Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 133/2016. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 133/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 133/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDIAS:2016:012._

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

NCPP SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ Nr. 133/2016

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE S. D. A.

Grefier R. M.

M. Public – P. de pe langa Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror – Sfîca A. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei penale privind pe revizuentul M. A. P. B., având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) revizuire.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile

Procedura completa

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publica din data de 13.01.2016, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Sub numărul_ a fost înregistrată, la data de 03.06.2015, pe rolul Judecătoriei Iași, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată M.-A. P.-B., fiul lui P. și M., născut la data de 06.02.1970 în ., domiciliat în municipiul Iași, ., ., judetul Iași, CNP_, de cetatenie româna, studii superioare, stagiul militar satisfacut, necasatorit, necunoscut cu antecedente penale, administrator al S.C. „B. G.” S.R.L. – Iași, prin care a solicitat anularea sentinței penale nr. 3091/18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 13.12.2010.

În motivarea cererii de revizuire formulată, în esență, s-a arătat că prin decizia Curții Constituționale din data de 07.05.2005, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea 241/2005 sunt neconstituționale, prin aceea că nu indică în termeni clari și neechivoci categoria impozitelor și taxelor avute în vedere de norma penală care reprezintă ipoteza acesteia, legea nedefinind noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, neîntrunind condițiile de previzibilitate și accesibilitate. Pe cale de consecință, inculpatul a cerut să ca instanța să dispună achitarea sa.

În scopul soluționării prezentei cereri de revizuire a fost atașat dosarul penal nr._ al Judecătoriei Iași, dosar în care a fost pronunțată sentința judecătorească cu privire la care a fost cerută revizuirea.

Prin încheierea de ședință din 2.10.2015, instanța, constatând îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu, a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire ce formează obiectul cauzei penale de față.

După admiterea în principiu a cererii de revizuire de față s-a trecut la rejudecarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 461 C.proc.pen. Instanța, potrivit dispozițiilor art. 462 alin. 2, instanța a procedat la rejudecarea cauzei prin extindere și față de coinculpatul P. G., condamnat prin aceeași sentință penală.

În urma rejudecării, instanța reține următoarele.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, emis la data de 01.03.2010 in dosarul de urmarire penala nr. 5573/P/2009 al unitatii de parchet sus-mentionate și înregistrat pe rolul acestei instanțe, la data de 19.03.2010, sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, in stare de libertate, a inculpaților P. G., administrator al S.C. „B. G.” S.R.L. - Iași, și M. A. P. B., administrator al S.C. „B. G.” S.R.L. - Iasi, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală” in forma continuata, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.

S-a reținut in esență prin actul de sesizare a instantei că cei doi inculpați, având fiecare calitatea de administratori ai S.C. „B. G.” S.R.L., în perioada ianuarie 2008-februarie 2009, cu intenție, au reținut și nu au virat la bugetul consolidat al statului impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, in termen de 30 de zile de la scadenta, în sumă totală de 35.203 lei (RON), din care: impozit pe venituri din salarii in suma de 13.105 lei (RON); CAS in uma de 13.191 lei (RON); somaj in suma de 714 lei (RON) si CASS in suma de 8.193 lei (RON).

Situația de fapt descrisă prin rechizitoriul sus-mentionat a fost reținută pe baza următoarelor probe administrate în faza de urmărire penală: declarațiile celor doi inculpați (filele 130-132, 135,136 dosar urmarire penala); înscrisuri, respectiv: fișa sintetică a S.C. „B. G.” S.R.L. - Iasi (filele 13-30 dosar urmarire penala), relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Iasi (filele 32-36 dosar urmarire penala), statele de plata ale salariaților S.C „B. G.” S.R.L. - Iasi (filele 55-68 dosar urmarire penala), bilanțurile contabile ale societatii comerciale administrate de inculpati (filele 122-128 dosar urmarire penala), balanțele lunare de verificare (filele 69-120 dosar urmarire penala); fisele de cazier judiciar ale fiecaruia dintre cei doi inculpati; procesele - verbale de prezentare a materialului de urmarire penala inculpatilor de catre procurorul de caz; alte acte.

După înregistrarea cauzei pe rolul Judecatoriei Iasi, mai inainte de a se da citire actului se sesizare a instantei, partea vătămată A.N.A.F. - Bucuresti, prin Direcția Generală a Finațelor Publice Iași, s-a constituit parte civilă în cadrul prezentului proces penal cu suma de 40.293 lei (RON) plus dobânda legală prevazuta de dispozitiile art.120 din O.U.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dobândă solicitata de catre partea civila până la data achitării integrale a debitului.

La termenul de judecata din data de 17.06.2010, instanța, după punerea în discuția contradictorie a părților, a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a societății comerciale administrată și reprezentată de catre cei doi inculpați - S.C. „B. G.” S.R.L. - Iași, cu sediul în municipiul Iași, ., judetul Iasi.

La termenul de judecata din data de 07.10.2010, instanta a constatat, in temeiul dispozitiilor art. 300 alin.(1) din Codul de procedura penala, regularitatea actului de sesizare a instantei.

După verificarea regularității actului de sesizare, instanța, făcând aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (3) și art.70 alin. (2) din Codul de procedura penala, a adus la cunoștința ambilor inculpati, în prezența apărătorilor lor aleși, acuzarea și drepturile lor procesuale, inculpatii consimtind să dea declarații în cauză, prin care fiecare au recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina lor (filele 55-56, dosar instanta).

Inculpatii au solicitat proba cu inscrisuri, pentru dovedirea situației contabile a societății comerciale administrate de catre dansii la data imputării faptelor, precum și proba cu înscrisuri în circumstanțiere - probe ce au fost admise de catre instanta.

La cererea părții civile A.N.A.F, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași, avand in vedere dispozitiile art. 11 din Legea nr.241/200 coroborate cu dispozitiile art. 163-167 din Codul de procedura penala, instanța a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și ale părții responsabile civilmente,constand in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, asupra bunurilor mobile si imobile, dupa caz, ale partilor sus-indicate, pana la concurenta valorii probabile a pagubei de 40.293 lei (RON) cauzata bugetului de stat - conform incheierii pronuntate la termenul de judecata din data de 07.10.2010 (fila 58, dosar instanta).

Prin sentința penală nr. 3091/18.11.2010, definitivă prin neapelare, instanța a pronunțat condamnarea celor doi inculpați, la cate o pedeapsa de 3.500 (trei mii cinci sute) lei (RON), amendă penală - fiecare. Prin aceeași sentință, instanța a dispus obligarea fiecăruia dintre cei doi inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciar de câte 350 lei.

Prin Decizia nr.363/07.05.2015 Curtea Constituțională a dispus: „Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de M. L. C. în Dosarul nr. 1.29 6 /33/2013 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.”

În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 nu respectă cerința de accesibilitate a legii, întrucât pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de "impozite sau contribuții cu reținere la sursă", nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. În acest context, Curtea a reținut că „potrivit tezei întâi din art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art. 7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.”

În concluzie, Curtea a constatat că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art.1 alin.5 din Constituție.

Din perspectiva efectelor deciziilor Curții Constituționale, art.5 alin.1 Cod penal prevede că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. A..2 al alin.5 Cod penal stipulează că „dispozițiile alin.(1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale (…)”.

În consecință, în raport de cazul concret al declarării dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005, reținem că textul declarat neconstituțional a introdus o incriminare, astfel încât declararea sa ca fiind neconstituțional atrage efectele unei legi de dezincriminare.

Pe de altă parte, potrivit art.14 alin.3 Cod procedură penal, „acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condițiile legii”, iar potrivit art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală: „acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă …fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Potrivit art.396 alin.5 Cod procedură penală, în cazurile prevăzute de art.16 alin. 1 lit. a-d Cod procedură penală se pronunță achitarea.

Astfel, în baza art. 462 alin. 1 C.proc.pen, art. 396 alin. 5 C.proc.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., cu reținerea Deciziei 363/7.05.2015 a Curții Constituționale, instanța va pronunța achitarea inculpatului M.-A. P.-B., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de „retinere si nevarsare, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(2) din Codul penal.

În baza art. 462 alin. 2 C.proc.pen, art. 396 alin. 5 C.proc.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., cu reținerea Deciziei 363/7.05.2015 a Curții Constituționale, instanța va pronunța achitarea inculpatului P. G., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de „retinere si nevarsare, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(2) din Codul penal.

În baza art. 462 alin. 3 C.proc.pen, instanța va dispune restituirea către M.-A. P.-B. a amenzii plătite, potrivit foii de vărsământ . nr._ din 11.03.2011 eliberată de Trezoreria municipiului Iași, în cuantum de 3500 lei.

În baza art. 462 alin. 3 C.proc.pen, instanța va restituirea către P. G. a amenzii plătite, potrivit foii de vărsământ . nr._ din 11.03.2011 eliberată de Trezoreria municipiului Iași, în cuantum de 3500 lei.

Instanța constată că din comunicarea primită de la M. Finanțelor rezultă că inculpații nu au achitat suma de 350 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Din aceleași relații rezultă și faptul că inculpații nu ar fi achitat integral amenzile penale la care o fost condamnați, însă aceste aspecte sunt infirmate de chitanțele de plată, aflate în original la dosarul nr._ . În ceea ce privește plata cheltuielilor judiciare, deși a fost pusă în discuție de către instanța, inculpații, prin apărător, au făcut trimitere la aceleași chitanțe prin care se atestă achitarea amenzii penale, dar care nu conțin nici o informație cu privire la achitarea sau nu a cheltuielilor judiciare. În acest context, aplicând principiul general, conform căruia cel ce formulează o pretenție, trebuie să o dovedească, reține instanța că inculpaților, care au solicitat restituirea cheltuielilor judiciare, le revenea sarcina probei, respectiv dovada plății acestora. În absența unei atare dovezi, coroborând cu relațiile primite de la Directia Generala a F. Publice a Judetului Iași ca urmare a demersurilor efectuate de instanță, se va reține că inculpații nu au achitat cheltuielile judiciare, astfel încât nu se poate dispune restituirea acestora.

Instanța de fond, în cadrul primului ciclu procesual, a soluționat acțiunea civilă, însă, prin raportare la temeiul în baza căruia prezenta instanță a va dispune achitarea inculpaților, devin incidente dispozițiile art. 397 alin. 1, 5 C.proc.pen, rap. la art. 25 alin. 5 C.proc.pen, astfel încât instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de A.N.A.F., prin Directia Generala a F. Publice a Judetului Iași, cu sediul in municipiul Iași, .. 26, judetul Iași.

Față de dispozițiile imperative ale art. 397 alin. 5 C.proc.pen, instanța va menține pentru 30 de zile măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință a acestei instanțe din data de 07.10.2010, asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor P. G., fiul lui C. si M., nascut la data de 05.05.1963 în localitatea Hiliseu-H., judetul Botosani, domiciliat in municipiul Iași, . C, judetul Iași, CNP_ și M.-A. P.-B., fiul lui P. și M., nascut la data de 06.02.1970 in ., domiciliat in municipiul Iași, ., scara A, ., CNP_, precum si asupra bunurilor mobile si imobile ale partii responsabile civilmente S.C. „B. G.” S.R.L. Iași, cu sediul in municipiul Iași, . C, judetul Iași, pana la concurenta sumei de 37.193 lei (RON), constând in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, asupra bunurilor mobile si imobile, dupa caz, ale partilor sus-indicate, pana la concurenta valorii pagubei de 37.193 lei (RON) pretins a fi cauzată bugetului de stat.

La momentul rămânerii definitive, o copie de pe prezenta hotărâre judecătorească, se va comunica IPJ Iași – Serviciul Cazier judiciar, S. și Evidențe Operative, în vederea luării măsurilor corespunzătoare referitoare la înscrierea în evidența cazierului judiciar.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. art. 275 alin. 3 C.proc.pen care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 462 alin. 1 C.proc.pen cu referire la art. 453 alin. 1 lit. f C.proc.pen, admite cererea de revizuire formulată de persoana condamnată M.-A. P.-B., fiul lui P. și M., născut la data de 06.02.1970 în ., domiciliat în municipiul Iași, ., ., CNP_, de cetatenie româna, studii superioare, stagiul militar satisfacut, necasatorit, necunoscut cu antecedente penale, administrator al S.C. „B. G.” S.R.L. - Iași și anulează sentința penală nr. 3091/18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 13.12.2010.

În baza art. 461 C.proc.pen., rejudecând cauza:

În baza art. 462 alin. 1 C.proc.pen, art. 396 alin. 5 C.proc.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., cu reținerea Deciziei 363/7.05.2015 a Curții Constituționale, achită pe inculpatul M.-A. P.-B., fiul lui P. și M., născut la data de 06.02.1970 în ., domiciliat în municipiul Iași, ., ., judetul Iași, CNP_, de cetatenie româna, studii superioare, stagiul militar satisfacut, necasatorit, necunoscut cu antecedente penale, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de „retinere si nevarsare, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(2) din Codul penal.

În baza art. 462 alin. 2 C.proc.pen, art. 396 alin. 5 C.proc.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., cu reținerea Deciziei 363/7.05.2015 a Curții Constituționale, achită pe inculpatul P. G., fiul lui C. și M., născut la data de 05.05.1963, in . B., domiciliat în Iași, ., judetul Iași, CNP_, de cetatenie româna, studii superioare, stagiul militar satisfacut, casatorit, necunoscut cu antecedente penale, administrator al S.C. „B. G.” S.R.L. - Iași trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de „retinere si nevarsare, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(2) din Codul penal.

În baza art. 462 alin. 3 C.proc.pen, dispune restituirea către M.-A. P.-B. a amenzii plătite, potrivit foii de vărsământ . nr._ din 11.03.2011 eliberată de Trezoreria municipiului Iași, în cuantum de 3500 lei.

În baza art. 462 alin. 3 C.proc.pen, dispune restituirea către P. G. a amenzii plătite, potrivit foii de vărsământ . nr._ din 11.03.2011 eliberată de Trezoreria municipiului Iași, în cuantum de 3500 lei.

În baza art. 397 alin. 1, 5 C.proc.pen, rap. la art. 25 alin. 5 C.proc.pen, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de A.N.A.F., prin Directia Generala a F. Publice a Judetului Iași, cu sediul in municipiul Iași, .. 26, judetul Iași.

În baza art. 397 alin. 5 C.proc.pen, menține pentru 30 de zile măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință a instanței din data de 07.10.2010, asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor P. G., fiul lui C. si M., nascut la data de 05.05.1963 în localitatea Hiliseu-H., judetul Botosani, domiciliat in municipiul Iași, . C, judetul Iași, CNP_ și M.-A. P.-B., fiul lui P. și M., nascut la data de 06.02.1970 in ., domiciliat in municipiul Iași, ., scara A, ., CNP_, precum si asupra bunurilor mobile si imobile ale partii responsabile civilmente S.C. „B. G.” S.R.L. Iași, cu sediul in municipiul Iași, . C, judetul Iași, pana la concurenta sumei de 37.193 lei (RON), constând in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, asupra bunurilor mobile si imobile, dupa caz, ale partilor sus-indicate, pana la concurenta valorii pagubei de 37.193 lei (RON) pretins a fi cauzată bugetului de stat.

C. de pe prezenta hotărâre judecătorească, la momentul rămânerii definitive, se va comunica IPJ Iași – Serviciul Cazier judiciar, S. și Evidențe operative, în vederea luării măsurilor corespunzătoare referitoare la înscrierea în evidența cazierului judiciar, precum și OCPI, ONRC.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării cererii de revizuire de față rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 28.01.2016.

Președinte,

S. D. AdomnițeiGrefier,

R. M.

Red/tehnored/A.S.D

2 ex/03.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 133/2016. Judecătoria IAŞI