Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1125/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1125/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ NR. 1125
Ședința publică din data de 20.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –P. I.- I.
Grefier C. F.-R.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror V. G.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat N. N. T., având ca obiect cerere de liberare condiționată prev.de art. 587 NCPP.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. D. C. cu delegație pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 1173/13.05.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-au depus relațiile solicitate, după care:
Petentul-condamnat precizează că înțelege să-și retragă cererea formulată, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Față de precizările condamnatului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicita a se lua act de manifestarea de voință a petentului. Depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.
Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt solicită a se lua act că și-a retras cererea formulată.
Instanța constată închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul N. N. T., a formulat cerere de liberare condiționată.
La termenul de judecată cu procedura completă din data de 20.05.2015, petentul a declarat că înțelege să-și retragă cererea de acordare a beneficiului liberării condiționate cu care a investit instanța.
Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea prezentei cereri de liberare condiționată.
În baza art. 275 alin. (2) proc. pen. condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat, în sumă de 50 lei .
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat D. C. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1173/13.05.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de liberare condiționată înregistrată la nr._, formulată de petentul-condamnat N. N. T., fiul lui V. si T., născut la data de 09.09.1986, în prezent aflat în P. Focșani.
În baza art. 275 alin. (2) C .proc. pen., obligă pe condamnat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat D. C. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1173/13.05.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.
Președinte, Grefier,
P. I.-I. C. F. R.
Red. I.I.P. / Dact. R..F.C
25.05.2015 / 5 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1859/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|