Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1537/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1537/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 7429/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1537

Ședința publica din 29.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: H. L., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror B. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de liberare condiționată, art. 587 C. pr. pen., formulate de petentul condamnat A. A., fiul lui A. și G., născut la data de 31.07.1979, în prezent deținut în P. Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică a răspuns petentul A. A. personal și asistat de av. C. R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1662/08.07.2015 la dosar, fila 7.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la al doilea termen de judecată, procedura de citare pentru acest termen este legal îndeplinită, au fost înaintate la dosar, cu adresa nr. B3_/16.07.2015 a Penitenciarului Focșani, procesul verbal al Comisiei de liberare condiționată și caracterizare întocmită pe numele petentului, și că pe rolul Judecătoriei F. se află înregistrată cauza cu numărul_, având același obiect, cerere de liberare condiționată, fiind formulată de aceeași parte, după care:

Instanța dispune a se face apelul cauzei în dosarul penal nr._ și din oficiu pune în discuția părților reunirea cauzelor înregistrate la nr._ și nr._, având în vedere că cele două cauze au același obiect, fiind formulate de același petent.

Reprezentantul parchetului arată că este de acord cu reunirea celor două cauze.

Av. C. R. pentru petent arată că este de acord.

Instanța, în temeiul art. 43 al. 3 C. pr. pen., dispune reunirea cauzelor înregistrate la nr._ și respectiv_ /2014, pentru considerentele arătate anterior.

Nefiind cereri de formulat, în temeiul art. 387 și art. 388 C. pr. pen., constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că din procesul verbal întocmit la data de 02.06.2015 de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Iași rezultă că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune liberarea condiționată și solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, instanța urmând să aibă în vedere termenul propus pentru amânare.

Av. C. R. pentri petent, având cuvântul, solicită admiterea cererii, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C. pen. anterior, respectiv a executat fracția impusă de lege, nu a fost sancționat disciplinar, s-a implicat în activitățile organizate în penitenciar.

Petentul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul condamnat A. A. a formulat cerere de acordare a beneficiului liberării condiționate, fără a exista și o propunere în acest sens formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

In susținerea cererii a arătat că îndeplinește condițiile legale pentru liberarea condiționată.

Petentul a fost legal citat, prin administrația locului de detenție și, din oficiu, au fost solicitate relații de la Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani pentru a se stabili dacă situația petentului-condamnat în ce privește acordarea liberării condiționate a fost discutată în cadrul Comisiei, în caz afirmativ urmând să se înainteze procesul-verbal al acestei comisii din care să rezulte fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, conduita persoanei condamnate pe perioada detenției, eforturile acesteia pentru reintegrare socială precum și antecedentele sale penale.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin sentința penală nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, petentul A. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 C. pen., cu executare în regim de detenție, conform mandatului de executare nr. 164/2015.

Potrivit art. 59 alin 1 C. pen., cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Din procesul-verbal nr. 22/02.06.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iași rezultă că executarea pedepsei a început la data de 24.03.2011, iar până la data de 02.06.2015, condamnatul a executat un număr de 1532 zile, nu are zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, a executat 135 zile în stare de arest preventiv, având astfel un total de 1667 zile executate efectiv.

Pentru îndeplinirea condiției privind fracția executată de cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă și pentru a deveni astfel propozabil în vederea discutării în Comisia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute un număr de 1584 zile, din totalul de 2376, fiind îndeplinită astfel fracția prevăzută de art. 59 alin 1 Cod penal.

Pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, condamnatul trebuie să îndeplinească și celelalte condiții prevăzute de art. 59 alin 1 C. pen., respectiv să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar, petentul, deși nu a fost sancționat disciplinar, nu a fost recompensat niciodată, nu a participat la activități productive, nerealizând zile câștig și a manifestat interes mediu și implicare activă în cadrul activităților cultural-educative.

Potrivit evaluării psihologice, petentul condamnat prezintă risc pe subdomeniul agresivitate sexuală, minimalizează consecințele acțiunilor și este aderentă la valori antisociale.

Din procesul verbal al comisiei pentru liberare condiționată rezultă că petentul a suferit anterior mai multe condamnări, benefiicind in doua randuri de liberare condiționată.

Față de antecedentele penale ale petentului, de comportamentul său necorespunzător pe timpul detenției și pentru faptul că, deși a mai beneficiat de instituția liberări condiționate de două ori, nu a inteles sa isi corecteze conduita, incalcand din nou normele și valorile sociale aparate de lege, instanța apreciază că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru reintegrarea acestuia in societate. Constatând că acesta nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, instanța urmează să respingă cererea de liberare conditionata ca neîntemeiată.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea pentru liberare condiționată înregistrată la nr._, formulată de petentul condamnat A. A., fiul lui A. și G., născut la data de 31.07.1979, în prezent deținut în P. Focșani, ca neîntemeiată.

Menține termenul stabilit la data de 01.01.2016 pentru reiterarea cererii de liberare condiționată.

În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat C. R. din cadrul Baroului V., delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1662/2015) în suma de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă petentul să plătească suma de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.07.2015.

Președinte, Grefier,

H. L. C. I.

Red. – H.L. 31.07.2015

Tehnored. – C.I./31.07.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1537/2015. Judecătoria FOCŞANI