Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 422/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 422/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 16380/231/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 422

Ședința publică din data de 04 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier T. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

a fost reprezentat de Procuror A. G.

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul Z. N., fiul lui I. si Anișoara, născut la data de 18.08.1987 in mun. Focsani, judetul V., cu domiciliul in comuna Gura Calitei, . V., CNP_, de cetătenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor ziler, fără antecedente penale, trimis in judecata pentru săvârsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, prev. de art. 336 alin 1 din Codul penal.

La apelul nominal făcut in ședintă publică a răspuns inculpatul Z. N., lipsă fiind martorul din acte Niscoveanu Gheorghită.

Procedura de citare legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează că procedura este legal indeplinită, cauza se află la primul termen de judecata după procedura de camera preliminara, după care:

În temeiul art.373 C.p.p. instanța procedează la verificarea identității inculpatului Z. N..

În temeiul art.374/1 C.p.p. instanța procedează la citirea actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, iar în temeiul art.374 al.2 C.p.p. președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și încunoștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație.

Inculpatul precizează că înțelege să dea declarație în fața instanței.

În temeiul art 374 al.4 C.p.p instanța aduce la cunoștința inculpatului că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art.396 al.10 C.p.p.

Inculpatul precizează că înțelege să uzeze de dispozițiile legale indicate.

În temeiul art.375 C.p.p. instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar. Totodata, interpelat fiind, precizeaza ca este de acord să presteze munca neremunerata in folosul comunitătii.

Instanța pune în discuție cererea de aplicare a dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p.

Reprezentantul parchetului având cuvântul arata că este de acord.

În temeiul art.375 al.2 C.p.p. instanța admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prev. de art.374 al.4 C.p.p. și întreabă pe inculpat dacă propune administrarea de probe sau înscrisuri.

Inculpatul, precizeaza ca nu are probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul ministerului Public avand cuvântul, arata ca inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 336 alin 1 .pen, constand in aceea ca la data de 26.10.2014. a condus autoutilitara cu o imbibatie alcoolică peste limita legala. Cu aplicarea art. 375 C.p.p. si reducerea corespunzatoare a pedepsei, solicită aplicarea fata de inculpat a pedepsei inchisorii in temeiul ar. 336 alin 1 C.pen., urmând ca in temeiul art. 83 C.pen. sa se dispună amânarea aplicării pedepsei, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare catre stat.

Inculpatul Z. N. avand ultimul cuvânt, lasa la aprecieere.

Instanța constată încheiate dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de fata;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V., la data de 17.12.2014, in dosarul nr.2078/P/2014 s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului Z. N., sub aspectul săvârsirii infractiunii prev. de art. 336 alin 1 C.pen.

S-a retinut in esenta prin actul de sesizare a instantei că la data de 26.10.2014, in jurul orelor 01.40, a condus pe DJ-205-R, pe raza comunei Poiana C., judetul V., autoutilitara marca Dacia 1304 cu numărul de inmatriculare_, având o alcoolemie de 1,25 g%o.

In cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare, alcooltest Drager, buletin de analiză toxicologică, declaratie martor, declaratii suspect/inculpat.

Cauza a fost inregistrată pe rolul Judecătoriei Focsani la data de 16.12.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.02.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat in cursul urmăririi penale si al cercetării judecătoresti, instanta retine următoarea situatie de fapt:

La data de 26.10.2014, in jurul orelor 01.40, lucrători din cadrul Postului de Politie Poiana C., aflându-se in exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru control pe DJ-205-R, pe raza comunei Poiana C., judetul V., autoutilitara marca Dacia 1304 cu numărul de inmatriculare_ . S-a procedat la legitimarea conducătorului autoturismului, ocazie cu care s-a stabilit că acesta se numeste Z. N., domiciliat in . V..

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest marca Printer, acesta a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care Z. N. a fost condus la Spitalul M. Focsani, unde i-a fost recoltată o probă biologică in vederea stabilirii alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.367/28.10.2014 emis de Serviciul de Medicină Legală V., rezultă că inculpatul Z. N. avea la momentul depistării o alcoolemie de 1,25 g ‰ .

Instanta a retinut situatia de fapt descrisă anterior in urma analizei coroborate a materialului administrat in cauză, atât in faza urmăririi penale cat si in faza cercetării judecătoresti, respectiv declaratia de recunoastere a inculpatului.

In drept, fapta inculpatului Z. N. constând in aceea că la data de 26.10.2014, in jurul orelor 01.40, a condus pe DJ-205-R, pe raza comunei Poiana C., judetul V., autoutilitara marca Dacia 1304 cu numărul de inmatriculare_, având o alcoolemie de 1,25 g%o, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante” prev. de art. 336 alin 1 C.pen.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că la data de 26.10.2014, in jurul orelor 01.40, a condus pe DJ-205-R, pe raza comunei Poiana C., judetul V., autoutilitara marca Dacia 1304 cu numărul de inmatriculare_, având o alcoolemie de 1,25 g%o.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Z. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante” prevăzute de art. 336 alin 1 C.pen.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. va impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileste pedeapsa de 8 luni inchisoare în sarcina inculpatului Z. N., fiul lui I. si Anișoara, născut la data de 18.08.1987 in mun. Focsani, judetul V., cu domiciliul in comuna Gura Calitei, . V., CNP_, de cetătenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor ziler, fără antecedente penale, pentru săvârsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, prev. de art. 336 alin 1 C.pen. cu aplicarea art. 375 C.p.p.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii și a pedepsei amenzii care însoțește pedeapsa închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Obligă inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2015.

Președinte,Grefier,

L. D. T. D.

Red.L.D./09.03.2015

Dact.T.D./ 26.03.2015

Ex.nr.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 422/2015. Judecătoria FOCŞANI