Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria MARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 133/2015 pronunțată de Judecătoria MARGHITA la data de 28-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MARGHITA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 9935
SENTINȚA PENALĂ NR. 133/28.10.2015
Ședința publica din data de 28.10.2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: O. D. A.
GREFIER: P. L. I.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Marghita este reprezentat de procuror CIUPERGER M.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu prevederile
art. 369 Cod procedură penală.
Pe rol fiind pentru azi judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. O. S. trimis in judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care este sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 al.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publica se prezintă inculpatul M. O. S. și apărătorul ales al inculpatului av. P. T. conform împuternicirii avocațiale nr._ din 15.07.2015.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura este îndeplinită, cauza fiind la al doilea termen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Prin încheierea din data de 16 septembrie 2015 instanța a constatat legalitatea sesizării cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita nr. 237/P/2015 și a dispus începerea judecății.
În baza art. 372 Cod de procedură penală, instanța verifică identitatea inculpatului M. O. S. pe baza actului de identitate.
Instanța potrivit art. 374 al. 1 Cod procedură penală dispune ca grefierul de ședință să dea citire actului de sesizare.
Grefierul de ședință dă citire rechizitoriului.
Președintele completului de judecată explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări martorilor și a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când consideră că este necesar.
Apoi pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăriri penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, situație in care limitele pedepsei închisorii prevăzute vor fi reduse cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime, potrivit dispozițiilor art. 396 alin 10 Cod de procedură penală.
După ce i s-au adus la cunoștință prevederile art. 374 alin. 4 Codul de procedură penală, inculpatul declară în fața instanței că înțelege să se prevaleze de aceste dispoziții și cere instanței să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 375 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului M. O. S.. Declarația inculpatului se consemnează în scris, separat atașată la dosar, nu înainte de a fi lecturată și semnată de către inculpat.
Instanța pune in discuție cererea formulată de inculpat M. O. S. cu privire la judecarea conform procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii.
Instanța încuviințează cererea formulată de inculpat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
In baza art. 375 alin. 2 cod procedură penală, instanța întreabă părțile dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul inculpatului depune la dosar chitanța prin care a achitat taxa de alcoolemie și arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța consideră cauza lămurită, închide faza de cercetare judecătorească și trece la dezbaterea pe fond a cauzei.
Reprezentantul Parchetului susține rechizitoriul și încadrarea juridică dată faptei. Pune concluzii de condamnare a inculpatului M. O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care este sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 al.1 Cod penal la o pedeapsă privativă de libertate, în baza art. 396 alin. 10 și 375 Noul Cod proc. pen., reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 336 Cod penal iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere potrivit art. 91 Codul penal. De asemenea, solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare in sarcina statului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea unui avertisment în temeiul art. 396 al. 3 Cod procedură penală, art. 80 Cod penal și art. 81 Cod penal. Arată că inculpatul a săvârșit fapta fără un scop determinat, infracțiunea prezintă un grad de pericol redus, a condus pe o distanță mică de circa 500 m cu trafic redus. Solicită instanței să ia act de faptul că inculpatul este șofer profesionist cu o experiență de mulți ani, aptitudinile psihomotorii reale constatate în buletinul de analiză medicală la data săvârșirii faptei erau normale chiar dacă alcoolemia era ridicată.
Solicită instanței să rețină ca și circumstanțe atenuante faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este șofer cu vechime, a achitat taxa pentru analiza probelor biologice, are întemeiată o familie, are doi copii, a avut o atitudine sinceră și că s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și a instanței de judecată de fiecare dată când i s-a cerut.
Mai arată că inculpatul și-a pierdut locul de muncă ca o consecință a faptei săvârșite.
Apărătorul inculpatului apreciază că sunt îndeplinite cerințele privind condițiile renunțării la aplicarea pedepsei iar inculpatul nu se găsește în vreuna din situațiile prevăzute de art. 80 al. 2 Codul penal care împiedică renunțarea la aplicarea pedepsei.
Aplicarea unei pedepse ar fi inoportună inclusiv din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului, respectiv ocuparea unui loc de muncă potrivit pregătirii profesionale.
În subsidiar, în condițiile în care instanța va aprecia că se impune aplicarea unei pedepse, solicită în baza art. 396 al.10 Cod procedură penală reducerea limitelor speciale prevăzute de lege, în baza art. 76 Cod penal limitele pedepsei să fie reduse cu 1/3, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 al.2 Cod penal.
Raportat la limitele de pedeapsă rezultată în urma micșorării acesteia, solicită în principal să stabilească o pedeapsă just individualizată ca amendă penală iar în temeiul art. 396 alin. 4 să dispună amânarea aplicării pedepsei în condițiile art. 83-89.
În ipoteza în care instanța va pronunța condamnarea inculpatului, solicită suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul art. 91 Codul penal.
Inculpatul M. O. S. arată că regretă mult săvârșirea faptei cu atât mai mult cu cât și-a pierdut și locul de muncă.
Inculpatul M. O. S. având ultimul cuvânt arată că recunoaște si regreta comiterea faptei, solicită instanței să nu îi anuleze permisul de conducere acesta fiind posibilitatea lui de a-și întreține familia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 237/P/2015 din data de 23 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 sub nr. de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. O.-Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin.1 din Codul penal.
Potrivit rechizitoriului, în fapt s-a reținut că la data de 14.02.2015, în jurul orei 20.35, pe DN 19/B în localitatea A., lucrători din cadrul Poliței mun Marghita – Biroul Rutier Marghita, desfășurând activități de patrulare, l-au oprit în trafic pe inculpatul M. O.-Ș., care conducea autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_ .
Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că în data de 14.02.2015, în jurul orelor 20.35, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul M. O.-Ș., a condus autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 19/B, în loc. A., și fiind urmărit și oprit în trafic în dreptul imobilului nr. 230/A din loc. A., inculpatul a intenționat să fugă, motiv pentru care s-a procedat la încătușarea acestuia.
Inculpatul a recunoscut că a consumat alcool și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 20.48, iar conform buletinului de analiză toxicologică acesta a avut o alcoolemie de 1,70 g ‰ ml sânge la proba recoltată la ora 21.05, respectiv de 1,60 g ‰ ml sânge la proba recoltată la ora 22.05.
Pentru dovedirea situației de fapt reținute prin rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 9-11d.u.p.), proces-verbal de consimțământ (f. 12 d.u.p.), rezultat alcotest (f. 13 d.u.p.), proces-verbal de recoltare probe biologice (f. 14-15 d.u.p.), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 178-179 (f. 17 d.u.p.), declarație martor (f. 18-20 d.u.p.), declarațiile suspectului și inculpatului (f. 23-24, 27-29 d.u.p.).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 16.09.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul din data de 28.10.2015, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.pr.pen.
În faza de judecată, ca urmare a cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele dosarului și probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 14.02.2015, în jurul orelor 20.35, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul M. O.-Ș., a condus autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 19/B, în localitatea A..
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 20.48, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 13 d.u.p.). Ulterior a fost condus la Spitalul Municipal „Dr. P. M.” din Marghita, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 178-179 din data de 14.02.2015 emis de Serviciul Judetean de Medicină Legală Oradea, rezultă că alcoolemia inculpatului a fost de 1,70 g ‰ ml sânge la ora 21.05, respectiv de 1,60 g ‰ ml sânge la ora 22.05 când i s-au recoltat probele de sânge (f. 17 d.u.p.).
Fiind audiat la momentul constatării infracțiunii și în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei (f. 10, 23-24, 27-29 d.u.p.) și a arătat că în data de 14.02.2015 între orele 07.30-11.00 a consumat 300 ml pălincă, între orele 11.00-12.00 a mâncat, între orele 12.00-15.00 a dormit, între orele 15.00-16.00 a consumat 50 ml palincă, între orele 16.00-19.30 a consumat 250 ml bere cu alcool, iar între orele 19.30-20.30 a consumat 500 ml bere cu alcool. Susținerile inculpatului de la momentul săvârșirii faptei sunt confirmate de către martorul prezent la efectuarea testării cu aparatul alcooltest, așa cum rezultă din declarațiile acestuia.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe administrate în cauză: declarația suspectului (f. 23-24 d.u.p.) prin care recunoaște săvârșirea faptei și care se coroborează cu mențiunile procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 9-11 d.u.p.), cu rezultatul buletinului de analiză toxicologică (f. 17 d.u.p.), cu rezultatul alcooltest (f. 13 d.u.p.) și cu declarația martorului M. B. R. (f. 18-20 d.u.p.).
Audiat în fața instanței, inculpatul M. O.-Ș. a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu.
În drept, fapta inculpatului M. O.-Ș. care, în ziua de 14.02.2015, în jurul orei 20.35, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe drumul public DN 19/B în localitatea A., având o alcoolemie de 1,70 g ‰ ml sânge, respectiv de 1,60 g ‰ ml sânge, în momentul prelevării probelor de sânge (ora 21.05 și ora 22.05), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, instanța reține că acesta este caracterizat de acțiunea inculpatului de a se urca la volanul autoturismului marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, și de a circula pe drumurile publice, după ce anterior consumase băuturi alcoolice într-o cantitate ce a depășit, în urma recoltării probelor biologice, nivelul de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuși cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului fiind una de pericol, nu este susceptibilă prin natura sa de a produce daune materiale, iar legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și rezultatul socialmente periculos-punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice - rezultă din însăși săvârșirea faptei și din starea în care se găsea inculpatul la acea dată.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, forma de vinovăție fiind prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, inculpatul a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 C.pr.pen., respectiv fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Procedând în continuare la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța va avea în vedere următoarele criterii și aspecte:
Conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 74 C.pen. referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cu trimitere la dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., potrivit cărora, în cazul recunoașterii învinuirii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (infracțiune de pericol și nu de rezultat), circumstanțele reale ale faptei - periclitarea relațiilor sociale privind circulația pe drumurile publice generată de conducerea autovehiculului după ingerarea unor băuturi alcoolice - aspecte ce se repercutează negativ în ceea ce privește atenția și reflexele pe care le presupune activitatea de conducere auto, urmările care s-ar fi putut produce - rănirea inculpatului ori a vreunei/vreunor persoane, momentul și locul săvârșirii faptei - la ore când traficul auto înregistrează valori scăzute în localitatea respectivă – precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală. De asemenea, instanța va ține seama și de conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, care a manifestat o atitudine cooperantă față de organele judiciare.
Sancțiunile de drept penal nu pot acționa eficient decât în măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului penal și dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalității nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului.
Adaptarea pedepsei implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a personalității infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice și a conduitei acestuia. Astfel, inculpatul M. O.-Ș., în vârstă de 33 de ani, cetățean român, studii liceale, căsătorit și având doi copii minori, șofer, este cunoscut fără antecedente penale.
Având în vedere aceste aspecte, instanța urmează a se orienta dintre pedepsele alternative prevăzute de norma de incriminare către pedeapsa închisorii, considerând că stabilirea unei astfel de pedepse satisface scopul pedepsei prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și principiului proporționalității pedepsei cu gravitatea infracțiunii săvârșite.
Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. aplicabile în speță ca urmare a recunoașterii necondiționate a faptei pe baza probatorului administrat în faza de urmărire penală, instanța va stabili o pedeapsă cu închisoarea ce se va situa în limite cuprinse între un minim de 8 luni și un maxim de 3 ani și 4 luni.
Instanța apreciază că nu este oportună renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind nevoie ca inculpatul să conștientizeze gravitatea acțiunii sale, cu atât mai mult cu cât acesta este șofer profesionist. Aplicarea unei pedepse este necesară pentru atragerea atenției inculpatului asupra consecințelor care se puteau produce din cauza nerespectării normelor legale incidente, precum și pentru a-l determina să le respecte pe viitor.
Pentru aceste motive, în baza art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul M. O.-Ș. la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 91 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 10 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, apreciind că se impune o monitorizare a eforturilor inculpatului pe calea reintegrării sociale, instanța, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei . perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 91 alin. 4 și 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor ce îi revin sau săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
Față de soluția ce va fi pronunțată, în temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M. O.-Ș., născut la data de 26.06.1982, în mun. Marghita, jud. Bihor, CNP_, domiciliat în ., ., căsătorit, studii 12 clase, stagiul militar satisfacut, fara antecedente penale, la pedeapsa de:
- 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de de conducere pe drumurile publice a unui vehicul decătre o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei . perioadă de 60 zile lucrătoare.
Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 91 alin. 4 și 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor ce îi revin sau săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.
Președinte, Grefier,
O. D. A. P. L. I.
Red. Jud.O.D.A
Tehnoredactat P.L.I.
4 ex/27.11.2015
| ← Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








