Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 998/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 3290/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 998

Ședința publica din 04.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. A., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror D. L. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul B. O., fiul lui I. și G., născut la data de 01.01.1970, în prezent deținut în P. Focșani.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal și asistat de av. D. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Av. D. M. pentru petent depune la dosat delegație din oficiu nr. 938/16.04.2015.

Petentul personal declară că cererea nu îi aparține, nu este semnată de el și nu și-o însușește, sens în care s-a luat declarație, note consemnate și atașate la dosar.

Instanța, față de precizările petentului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constatate nulitatea cererii, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită să se constate nulitatea cererii.

Petentul solicită să se ia act că cererea nu îi aparține.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, petentul B. O. a formulat contestație la executare, motivele urmând a le prezenta în fața instanței de judecată.

La termenul de judecată din data de 04.05.2015, cu procedura de citare legal îndeplinită, petentul B. O. a fost prezentată în fața instanței si a arătat că prezenta cerere nu îi aparține, nu este semnată de către el și nu și-o însușește.

Declarația petentului a fost consemnată si depusă la dosar .

Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 282 C. pr. pen., instanța urmează să constate nulă contestația la executare formulată în dosarul nr._ al Judecătoriei Focșani.

Văzând și art. 272 al. 1 și art. 275 alin. 3 C. pr. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 282 C. pr. pen., constată nulă contestația la executare înregistrată la nr._, formulată în numele petentului condamnat B. O., fiul lui I. și G., născut la data de 01.01.1970, în prezent deținut în P. Focșani.

În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat D. M. din cadrul Baroului V., delegație din oficiu nr. 938/2015) în suma de 100 lei va fi avansat de stat.

În baza art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare în suma de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.05.2015.

Președinte, Grefier,

D. M. A. C. I.

Red. – D.M.A./05.05.2015

Tehnored. – C.I./05.05.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria FOCŞANI