieli din faza de urmărire penală și din faza de judecată, precum și cele care vor urma în faza de executare a hotărârii penale).
De asemenea, în baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b) C.p.p., dat fiind că persoana vătămată și-a retras plângerea față de inculpatul B. C. M., urmează ca A. N. să fie și el obligat la o mică parte din cheltuielile judiciare avansate de stat cu acest proces.
Persoana vătămată nu a solicitat cheltuieli de judecată de la inculpați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. C.-M., fiul lui C. și M., născut la data de 27 noiembrie 1975 în Pitești, județul Argeș, domiciliat în ., ., ., având CNP:_, cetățean român, fără antecedente penale, necăsătorit, cu studii medii, fără ocupație, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzut de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal și cu referire la art. 5 Cod penal, persoană vătămată fiind A. N., fiul lui P. și F., născut la data de 25 februarie 1959 în Mărăcineni, județul Argeș, domiciliat în comuna Mărăcineni, ., ., având CNP:_, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. împotriva inculpatului B. C.-M..
În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 5 Cod penal, admite cererea inculpaților M. I., fiul lui I. și N., născut la data de 16 mai 1991 în Curtea de Argeș, județul Argeș, domiciliat în ., județul Argeș, având CNP:_, de cetățenie română, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, muncitor în Italia, și E. G., fiul lui M. și V., născut la data de 05 iulie 1978 în ., domiciliat în ., .. 23, județul Argeș, având CNP._, de cetățenie română, căsătorit, 8 clase, muncitor în Italia, și schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicare art. 77 lit. a Cod penal, în cele prevăzute de art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal de la 1969.
În baza art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal de la 1969, cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal de la 1969, și cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M. I. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal de la 1969, cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal de la 1969, și cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul E. G. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepselor principale, interzice celor doi inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, ca pedepse accesorii.
În baza art. 81 Cod penal de la 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei principale pentru fiecare dintre inculpații M. I. și E. G..
În baza art. 82 Cod penal de la 1969, stabilește un termen de încercare de trei ani pentru fiecare dintre cei doi inculpați.
Pune în vedere acelorași inculpați consecințele nerespectării dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal de la 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale pentru aceiași doi inculpați.
În baza art. 111 și 118 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, confiscă de la inculpatul M. I. suma de 571,35 lei și de la inculpatul B. C.-M. suma de 65 lei.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. împotriva inculpaților M. I. și E. G..
În baza art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpații M. I. și E. G. la câte 450 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, obligă pe persoana vătămată A. N. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 aprilie 2015.
JUDECĂTOR DE FOND,
M.-M. B.
Grefier,
E. Ș.
Red. Jud. M.M.B.
Tehnored. A.D.
7 ex./29 aprilie 2015
← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 53/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 47/2015.... → |
---|