Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2738/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2738/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-12-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 2738
Ședința publica din data de 28.12.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN
PREȘEDINTE: B. MĂNDICA
Grefier: G. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.
Pe rol soluționarea propunerii de liberare condiționată privind pe condamnatul N. L. T. (fiul lui D. și T., născut la data de 05.01.1988 în orașul Focșani, județul V., cu domiciliul în comuna Milcovul, ., CNP_, în prezent deținut in P. Focșani).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul condamnat N. L. T., personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. C. A., care depune delegația nr. 3322/28.12.2015, emisă de Baroul V., la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar cauza se află la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul in dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de propunerea formulată de Comisia de liberări condiționate, solicită admiterea acesteia și a se dispune liberarea condiționată a condamnatului.
Apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat, având cuvântul, față de înscrisurile de la dosarul cauzei din care rezultă că petentul poate fi liberat condiționat, solicită punerea în libertate a acestuia.
Petentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani a propus liberarea condiționată a condamnatului N. L. T. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 410/2014, pronunțată de Judecătoria Focșani.
Potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969, art. 60 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei in cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin ¾ in cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul este stăruitor in muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit procesului verbal nr. 670/22.12.2015, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 410/2014, pronunțată de Judecătoria Focșani, pedeapsă a cărei executare a început la data de 11.03.2014, urmând să expire la data de 10.03.2017.
De la data încarcerării și până la data de 22.12.2015, condamnatul a executat în total 652 zile de închisoare, în stare de arest preventiv 0 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile închisoare. I se consideră executate ca urmare a muncii prestate 78 zile, iar totalul zilelor câștigate și executate fiind de 730 zile închisoare. În consecință, instanța constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 59 Cod penal 1969 privind liberarea condiționată, respectiv fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate.
Rezultă, de asemenea, din caracterizarea condamnatului emisă de Administrația locului de deținere că pe perioada executării pedepsei acesta a manifestat un comportament corespunzător, a participat la activități lucrative, a fost recompensat de 7 ori.
Instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal 1969, există suficiente premise că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei fiind astfel atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei sunt îndeplinite astfel încât acesta să se încadreze în viitor într-o viață normală în afara câmpului infracțional.
Astfel, prin comportamentul avut pe timpul executării pedepsei, condamnatul a demonstrat că poate fi reintegrat în societate, gravitatea faptei comise neconstituind un impediment la acordarea beneficiului liberării condiționate deoarece aceasta a fost avută deja în vedere la individualizarea pedepsei pe care o execută.
Având în vedere cele reținute în procesul verbal și în referatul privind caracterizarea deținutului, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 C.p. 1969, instanța urmează a admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani și a dispune liberarea condiționată a condamnatului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca onorariul in sumă de 130 de lei pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite propunerea Comisiei pentru punerea in libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani.
În temeiul art. 59 C.pen., art. 60 C.pen. din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiționată a condamnatului N. L. T. (fiul lui D. și T., născut la data de 05.01.1988 în orașul Focșani, județul V., cu domiciliul în comuna Milcovul, ., CNP_, în prezent deținut in P. Focșani) din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 410/2014, pronunțata de Judecătoria Focșani.
Atrage atenția condamnatului asupra posibilității revocării liberării condiționate în situația în care săvârșește o altă infracțiune înăuntrul restului neexecutat.
In baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne in sarcina statului, urmând ca onorariul in sumă de 130 de lei pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.12.2015.
Președinte,Grefier,
B. MĂNDICA G. A.
Red. B.M. 11.01.2016 /
Tehnored. – G.A. 06.01.2016/Ex.5
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2737/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|