Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Sentința nr. 24/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 3/216/2015
Dosar nr._ art. 340 Cod procedură penală
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012
SENTINȚA PENALĂ NR. 24/2015
Ședința camerei de consiliu de la 03 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier A.-M. C.-U.
P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
reprezentat prin procuror C. M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul D. M.-I. și pe intimații P. R., N. S.-C., B. I., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 NCPP) dosar nr. 253/P/2013.
Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 17 februarie 2015, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Arges la data de 05.01.2015 sub nr._ petentul D. M. I. a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă de P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul penal 253/P/2013.
În motivarea plângerii sale petentul consideră că ordonanța de clasare din data de 03.11.2014 dată de procuror în dosarul penal nr. 253/P/2013 este nelegală si netemeinică bazându-se pe o cercetare incompletă si necorespunzătoare a faptelor sesizate. Anterior petentul a mai formulat o plângere împotriva solutiei dispuse de procuror în dosarul sus-mentionat, plângerea sa fiind soluționată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges care a dispus completarea cercetărilor iar la data de 12.03.2014 s–a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru infracțiunile prev. si ped. de art. 297, art. 298, art. 322, art.323 C.p.
Petentul arată că, după terminarea cercetărilor procurorul a soluționat cauza prin ordonanta de clasare din data de 11.07.2014, în baza art. 16 alin 1 lit b C.p.p., fără a-si motiva solutia dată, întemeindu-se pe referatul organelor de politie. Din acest referat rezultă că toate faptele pentru care au fost cercetati învinuitii P. R., B. I. si N. S. au fost comise fara vinovatie întrucât deconectările s-au efectuat în baza unor ordine de serviciu iar mentiunile nereale din actele întocmite de învinuiti au fost făcute din eroare. În ceea ce priveste semnarea în fals de către P. R. a documentelor de reconectare din data de 15.10.2012, organele de politie au apreiat că fapta este săvârsită fără vinovătie întrucât învinuitul a declarat că semnătura contrafăcută de el exprimă vointa consumatorului.În ceea ce o priveste pe învinuita B. iulica, petentul consideră că organele de cercetare penală au apreciat în mod netemeinic că fapa acesteia nu există.
Petentul mentionează că a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges împotriva ordonantei de clasare sus-mentionate, plângerea sa fiind admisă prin ordonanta nr. 38/II/2014 din data de 19.08.2014 prin care s-a dispus infirmarea ordonantei de clasare si restituirea dosarului la Politia Mun. Curtea de Arges pentru completarea cercetărilor.
După completarea cerectărilor conform îndrumărilor date de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges, prin ordonanata nemotivată a procurorului din data de 03.11.2014 s-a dispus din nou clasarea cauzei în temeiul art. 315 alin 1 lit b C.p.p. rap la art. 16 alin 1 lit. b C.p.p. avându-se în vedere concluziile la care a ajuns organul de politie. Petentul consideră că, prin acest referat s-a concluzionat că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege pe baza unor cercetări incomplete avându-se în vedere doar anumite probe din dosar.
Petentul susține că deconectarea sa de la rețeaua de energie electrică din data de 04.10.2010 s-a făcut în mod abuziv fără ca el să fie avizat în prealabil printr-o notificare scrisă sau în alt mod cu privire la intentia angajatului de la . de a verifica si citi contorul, încălcându-se prevederile art. 7 lit l din contractul cadru de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii casnici care reglementează procedura ce trebuie urmată în asemenea cazuri. Din cauza lipsei notificării, atât ordinul de întrerupere a furnizării de energie electrică cât si toate operațiunile subsecvente efectuate în baza acestui ordin sunt ilegale în opinia petentului, constituind un abuz in serviciu. Prin aceste fapte petentul a fost păgubit cu suma de 246 lei reprezentând prețul deconectării si al reconectării ulterioare la reteau electrică, pagubă majorată prin mentiunea mincinoasă a invinuitului P. R. in actele de deconectare conform căreia debransarea s-a făcut de la retea desi in realitate aceasta s-a efeuat de la nisă.
Un alt motiv pentru care petentul critică soluția parchetului este că deconectarea din data de 19.12.2012, efectuată pentru că nu a plătit energia electrică furnizată, este, in opinia sa, abuzivă deoarece s-a efectuat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 153 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr. 1007/2004 iar persoana care a emis ordinul de deconectare fără dovada comunicării preavizului către petent a săvârșit în opinia petentului infracțiunea de abuz in serviciu.
Cu privire la faptele lui P. R. de a semna în locul său pe aparatul PDA, petentul consideră că acest fals produce efecte juridice întrucât a servit la dovedirea efectuării serviciului contractat, având drept consecință stabilirea de către furnizor in sarcina petentului a unor cheltuieli nedatorate.
Petentul menționează că împotriva ordonanței de clasare din data de 03.11.2014 date de procuror în dosarul nr. 253/P/2013 a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges dar, prin ordonanța nr. 578/II/2/2014 din data de 10.12.2014 plângerea sa a fost respinsă invocându-se incidenta dispozițiilor art. 16 alin 1 lit b din C.p.p.
În susținerea plângerii formulate petentul a anexat fotocopiile următoarelor înscrisuri: extras din contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, extras din HG 1007/2004- regulament de furnizare a energiei electrice, plicul prin care i s-a comunicat ordonanța nr. 578/II/2/2014.
P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a înaintat instanței dosarul penal nr. 253/P/3013 privind pe numitii P. R., N. S. C. si B. I., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 297, art. 298, art. 322, art. 323 C.p., toate cu referire la art. 5 C.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Situația de fapt:
La data de 15.02.2013 a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges sub numărul 253/P/2013 plângerea numitului D. M. împotriva numiților P. R., N. S. C. si B. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 290, art. 291, art.246 si art 249 din Codul penal din 1969. În plângerea sa, D. M. arată că numitul P. R. a săvârsit infracțiunile de fals si uz de fals, abuz in serviciu si neglijentă în serviciu cu ocazia debransării/rebransării locuintei petentului din ., la rețeaua electrică întrucât acesta nu i-a transmis nici o notificare cu privire la debransarea/bransarea locuinței sale la rețeaua de energie electrică, a trecut în ordinul de serviciu din data de 05.10.2012 deconectare rețea desi a fost deconectat de la stâlp si a semnat in locul petentului un document în format electronic. D. M. a mai solicitat efectuarea de cercetări si cu privire la N. S. care nu i-a comunicat nici o notificare cu privire la obligativitatea citirii indexului contorului electric în vederea regularizării si i-a lăsat în luna ianuarie 2013 o notificare datată 17.01.2012. Petentul a formulat plângere si împotriva numitei B. I. sub aspectul săvârsirii infracțiunilor de abuz in serviciu si neglijentă in serviciu deoarece aceasta nu a efectuat modificări în baza de date cu privire la schimbarea adresei petentului de primire a facturilor.
În cauză s-a dispus la data de 08.01.2014 neînceperea urmăririi penale iar ordonanța nr. 38/II/2014 din data de 19.02.2014, ca urmare a plângerii petentului împotriva soluției procurorului, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges a dispus infirmarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale si restituirea dosarului la Politia Mun. Curtea de Arges pentru completarea cercetărilor.
În data de 12.03.2014 a fost dispusă in cauză începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 297, art. 298, art. 322, art. 323 C.p., toate cu referire la art. 5 C.p., fiind completate cercetările.
Prin ordonanța procurorului din data de 03.11.2014 in cauză s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 315 alin 1 lit b C.p.p. rap la art. 16 alin 1 lit. b C.p.p. concluzionându-se că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Împotriva ordonanței de clasare din data de 03.11.2014 petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges si prin ordonanta nr. 578/II/2/2014 din data de 10.12.2014 plângerea sa a fost respinsă invocându-se incidenta dispozitiilor art. 16 alin 1 lit b din C.p.p.
Ca urmare petentul a formulat prezenta plângere la Judecătoria Curtea de Arges, conform art. 340 C.p.p.
În drept, potrivit art. potrivit art. 340 NCpp (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.
Analizând motivele invocate de petent in plângerea sa formulată la Judecătoria Curtea de Argeș in baza art 340 N C.p.p., instanța contată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele existente la dosarul de urmărire penală rezultă că la data de 05.10.2012, numitul P. R. (în calitate de angajat al . care realiza lucrări de conectare/deconectare pentru .) a realizat deconectarea de la reteaua electrică a locuintei petentului din Mălureni, jud. Arges, in baza unui ordin de serviciu emis de .. (f. 17 dosar de urmărire penala).
Deconectarea petentului s-a efectuat conform contractului de furnizare a energiei electrice în care se mentionează că, în situatia in care nu se poate efectua operațiunea de citire a contorului electric in urma a două notificări succesive, se realizează deconectarea imobilului respectiv de la reteua electrică.
Ca urmare a deconectării, D. M. s-a prezentat la . Curtea de Argeș unde a achitat contravaloarea rebransării fiind emis un ordin de rebransare.
La data de 15.10.2012 numitul P. R. a realizat reconectarea locuinței petentului la rețeaua electrică întocmind un bon de miscare (f.55 dup) în care din eroare a trecut mențiunea deconectare de la nisă desi petentul a fost deconectat de la retea (f. 18 dup). Cu toate acestea în ordinul de serviciu întocmit cu acea ocazie (f. 18 dup) s-a menționat corect că deconectarea s-a efectuat de la rețea, nu de la nisă, petentul fiind taxat in mod corespunzător, conform realității.
Tot la data de 15.10.2012, cu ocazia reconectării petentului la rețea, s-a efectuat si executarea ordinului de serviciu nr._ (f.20 dup) pe un aparat electronic PDA iar la rubrica “semnatura” suspectul P. R. a semnat personal in locul petentului motivând că aparatul s-a descărcat iar petentul semnase deja bonul de mișcare aferent care cuprinde aceleași date ca si ordinul de serviciu. De altfel chiar petentul a recunoscut in declarația sa că a semnat bonul de mișcare iar din adresa . nr. 69/07.10.2014 rezultă că bonul de mișcare reprezintă documentul care produce efecte juridice, respectiv probează executarea lucrării, si nu documentul electronic PDA, care reprezintă o procedura complementară semnării bonului de mișcare de natură a crea înregistrări în baza de date.
Referitor la mențiunile petentului care arată că nu a fost notificat cu privire la deconectare si la obligația de a citi contorul in verdea regularizării, instanța retine că petentul folosește ocazional locuința sa din ., domiciliul sau stabil fiind în mun. Curtea de Arges. Totodată, din înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța constată că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale referitoare la faptul că ar fi solicitat la . schimbarea adresei de facturare anterior datei de 15.10.2012 (cand a fost deconecat de la reteaua electrică), cererea sa nr. RO 40/_ fiind înregistrată abia la data de 20.12.2012 (f. 52, 53 dupp).
Instanța constată că suspectul N. S. C. este angajat al . în functia de cititor de contoare si faptul că a mentionat data de 17.01.2012 pe notificarea primită de petent in luna ianuarie 2013 nu poate fi decât o eroare materială frecvent întâlnită la început de an când, din obișnuință se menționează anul anterior. De altfel petentul avea posibilitatea de a-l contacta telefonic pe N. S. C. la numarul de telefom mentionat în cuprinsul notificării, pentru a cere lămuriri, lucru pe care petentul nu l-a făcut, nefăcând nici o dovada în acest sens.
Având în vedere aceste aspecte instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului și în baza art.398 rap. la art.275 alin 2 din Noul Cod pr.penala, instanța va obliga petentul la plata sumei de 5 .. 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D. M.-I., domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, . A16, scara A, apartamentul 17, județul Argeș, intimați fiind P. R., domiciliat în ., județul Argeș, N. S.-C., domiciliat în ., satul Albeștii Pământeni, județul Argeș, B. I., domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, . E7, scara B, apartamentul 28, județul Argeș.
În baza art. 398 rap. la art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 03 martie 2015.
Președinte, Grefier,
A. P. A.-M. C.-U.
Red. .. AMCU
4 ex./ mart. 2015
Comunicat: 1 petent, 3 intimați, 1 parchet
← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|