Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 4293/231/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 953
Ședința publică din data de 24.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: D. M.
Grefier: C. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. G.
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de liberare condiționată, formulată de petentul-condamnat C. I. V., fiul lui V. si E., nascut la data de 28.06.1982, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal făcut cauzei în camera de consiliu au răspuns: petentul-condamnat, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. B. L., în baza delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 999/23.04.2015, pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare și că pricina este la primul termen de judecată, după care;
Petentul-condamnat susține că nu a formulat cerere de liberare condiționată și că în câteva zile urmează să intre în Comisie.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constate nulitatea cererii, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, pune aceleași concluzii.
Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, petentul condamnat C. I. V., fiul lui V. si E., nascut la data de 28.06.1982, a formulat cerere de liberare condiționată.
La termenul de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 24.04.2015, petentul a susținut că cererea nu-i aparține și nu este formulată de către el.
Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 281 alin. 1 și 2 Cpp., instanța urmează să constate nulitatea cererii de liberare condiționată, formulată în dosarul_ al Judecătoriei Focșani.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu (B. L. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 999/23.04.2015, emisă de Baroul V.) în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In baza art.59 C.p. constata nulitatea cererii avand ca obiect liberare conditionata, formulata in numele petentului condamnat C. I. V., fiul lui V. si E., nascut la data de 28.06.1982, in prezent detinut in Penitenciarul Focsani.
In baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare efectuate de stat in prezenta cauza, inclusiv onorariu in suma de 100 lei pentru avocat oficiu B. L. desemnata de Baroul V. cu delegatia nr. 999/2015, vor ramane in sarcina acestuia.
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
D. M. C. S.
Red. DM/29.05.2015
Tehnored. CS/29.05.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 811/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 853/2015.... → |
---|