Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 526/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 526/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 19-05-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
SENTINTA PENALA Nr. 526/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. D.
Grefier V. É. A.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe petent M. L. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de av. Sukos Imola.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Petentul depune la dosarul cauzei un memoriu.
Întrebat fiind, petentul contestator arată că nu dorește să dea declarație.
Întrebați fiind de către instanță, și apărătoarea din oficiu al contestatorului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătoarea petentului contestator solicită admiterea contestației formulate și solicită a se dispune schimbarea regimului în regim semideschis. Arată că petentul contestator îndeplinește toate condițiile cerute de lege, și, consideră că motivația comisiei nu este cauzabilă.
În subsidiar solicită menținerea termenului fixat de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..
Petentul condamnat solicită admiterea plângerii întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. Arată că se încadrează în prevederile art 100 C pen.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria M. C. sub nr._ petentul condamnat M. L., fiul lui G. și C., născut la data de 22.12.1975, deținut în P. M. C., a înțeles a sesiza această instanță cu contestație împotriva Încheierii nr. 116 din data de 30.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere din P. M. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 07.04.2015 este înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C., cererea petentului, prin care se contestă Încheierea judecătorului delegat nr.116/2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere din P. M. C., prin care s-a luat în examinare, fiind respinsă, solicitarea deținutului de schimbare a regimului de executare a pedepsei în ceea ce îl privește din „închis” în „semideschis”.
Analizând actele existente la dosarul cauzei instanța reține că prin încheierea atacată, în baza art.26 alin.5 din Legea nr.275/2006 a fost respinsă solicitarea persoanei private de libertate de schimbare a regimului de executare a pedepsei de la regimul de închis la regimul semideschis, dispunându-se menținerea regimului închis aplicat și fixându-se termenul de 18.01.2016 după care comisia va reanaliza situația persoanei condamnate.
Judecătorul de supraveghere a reținut următoarele:
„Prin plângerea formulată persoana privată de libertate contestă hotărârea comisiei prin care s-a decis menținerea sa la regimul închis de executare a pedepsei. În motivarea plângerii petentul consideră că îndeplinește toate condițiile pentru a i se schimba regimul de executare în unul mai puțin sever. A exeuctat 17 ani și 6 luni din pedeapsa aplicată și mai are de executat 2 ani și 6 luni pînă la liberarea sa conform art.100 din noul Cod penal. Toate sancțiunile ce i-au fost aplicate au fost ridicate și a fost recompensat de 18 ori. A participat la cursuri educative și sportive.
Conform art.40 alin.11 din Legea nr.254/2013 în cadrul soluționării plângerii împotriva hotărârii comisiei constituite în baza art.32 "Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate". De asemenea, conform art.20 din Hotărârea CSM nr.89/2014, "Judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să asculte persoana condamnată dacă motivele invocate prin plângere vizează exercitarea drepturilor reglementate de Legea nr. 254/2013 sau aplicarea unei sancțiuni disciplinare".
În aceste condiții, având în vedere datele suficiente aflate în raportul comisiei și motivele invocate de petent în plângerea sa, judecătorul de supraveghere a considerat că nu mai este necesară audierea persoanei private de libertate.
A fost anexată plângerii petentului copia raportului comisiei constituite în baza art.32 din Legea nr.254/2013.
Analizând actele dosarului și plângerea formulată, se constată următoarele:
Petentul are de executat o pedeapsă de 30 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.204/1998 a Tribunalului B.. A început executarea pedepsei la 28.10.1997, expiră la data de 27.10.2027 și este propozabil pentru liberare condiționată la data de 25.04.2020.
Se menționează în raportul comisiei că persoana privată de libertate are antecedente penale, a dovedit interes față de activitățile educative dar din punct de vedere psihologic s-a cosntatat că are o persoanlitate dizarmonic structurată cu risc identificat pentru subdomeniul agresivității.
Petentul are 6 sancțiuni disciplinare ridicate și a fost recompensat de 17 ori.
S-a fixat ca termen de reanalizare a situației petentului, data de 18.03.2016.
Cu privire la perioada din pedeapsă după care petentul poate fi liberat condiționat, aplicarea prevederilor noului Cod penal poate avea loc cu ocazia unei cereri de liberare condiționate adresate instanței de judecată, având în vedere că petentul a început executarea pedepsei sub imperiul vechiului Cod penal.
Regimul semideschis de executare a pedepsei este destinat în primul rând persoanelor condamnate care mai au o perioadă scurtă de executat și care trebuie să se pregătească pentru liberarea condiționată prin programele specifice și prin cursurile educative pe care le pot urma.
Pe de altă parte, conform art.40 alin.5 din Legea nr.254/2013 la schimbarea regimului de executare se ține seama și de natura și modul de săvârșire a infracțiunii pentru care persoana privată de libertate a fost condamnat. Petentul este condamant la o pedeapsă maximă pentru comiterea unei infracțiuni de gravitate deosebită.
Având în vedere că petentul mai are o perioadă relativ mare de executat din pedeapsa aplicată, ținând cont și de natura și modul de săvârșire a infracțiunii pentru care a fost condamnat, trecerea sa la regimul semideschis de executare este inoportună în acest moment
Cu toate acestea, luând în considerare situația disciplinară favorabilă a petentului, reanalizarea regimului de executare poate avea loc mai curând, motiv pentru care plângerea urmează a fi admisă în parte, fixându-se ca termen de reanalizare data de 18.01.2016”.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv prevederile legale incidente, instanța reține că schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Petentul a fost sancționat disciplinar de foarte multe ori pe durata detenției și, deși toate sancțiunile disciplinare au fost ridicate cu titlu de recompensă, se va considera că pentru această persoană privată de libertate condițiile legale nu sunt încă îndeplinite, deținutul având de executat o pedeapsă mare, context în care se va constata că este nevoie de o perioadă suplimentară în care acesta să execute pedeapsa la regimul închis pentru a se putea considera în mod fundamentat că are o conduită de natură să atragă beneficiul schimbării regimului de executare a pedepsei în cel imediat inferior ca grad de severitate.
Față de gravitatea infracțiunii pentru care petentul a fost condamnat, dar având în vedere și comportamentul deținutului în prima parte a perioadei de detenție, schimbarea regimului de executare este în prezent inoportună. Instanța consideră justă aprecierea judecătorului de supraveghere conform căreia regimul semideschis de executare a pedepsei este destinat în special persoanelor condamnate care urmează să fie liberate curând, în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, programele socio-educative și modul de desfășurare a activităților zilnice fiind concepute pentru a satisface acest scop.
Pe cale de consecință, se va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat.
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, care urmează a fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de petentul condamnat M. L., fiul lui G. și C., născut la data de 22.12.1975, împotriva Încheierii nr. 116 din data de 30.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere din P. M. C..
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., obligă pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, care urmează a fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2015.
Președinte,
B. D.
Grefier,
V. É. A.
Redact B.D.-A.V.E
Primit._
Dact._
Ex.5
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 506/2015.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








