Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 532/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 532/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 19-05-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINTA PENALĂ Nr. 532/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. D.

Grefier V. É. A.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe condamnat M. M., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de av. Sukos Imola.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Petentul depune la dosarul cauzei un memoriu.

Întrebați fiind de către instanță, și apărătorul din oficiu al contestatorului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea petentului solicită admiterea cererii, pentru motivele arătate de petent.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii pentru motivele arătate de comisie.

Petentul solicită admiterea cererii, având în vedere că suferă și de diabet.

INSTANȚA

Penitenciarul Miercurea C. a înaintat acestei instanțe cererea formulată de condamnatul M. M., fiul lui A. și A., născut la data de 09.02.1964, deținut în Penitenciarul Miercurea C., prin care se solicită liberarea condiționată și, pe cale de consecință, se contestă soluția Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Miercurea C., soluție prin care s-a dispus, în ceea ce îl privește, amânarea acordării liberării condiționate până după data de 01.12.2015, în considerarea comportamentului necorespunzător avut pe timpul executării pedepsei și a faptului că deținutul a mai beneficiat de liberare condiționată.

Împreună cu cererea petentului a fost înaintat Procesul-verbal al comisiei nr. 45 din 02.04.2015 și anexa la acesta, privind caracterizarea condamnatului.

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Deși la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care instituie reguli diferite cu referire la condițiile ce trebuie îndeplinite de deținuți pentru a putea beneficia de liberare condiționată, luând act că în ceea ce îl privește pe petent regulile noi sunt defavorabile în raport de regulile instituite de Vechiul Cod penal, dat fiind faptul că în Noul Cod penal se prevede că nu pot beneficia de liberare condiționată deținuții care execută pedeapsa în regim închis, având în vedere și aspectele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2007 (decizii în care s-a reținut, pe de o parte, că situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate sau uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale, iar, pe de altă parte, că în situațiile tranzitorii - care în cazul instituției liberării condiționate se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii - faptelor penale săvârșite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, trebuie să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, acestea trebuie să retroactiveze, aplicându-se și faptelor penale săvârșite sub imperiul legii anterioare), instanța va analiza cererea deținutului prin raportare la prevederile de drept material înscrise în Vechiul Cod penal.

Astfel, instanța ia act de faptul că petentul se află în executarea mandatului privind pedeapsa privativă de libertate de 8 ani (S.P. nr. 248/2010 - Judecătoria G.).

În total acesta are de executat 2922 zile de închisoare, din care a executat și i se consideră executate urmare muncii prestate 1952 zile.

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 45/2015 rezultă că petentul figurează cu 90 zile considerate executate urmare muncii prestate.

De asemenea, din caracterizarea acestuia rezultă că a fost sancționat de 3 ori pe perioada detenției, niciuna dintre sancțiuni nefiind ridicată, cu titlu de recompensă. Totodată, persoana privată de libertate a finalizat 3 activități și 5 programe educaționale pe perioada detenției.

Deținutul are multiple antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată.

În raport de cele arătate anterior, instanța urmează a respinge cererea de liberare condiționată, având în vedere următoarele considerente:

Condamnatul este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată și nu a avut un comportament corespunzător pe întreaga durată a detenției, acest lucru fiind confirmat de existența abaterilor și sancțiunilor disciplinare multiple, care denotă o atitudine neconformă cu cerințele legii.

Liberarea condiționată nu este un drept propriu-zis al persoanei private de libertate ci o vocație. În atare condiții, acest beneficiu nu i se recunoaște decât dacă deținutul dă dovezi temeinice de îndreptare și implicit de înțelegere a rolului punitiv și educativ al pedepsei.

Or, în cazul de față, atitudinea petentului pe durata detenției, reflectată în sancțiunile disciplinare aplicate, nu este de natură a genera încă beneficiul liberării condiționate.

Pentru aceste considerente, cererea va fi respinsă și termenul de reanalizare stabilit de comisie menținut, situația petentului urmând a fi reanalizată în vederea liberării sale condiționate după data de 01.12.2015.

În baza art. 275, alin. 2 C. pr. pen., va fi obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu sumă care urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. M., fiul lui A. și A., născut la data de 09.02.1964, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

Menține termenul stabilit de comisie, situația petentului urmând a fi reanalizată după data de 01.12.2015.

În baza art. 275, alin. 2 C. pr. pen., obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu sumă care urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

Președinte,

B. D.

Grefier,

V. É. A.

Redact B.D.-A.V.E

Primit._

Dact._

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 532/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC