Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 17-02-2016, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 364/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDIAS:2016:012._

Număr de înregistrare în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal-3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

NCPP SECTIA PENALA

SENTIONȚE PENALĂ Nr. 364/2016

Ședința publică de la 17 Februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE S. D. A.

Grefier R. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror – Sfîca A. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul I. G. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile

Procedura completa

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publica din data de 10.02.2016, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 29.01.2016, sub nr._ (dosar declinat de la Curtea de Apel Iași), petentul-condamnat I. G. G., fiul lui G. și G., născut la data de 29.09.1993, deținut în prezent în P. Iași, a formulat contestație la executare, solicitând să i se reanalizeze situația juridică prin prisma dispozițiilor noului cod penal.

La termenul de judecată din data de 10.02.2016, petentul a precizat înțelege să-și retragă cererea.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În materia procesual-penală, legiuitorul nu consacra anterior, în mod expres, soluția ce urma a fi pronunțată de instanță, în ipoteza retragerii unei cereri, motiv pentru care, într-o astfel de ipoteză, se dădea eficiență deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Astfel, prin Decizia nr. 34/2006, s-a stabilit ca, în cazul retragerii cererilor de contestație la executare, revizuire, amânare sau întrerupere executare pedeapsă, instanța să ia act de manifestarea de voință a petentului.

În prezent, conform prevederilor art. 599 alin. 3 Cod procedură penală, cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.

Instanța va lua act în consecință, în baza acestor dispoziții legale, de manifestarea de voință a persoanei condamnate în sensul retragerii cererii formulate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, față de numărul mare de lucrări efectuate pentru soluționarea cauzei penale, și constatând culpa procesuală a contestatorului, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 Cod procedură penală, ia act de retragerea cererii formulate de condamnatul I. G. G., fiul lui G. și G., născut la data de 29.09.1993, deținut în prezent în P. Iași, având ca obiect „contestație la executare”.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

Președinte,

S. D. AdomnițeiGrefier,

R. M.

Red/tehnored/A.S.D

2 ex/26.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 17-02-2016, Judecătoria IAŞI