Plângere conform art. 9 din Legea 254/2013. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 14-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 30/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe petent D. A. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 9 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar adresă din partea Penitenciarului M. C. în care se arată că petentului nu i s-a întocmit raport de incident și, totodată, nu a fost sancționat disciplinar pentru distrugerea de bunuri din proprietatea penitenciarului. Intimatul a depus note de ședință.
Petentul declară că își retrage cererea formulată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014, sub nr._, persoana condamantă D. A. a formulat contestație împotriva Ordinului de imputare nr.Z/_ din data de 10.10.2014, emis de directorul Penitenciarului M. C..
Prin Încheierea de ședință din data de 20.11.2014, s-a admis excepția de necompetență a completului inițial investit cu soluționarea cauzei, din cadrul secției civile a Judecătoriei M. C., și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de D. A. în favoarea secției penale a acestei instanțe.
Pentru a dispune în acest sens, completul din cadrul secției civile a reținut următoarele:
„Temeiul juridic pentru introducerea acestei contestații constituie art. 88 al. (3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care prevede: „Împotriva ordinului de imputare, persoana condamnată poate face contestație în termen de 15 zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este situat penitenciarul. Hotărârea judecătoriei este definitivă.”
Instanța constată că acest ordin de imputare se emite de către directorul penitenciarului, potrivit art. 88 al. (3) din Legea nr. 254/2013. Deci este o măsură luată de către o persoană cu atribuții în ceea ce privește executarea pedepselor pronunțate de instanțe penale, în baza legii privind executarea pedepselor, pe parcursul executării pedepsei.
Astfel, nu există nicio rațiune pentru care o asemenea contestație să fie soluționată de completele civile, faptul că măsura are un caracter patrimonial în opinia instanței nu este suficient pentru a determina competența secției civile.
În opinia instanței nu sunt aplicabile prevederile art. 600 al. (3) C.pr.pen. potrivit cărora contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile, dat fiind că prevederea respectivă vizează actele de executare propriu-zise ale dispozițiilor civile din hotărâri, iar în cauza de față este vorba despre contestarea unui act emis de directorul penitenciarului, adică împotriva titlului executoriu și nu împotriva actelor de executare.
Potrivit art. 136 al. (1) C.pr.civ. dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere. Iar art. 136 al. 4 C.pr.civ. prevede că dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul completelor specializate.”
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, înregistrate la data de 13.01.2015, pârâtul P. M. C. a invocat excepția necompetenței materiale a secției penale a Judecătoriei M. C..
În motivare, pârâtul a arătat următoarele: Reclamantul, prin acțiunea sa, înțelege să cheme în judecată P. M. C., pentru faptul că acesta ar fi emis pe seama sa un ordin de imputare - pentru daune cauzate locului de deținere, ordin de imputare apreciat de persoana condamnată ca nelegal.
Contestația reclamantului-persoană condamnată a fost înaintată Judecătoriei M. C. avându-se în vedere prevederile art. 88 din Legea nr. 254/2013: „Recuperarea pagubelor: (1) Persoanele condamnate răspund pentru prejudiciile cauzate din vina lor în penitenciar sau la locul de muncă. (2) Prejudiciul cauzat administrației penitenciarului se repară pe baza ordinului de imputare emis de către directorul penitenciarului. Ordinul constituie titlu executoriu. (3) Împotriva ordinului de imputare, persoana condamnată poate face contestație în termen de 15 zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este situat penitenciarul. Hotărârea judecătoriei este definitivă. (4) Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor încredințate spre folosință sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii. (5) Sumele stabilite și avansate de administrația penitenciarului în condițiile prevăzute la alin (2), precum și la art. 60 alin. (3), art 64 alin. (5), art. 72 alin. (5) se rețin din cota de 90% repartizată pe numele persoanei condamnate conform art. 87 alin. (1) lit. a)."
Pârâtul a menționat că în opinia sa, obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanța de judecată nu se încadrează în dispozițiile Legii nr 254/2013 - cu referire la exercitarea drepturilor, regimul de executare a pedepsei închisorii sau sancțiunile disciplinare, și nici nu se poate considera că cererea persoanei condamnate se circumscrie celor 3 categorii anterior menționate, având în vedere că legiuitorul le-a reglementat distinct în legea privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Având în vedere faptul că procedura privind recuperarea pagubelor provocate de persoanele condamnate administrațiilor locurilor de deținere este reglementată de dispozițiile art. 88 - CAPITOLUL VI - din Legea nr. 254/2013, pârâtul a apreciat că este evidentă situația conform căreia soluționarea contestației promovate de deținutul D. A. împotriva ordinului de imputare emis de administrația Penitenciarului M. C. revine exclusiv secției civile a Judecătoriei M. C..
Fiind prezent la judecarea cauzei, condamnatul D. A. a declarat că înțelege să își retragă contestația formulată. Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a secției penale, invocată de pârâtul P. M. C., instanța reține următoarele:
Competența după materie stabilește care dintre organele judiciare de grad diferit poate urmări sau judeca o anumită cauză, delimitând sfera atribuțiilor unui anume organ judiciar în raport cu organele superioare sau inferioare în grad (în plan vertical).
Potrivit art.88 alin. 3 din Legea nr.254/2013, împotriva ordinului de imputare, persoana condamnată poate face contestație în termen de 15 zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este situat penitenciarul. Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Din acest text rezultă că Judecătoria M. C. este competentă material să soluționeze contestațiile formulate de persoanele condamnate împotriva ordinelor de imputare emise de către directorul Penitenciarului M. C.. Instanța observă însă, că textul art.88 din Legea nr.254/2013 combină dispoziții din procedura civilă și procedura penală, cu privire la competență, termenul de exercitare, la numărul gradelor de jurisdicție, la caracterul hotărârii pronunțate. Astfel, în speță s-ar putea pune problema compunerii completelor de judecată, respectiv a competenței funcționale sau după atribuții a secțiilor din cadrul instanței (deoarece competența, privită din punctul de vedere al secțiilor unei instanțe, decurge, de fapt, din repartizarea unor atribuții între secțiile instanței), și nu cea a competenței materiale a acestora. În lipsa unei norme clare și lipsite de echivoc în materie însă, privind competența de soluționare, respectiv a unei hotărâri a colegiului de conducere al instanței, referitoare la repartizarea cauzelor având ca obiect contestațiile formulate împotriva ordinelor de imputare emise de directorul penitenciarului numai la secția civilă, și pentru motivele prezentate mai sus, instanța apreciază că excepția necompetenței materiale a secției penale, invocată de pârâtul P. M. C. nu poate fi primită, și nu se poate reține nici nelegala compunere a acestui complet de judecată.
Față de cele expuse, instanța va respinge excepția necompetenței materiale a secției penale, invocată de pârâtul P. M. C. și în raport de cele solicitate de condamnat, va lua act de retragerea contestației formulate de numitul D. A. împotriva Ordinului de imputare nr. Z /_/10.10.2014 emis de directorul Penitenciarului M. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a secției penale, invocată de pârâtul P. M. C..
Ia act de retragerea contestației formulate de către persoana privată de libertate D. A., fiul lui Sigismund și E., născut la data de 17.01.1978, împotriva Ordinului de imputare nr. Z/_/10.10.2014, emis de directorul Penitenciarului M. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./V.C.
Primit: 09.02.2015
Redactat: 09.02.2015
Ex: 5
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 703/2015. Judecătoria... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|
