Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 9/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2016 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 9/2016
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
Sentința penală nr. 9/2016
Ședința publică de la 12 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. G.
Grefier: K. B.
Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat A. D. D.-C., având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art.483 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns inculpatul.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea inculpatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
La data de 25.11.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. cu inculpatul A. D.-C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. l Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 334 alin. 2 Cod Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. l Cod Penal cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. obiect al cauzei penale nr. 2131/P/2015.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul A. D.-C. a condus în data de 16/17.05.2015, autoturism marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare provizorii HR-_ pe raza comunei Mihăileni, ocazie cu care a intrat în parapetul de protecție din zona drumului și balustrada podului ce face accesul la imobilul situat în localitatea Mihăileni, nr.305, jud. Harghita, accident din care au rezultat pagube materiale.
Fiind audiat martorul Szakali Geza, a declarat că în dimineața zilei de 17.05.2015 a venit la domiciliul acestuia inculpatul A. D. C., care i-a spus că a produs un accident rutier. Ieșind în fata locuinței, a văzut autoturismul marca Dacia 1300, de culoare roșie care lovise parapetul de protecție din zona drumului, rupând câteva scânduri din balustrada podului ce face accesul în locuința sa. Martorul mai arată că el a plecat, iar când s-a întors peste 2-3 ore, mașina nu mai era acolo.
Martorului T. G., a declarat că în noaptea de 17.05.2015, în jurul orei 00:30, a fost apelat de către inculpatul A. D.-C. care 1-a rugat să îi tracteze autoturismul. Acesta nu a putut să-1 tracteze, deoarece roata autoturismului a fost ruptă. Martorul a mai declarat că inculpatul era singur și i-a sugerat acestuia să anunțe politia, însă acesta a refuzat, spunând că nu vrea să ajungă la pușcărie.
Din adresa nr. 3/1995 din data de 02.07.2015 a Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, rezultă faptul că inculpatul A. D. C., cu CNP_, nu figurează în evidențele instituției ca fiind posesor de permis, de conducere pentru autovehicule.
Din adresa Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor nr. 3/2003 din 30.06.2015 rezultă că autoturismul marca Dacia 1300, cu ._, nu figurează înmatriculat în evidențele instituției. Numărul provizoriu HR043214, a fost atribuit unui alt autovehicul și a avut valabilitatea în perioada 22.01._13.
Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: adrese SPCRPCIV Harghita, declarațiile suspectului /inculpatului, declarațiile martorilor, precum și felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv: pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. l C.pen, pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. 2 C.pen. și pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. l C.pen. Contopirea pedepselor astfel stabilite potrivit art. 39 alin.l lit. b C.pen., inculpatului urmând a fi stabilită pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, iar potrivit art. 83 C.pen. amânarea aplicării pedepsei și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 2131/P/2015.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 16/17.05.2015, inculpatul A. D.-C. a condus autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare provizorii HR-_ pe raza comunei Mihăileni, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în parapetul de protecție din zona drumului și balustrada podului ce face accesul la imobilul situat în localitatea Mihăileni, nr.305, jud. Harghita, accident din care au rezultat pagube materiale.
Potrivit adresei nr. 3/1995 din data de 02.07.2015 a Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, rezultă faptul că inculpatul A. D. C., cu CNP_, nu figurează în evidențele instituției ca fiind posesor de permis de conducere pentru autovehicule.
Din adresa Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor nr. 3/2003 din 30.06.2015 rezultă că autoturismul marca Dacia 1300, cu ._, nu figurează înmatriculat în evidențele instituției. Numărul provizoriu HR043214, a fost atribuit unui alt autovehicul și a avut valabilitatea în perioada 22.01._13.
Fiind audiat inculpatul A. D. C., a recunoscut faptul că, în noaptea de 17.05.2015, în jurul orei 01:00, a condus autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare provizorii HR-_ pe raza satului Mihăileni, a pierdut controlul asupra autoturismului și a produs un accident rutier.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 27), adresa Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor nr. 3/1995 din data de 02.07.2015 (f. 28), declarație martor Szakali Geza (f. 30), declarație martor T. G. (f. 31), declarație martor B. M. (f. 32), declarație martor S. F. B. (f. 33), declarație martor Horgas G. (f. 34).
În drept,
1. Fapta inculpatului A. D.-C. constând în aceea că, în data de 16/17.05.2015 a pus în circulație și a condus autoturismul marca Dacia 1300, de culoare roșie, cu ._, neînmatriculat, pe drumurile publice, respectiv pe raza . constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin.1 C.pen.
2. Fapta inculpatului A. D.-C. constând în aceea că, în data de 16/17.05.2015 a condus autoturismul marca Dacia 1300, de culoare roșie, cu ._, pe drumurile publice, respectiv pe raza . plăcuțele de înmatriculare cu nr. provizoriu HR043214, care au fost atribuit unui alt autovehicul și au avut valabilitatea în perioada 22.01._13, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, faptă prev. de art. 334 alin.2 C.pen.
3. Fapta inculpatului A. D.-C. constând în aceea că, în data de 16/17.05.2015 a condus autoturismul marca Dacia 1300, de culoare roșie, cu ._, pe drumurile publice, respectiv pe raza . poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unu vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin.1 C.pen.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. cu inculpatul A. D.-C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. l Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 334 alin. 2 Cod Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. l Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 2131/P/2015.
În baza art. 334 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, va stabili în sarcina inculpatului A. D.-C., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 334 alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, va stabili în sarcina inculpatului A. D.-C., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
În baza art. 335 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen, raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, va stabili în sarcina inculpatului A. D.-C. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 38 alin. 1, cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. va contopi pedepsele mai sus menționate, respectiv: 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (total de 2 ani), respectiv 8 luni închisoare, urmând ca în final condamnatul va executa o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; aceasta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, un comportament pozitiv în societate înainte de comiterea faptei, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat sunt de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Harghita.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen. va impune inculpatului să execute următoarea obligație, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Mihăilești sau în cadrul Serviciului de Județean de Ambulanță Harghita pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. cu inculpatul A. D.-C., fiul lui D. și M., născut la data de 13.09.1996, în mun. Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în comuna Mihăileni, ., jud. Harghita, necăsătorit, cetățenia: română, ocupația: elev, fără loc de muncă, studii: 11 clase, fără antecedente penale, posesor a CI . nr.:_, având C.N.P.:_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. l Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 334 alin. 2 Cod Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. l Cod Penal cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 2131/P/2015.
În baza art. 334 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, stabilește în sarcina inculpatului A. D.-C., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 334 alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, stabilește în sarcina inculpatului A. D.-C., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
În baza art. 335 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen, raportat la art. 396 alin. 4 Cod Procedură Penală, stabilește în sarcina inculpatului A. D.-C., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 38 alin. 1, cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopește pedepsele mai sus menționate, respectiv: 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare la care adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (total de 2 ani), respectiv 8 luni închisoare, urmând ca în final condamnatul să execute o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Harghita.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligație, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Mihăileni sau în cadrul Serviciului de Județean de Ambulanță Harghita pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu vor rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.01.2016.
Președinte, Grefier,
G. C. B. K.
G. C./B.K.
Primit:21.01.2016
Redactat:21.01.2016
Ex: 4
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 7/2016. Judecătoria... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








