Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 3/2016. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 3/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDIAS:2016:014._
Număr de înregistrare în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal-3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
NCPP SECTIA PENALA
Sentința penală Nr. 3 CC/2016
Ședința camerei de consiliu de la 18 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S. D.
Grefier L. E. A.
M. P. - P. de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror Sfîca A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei penale privind cererea de revizuire formulată de revizuenta G. I., împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013*.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința camerei de consiliu din data de 17.02.2016, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin decizia penală nr.66/2015 a Curții de Apel Iași, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, a fost declinată spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuenta G. I., fiica lui N. și F., născută la data de 07.02.1955, domiciliată în mun.V., ., ., ., împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013*.
Cererea de revizuire a fost formulată de revizuentă la data de 16.12.2014, fiind înregistrată la Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .
În motivarea cererii de revizuire, G. I. a arătat că este nemulțumită de faptul că a fost obligată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (motiv pentru care a formulat și contestație în anulare), deși, în opinia sa, întrucât a avut calitatea de parte vătămată, nu putea fi obligată la plata unor asemenea cheltuieli, deoarece, conform art.275 alin.1 lit.a C.proc.pen., partea vătămată poate fi obligată la plata de cheltuieli judiciare atunci când instanța îi reține o culpă, își retrage plângerea sau intervine împăcarea, însă în cazul ei instanța trimis plângerea la organul de anchetă pentru cercetări. În cuprinsul cererii, revizuenta a mai susținut că magistrații sunt „salariați de stat” și nu trebuie plătiți „că au intrat în sala de judecată” și a consemnat o . aprecieri personale ( de genul „hoții și magistrații sunt mână în mână” etc).
În drept, revizuenta a invocat dispozițiile art.452 și urm C.proc.pen., justificându-și cererea de revizuire prin „fapte descoperite cu împrejurări ce nu au fost cunoscute de mine, ca parte vătămată, eu sunt înșelată (furată) de hoți și instanța mă obligă să plătesc cheltuieli pentru că am îndrăznit să îi dau în judecată…”
În cursul soluționării cererii de revizuire, la termenul de judecată de la Curtea de Apel Iași din data 07.01.2015, G. I. a precizat că solicită „revizuirea minutei deciziei penale nr.86 din 30.01.2014 pronunțată de Cutrtea de Apel Iași prin care a fost obligată să plătească cheltuieli în sumă de 400 lei”, așa cum este consemnat în încheierea de ședință de la acea dată (f.10 dosar nr._ ).
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.3114/30.10.2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2013*, s-a dispus:
„Admite excepția privind neregularitatea sesizării instanței, excepție pusă în discuția părților din oficiu și, în consecință:
Dispune scoaterea cauzei penale de față de pe rolul Judecătoriei Iași, privind plângerea prealabilă formulată împotriva făptuitoarei S.C. „Termo Service” S.A., cu sediul în mun.Iași, . 2 Metalurgie nr.8, jud.Iași și a făptuitorului Z. M., domiciliat în mun.Iași, ., ., etaj 2, ., pentru infracțiunile de înșelăciune, furt și altele, la plângerea penală formulată de persoana vătămată G. I., fiica lui N. și F., născută la data de 07.02.1955 în ., domiciliată în Mun.V., ., ., ., CNP_ și trimiterea acesteia la P. de pe lângă Judecătoria Iași, în vederea efectuării cercetărilor penale corespunzătoare împotriva făptuitorilor sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor sus-menționate și sesizării instanței în condițiile legii.
În baza dispozițiilor art.349 rap. la art.192 alin.(3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare și de la comunicare pentru cei doi făptuitori lipsă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2013.”
Împotriva acestei sentințe, G. I. a formulat recurs.
Prin decizia nr.86/30.01.2014 a Curții de Apel Iași, soluționând recursul formulat de G. I., Curtea a dispus:
„Respinge ca nefundat recursul declarat de petenta G. I. împotriva sentinței penale nr.3114/30.10.2013 a Judecătoriei Iași pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare.”
Fiind nemulțumită de faptul că i-a fost respins recursul și a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat, G. I. a formulat mai întâi o contestație în anulare înregistrată în dosarul nr._ al Curții de Apel Iași. Prin decizia penală nr.757/25.11.2014 a Curții de Apel Iași (pronunțată în dosarul nr._ ) a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de G. I., aceasta fiind și obligată la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Fiind în continuare nemulțumită de faptul că a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare, G. I. a formulat cererea de revizuire ce face obiectul cauzei de față, adresată de asemenea Curții de Apel Iași, unde a fost înregistrată sub nr._ .
În motivarea cererii de revizuire, G. I. a arătat din nou că este nemulțumită de faptul că a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat, deși, în opinia sa, întrucât a avut calitatea de parte vătămată nu putea fi obligată la plata unor asemenea cheltuieli, deoarece, conform art.275 alin.1 lit.a C.proc.pen., partea vătămată poate fi obligată la plata de cheltuieli judiciare atunci când instanța îi reține o culpă, își retrage plângerea sau intervine împăcarea, însă în cazul ei instanța trimis plângerea la organul de anchetă pentru cercetări. În cuprinsul cererii, revizuenta a mai susținut că magistrații sunt „salariați de stat” și nu trebuie plătiți „că au intrat în sala de judecată” și a consemnat o . aprecieri personale ( de genul „hoții și magistrații sunt mână în mână” etc).
În drept, revizuenta a invocat dispozițiile art.452 și urm C.proc.pen., justificându-și cererea de revizuire prin „fapte descoperite cu împrejurări ce nu au fost cunoscute de mine, ca parte vătămată, eu sunt înșelată (furată) de hoți și instanța mă obligă să plătesc cheltuieli pentru că am îndrăznit să îi dau în judecată…”
În cursul soluționării cererii de revizuire, la termenul de judecată de la Curtea de Apel Iași din data 07.01.2015, G. I. a precizat că solicită „revizuirea minutei deciziei penale nr.86 din 30.01.2014 pronunțată de Cutrtea de Apel Iași prin care a fost obligată să plătească cheltuieli în sumă de 400 lei”, așa cum este consemnat în încheierea de ședință de la acea dată (f.10 dosar nr._ ).
Prin decizia penală nr.66/2015 a Curții de Apel Iași, în temeiul art.50 raportat la art.458 C.proc.pen., a fost declinată spre soluționare „cauza având ca obiect revizuirea împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013* formulată de revizuenta G. I.”.
Pe rolul Judecătoriei Iași, cauza a fost înregistrată la data de 13.05.2015 sub nr._ .
***
Prin sentința penală nr. 21 din 03.07.2015 a Judecătoriei Iași s-au dispus următoarele:
„În baza art.459 alin.5 C.proc.pen. respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei penale nr.86/30.01.2014 Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2013*, formulată de revizuenta G. I., fiica lui N. și F., născută la data de 07.02.1955, domiciliată în mun.V., ., ., ..
În baza art.275 alin.2 C.proc.pen., obligă pe revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”
***
Prin decizia nr. 792/2015 din 09.11.2015 Curții de Apel Iași s-au dispus următoarele:
În baza art. 421 pct.2 lit. b C.proc.pen, cu ref. la art. 6 par. 1 CEDO și art. 21 alin. 3 Constituția României, admite apelul declarat de revizuenta apelantă G. I. împotriva sentinței penale nr. 21 din 03.07.2015 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._ pe care o desființează integral și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.01.2016, fiind consemnat din eroare că a fost înregistrat la data de 06.01.2015, pe rolul completului P10.
Pentru termenul de judecată din data de 16.02.2016, stabilit la primirea dosarului de programul electronic Ecris, a fost citată revizuenta.
Prin serviciul de registratură al Judecătoriei Iași, revizuenta a depus o solicitare de luare a cauzei cu prioritate, arătând că nu poate să lipsească de la domiciliu dată fiind starea de sănătate a soțului său.
La data de 16.02.2016, s-a admis cererea de abținere formulată de președintele completului P10, constatându-se incidența dispozițiilor art. 68 raportat la art. 64 alin. 3 C.proc.pen.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu pe rolul completului de Judecată P14.
La termenul de judecată din data de 16.02.2016, revizuenta nu s-a prezentat la strigarea cauzei.
Prin grefierul de ședință, ulterior ridicării ședinței de judecată, revizuenta a depus concluzii scrise, în care a reiterat considerentele din cererea inițială.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma condițiilor de admisibilitate în principiu, instanța reține următoarele.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, ce vizează (potrivit art.452 C.proc.pen.) hotărârile judecătorești definitive și poate fi formulată doar pentru cazurile limitativ prevăzute de art.453 lit.a-f C.proc.pen., și anume:
„a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”
Potrivit art.453 alin.4 C.proc.pen.: „Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.”
Potrivit art.459 C.proc.pen.:
„(1) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, președintele dispunând atașarea dosarului cauzei.
(2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților.
(3) Instanța examinează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
(4) În cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
(5) În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.”
Examinând cererea de revizuire formulată, instanța constată că petenta a invocat drept caz de revizuire „fapte descoperite cu împrejurări ce nu au fost cunoscute de mine, ca parte vătămată, eu sunt înșelată (furată) de hoți și instanța mă obligă să plătesc cheltuieli pentru că am îndrăznit să îi dau în judecată…”. Acest motiv se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art.453alin.1 lit.a C.proc.pen. („s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză”).
Așa cum rezultă din dispozițiile alin. 2 ale articolului 453 C.proc.pen., cu privire la conditiile in care cazurile reglementate la art.453 alin.1 din C.proc.pen. constituie motive de revizuire, sunt supuse revizuirii numai hotararile judecatoresti prin care s-a solutionat fondul cauzei, adica acele hotarari prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substantial, pronuntandu-se o solutie de condamnare sau achitare ori de incetare a procesului penal.
In acest sens, este de observat ca prin art.453 alin.2 din C.proc.pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când pe baza faptelor sau imprejurărilor noi „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
per a contrario, o asemenea cerere de revizuire este inadmisibilă în situația, cum este cauza de față, în care este formulată împotriva unei sentințe prin care nu s-a soluționat un raport de drept substanțial, ci a fost trimisă organului competent plângerea penală formulată de revizuentă, în vederea efectuării de cercetări privind infracțiunile reclamate de aceasta. În consecință, este inutil a mai observa în continuare și faptul că în cererea de revizuire nu sunt indicate în mod concret faptele sau împrejurările pe care revizuenta le consideră ca fiind noi și necunoscute instanței de judecată.
În concluzie, raportat la natura hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013*, respectiv o hotărâre de dezînvestire prin care nu a fost soluționat fondul unei cauze, cererea de revizuire apare ca fiind evident inadmisibilă.
Cu atât mai mult, este inadmisibilă cererea de revizuire deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, în soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr._/245/2013*. În acest sens, reținem că în cursul soluționării cererii de revizuire (înainte de declinarea competenței de soluționare a cauzei), la termenul de judecată de la Curtea de Apel Iași din data 07.01.2015, G. I. a precizat că solicită „revizuirea minutei deciziei penale nr.86 din 30.01.2014 pronunțată de Cutrtea de Apel Iași prin care a fost obligată să plătească cheltuieli în sumă de 400 lei”, așa cum este consemnat în încheierea de ședință de la acea dată (f.10 dosar nr._ ).
Instanța constată culpa procesuală a revizuentei. Față de dispozițiile imperative ale art.275 alin.2 C.proc.pen. conform cărora „în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea” și față de volumul lucrărilor efectuate în cauză, revizuenta va fi obligată la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare pricinuite de soluționarea prezentei contestații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.459 alin.5 C.proc.pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei penale nr.86/30.01.2014 Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2013*, formulată de revizuenta G. I., fiica lui N. și F., născută la data de 07.02.1955, domiciliată în mun.V., ., ., ..
În baza art.275 alin.2 C.proc.pen., obligă pe revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2016.
Președinte,Grefier,
A. S. D. L. E. A.
Red/Tehnored S.A.D.
-2 ex, 26.02.2016
| ← Prelungire/înlocuire măsuri educative neprivative. Art.513... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 465/2016.... → |
|---|








