Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 853/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 853/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 14408/231/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 853

Ședința publica din data de 10.04.0214

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: B. MĂNDICA

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații M. O. (fiul lui D. și M., născut la data de 15.01.1994 în Focșani, cu domiciliul în comuna T., ., CNP_, cetățenie română, studii medii) și Ș. M. (fiul lui C. și V., născut la data de 08.12.1994 în G., județul G., domiciliat în comuna Bălești, ., CNP_, cetățenie română, studii medii, fără ocupație) trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 663/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a, d și art. 35 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul Ș. M., personal, inculpatul M. O., personal și asistat de apărătorul ales, av. M. L., cu delegația nr. 53/2014 depusă la fila 8 din dosarul cauzei, reprezentantul legal al părții civile ., Ș. M. care depune împuternicire la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

La interpelarea instanței de judecată, inculpatul Ș. M. și reprezentantul legal al părții civile au declarat că s-au împăcat în prezenta cauză penală, declarația acestora fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.

Nemaifiind alte cereri de formulat pentru completarea cercetării judecătorești, in temeiul art. 387 C.proc.pen., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul in dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art. 396 alin. 6 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.proc.pen. solicită a se dispune încetarea procesului penal și obligarea părților la cheltuieli judiciare.

Apărătorul ales al inculpatului M. O., având cuvântul, arată că achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public, în sensul de a se dispune încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. g C.proc.pen. rap. la art. 231 alin. 2 C.pen. și art. 396 alin. 6 C.proc.pen.

Inculpatul Ș. M., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Inculpatul M. O., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

P. Rechizitoriul nr. 663/P72014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M. O. și Ș. M. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a, d și art. 35 C.pen., constând în aceea că în data de 22/23.01.2014 și într-una din nopțile lunii februarie 2014, fără a se putea stabili cu exactitate data, au pătruns, prin escaladare și împreună cu M. M. și minorul M. C., în incinta ., de unde au sustras motoare, cabluri, obiecte din aluminiu și fier, creând un prejudiciu de_ de lei, prejudiciu recuperat parțial.

Cauza a urmat procedura Camerei Preliminare în timpul căreia inculpatul Ș. M. nu a formulat cereri și nu a invocat excepții.

În timpul procedurii Camerei Preliminare, inculpatul M. O. a invocat excepțiile privind nelegalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, motivat de faptul că încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina acestui inculpat nu este corectă în actul de sesizare, nu s-a stabilit cu certitudine prejudiciul cauzat, nu s-a stabilit persoana în patrimoniul căreia s-a localizat paguba.

P. Încheierea din data de 09.01.2015 Judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca neîntemeiate excepțiile formulate de inculpatul M. O. cu motivarea că împrejurările invocate vizează elemente de fond pentru analiza cărora instanța trebuie să treacă la cercetarea judecătorească. P. urmare, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penale și a dispus începerea judecății.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpații M. O. și Ș. M. sunt prieteni. De asemenea, aceștia sunt prieteni cu martorii M. M. și M. C..

În luna ianuarie 2014, inculpatul M. O., cu domiciliul în comuna T., ., obișnuia să frecventeze satul Bălești, . pentru a se întâlni cu prietenii săi.

În luna ianuarie 2014 inculpatul a mers în satul Bălești, .-a întâlnit cu inculpatul Ș. M. căruia i-a propus să meargă împreună în satul Mărtinești, ., la fostul abator al . pentru a sustrage bunuri pe care să le vândă pentru a face rost de bani, acesta din urmă fiind de acord.

Deoarece cei doi coinculpați aveau nevoie de un mijloc de transport pentru a se deplasa pe raza satului Mărtinești, inculpatul M. O. l-a abordat pe martorul M. M. care avea la domiciliul său o autoutilitară marca Renault M., proprietatea cumnatului său S. I.. La rândul său, martorul M. M. l-a convins și pe fratele său, martorul M. C. să participe la săvârșirea infracțiunii de furt.

După luarea acestei hotărâri infracționale, în noaptea de 22/23.01.2014, cei doi coinculpați împreună cu martorii M. M. și M. C. au plecat cu autoutilitara marca Renault M., cu numărul de înmatriculare_ către satul Mărtinești, .> Când aceștia au ajuns la clădirea fostului abator aparținând ., au escaladat gardul împrejmuitor, iar inculpatul M. O. și martorul M. C. au pătruns în podul clădirii abatorului de unde au dat jos mai multe țevi, cabluri din aluminiu, bare de aluminiu, 2 motoare.

Obiectele au fost încărcate în mașină, iar a doua zi au fost vândute la Râmincu Sărat la un centru de colectare fier vechi pentru suma de 600 de lei.

În luna februarie 2014, toți patru, respectiv cei doi inculpați împreună cu martorii M. M. și M. C., s-au deplasat la aceeași clădire, au pătruns prin escaladare în curte, au intrat pe un geam în clădire, iar dintr-o cameră au sustras mai multe obiecte din fier, un motor de la o ladă frigorifică, au sustras instalația electrică și componentele panoului electric care făceau parte din mecanismul de tăiere a animalelor, au sustras un agregat frigorific, după care au urcat în pod de unde au sustras alte obiecte din fier și cabluri din aluminiu.

Bunurile au fost vândute, de asemenea, în Râmnicu Sărat pentru suma de 50 de lei.

În timpul urmăririi penale s-a constituit parte civilă în cauză administratorul . cu suma de 50 000 de lei.

Audiați fiind la urmărirea penală, inculpații au recunoscut că au sustras bunurile, astfel cum au fost identificate de administratorul . și nu au avut obiecțiuni cu privire la valoarea atribuită de administratorul părții vătămate bunurilor sustrase.

După procedura Camerei Preliminare, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații s-au împăcat cu partea vătămată, reprezentată de persoana fizică Ș. M., astfel încât nu au mai fost audiați.

Situația de fapt reținută de instanță rezultă din declarațiile martorilor, plângerea penală formulată în cauză, declarațiile inculpaților.

În drept, faptele inculpatului M. O. de a sustrage, cu intenție, la două date diferite, prin escaladare, pe timp de noapte, împreună cu alte trei persoane, una din acestea fiind minoră, mai multe obiecte de la aceeași parte vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 77 lit. a și d C.pen.

În drept, faptele inculpatului Ș. M. de a sustrage, cu intenție, la două date diferite, prin escaladare, pe timp de noapte, împreună cu alte trei persoane, una din acestea fiind minoră, mai multe obiecte de la aceeași parte vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 77 lit. a și d C.pen.

Întrucât inculpații s-au împăcat cu partea vătămată, în baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. cu referire la art. 16 lit. g C.proc.pen. va înceta procesul penal împotriva inculpaților M. O. și Ș. M. pentru infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a, d C.pen. și art. 35 alin. 1 C.pen.

Văzând și dispozițiile art. 275 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. cu referire la art. 16 lit. g C.proc.pen. încetează procesul penal împotriva inculpaților M. O. (fiul lui D. și M., născut la data de 15.01.1994 în Focșani, județul V., cu domiciliul în ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii medii) și Ș. M. (fiul lui C. și V., născut la data de 08.12.1994 în G., județul G., domiciliat în ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii medii) pentru infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a, d C.pen. și art. 35 alin. 1 C.pen.

Obligă fiecare inculpat la câte 200 de lei cheltuieli judiciare către stat și partea vătămată . prin reprezentant legal Ș. M. la 50 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2015.

Președinte,Grefier,

B. MĂNDICA G. A.

Red. B.M. 12.05.2015 /

Tehnored. – G.A.12.05.2015/Ex.7

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 853/2015. Judecătoria FOCŞANI