Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 88/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 88/2016 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 88/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCIU:2016:002._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA M. C.

-

Sentința penală Nr. 88/2016

Ședința publică de la 03 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. V. G.

Grefier L. Ș.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent G. A. A. Ș. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.

Fără participarea Ministerului Public.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat G. A. Ș., lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că din partea intimatului s-a depus adresa nr. Z/_/03.02.2016 intitulată „concluzii scrise” (f. 9), după care:

Instanța învederează petentului G. A. Ș. că a formulat contestație împotriva încheierii nr. 16/19.01.2016 pronunțată de judecătorul de supraveghere, acesta răspunzând afirmativ.

Potrivit art. 104 rap. la art. 39 din Legea nr. 254/2013 – R privind executarea pedepselor privative de libertate, coroborat cu art. 381, art. 107 și art. 119 - art. 123 C. proc. pen., instanța procedează la audierea petentului G. A. Ș., declarația fiind separat consemnată și atașată la dosar – fila 10

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 388 Cod procedură penală întreabă petentul G. A. Ș. dacă are excepții de invocat, probe de administrat sau cereri de formulat .

Petentul condamnat declară că nu au excepții de invocat, probe de administrat sau cereri în probațiune.

Nefiind cereri în probațiune, instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și, potrivit art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.

Având ultimul cuvânt, în conformitate cu prev. art. 389 Cod proc. pen. petentul G. A. ȘTERAN personal solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2016 sub nr. dosar_, petentul G. A. Ș., fiul lui A. și A., născut la data de 16.12.1984, deținut în P. M. C., a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 16/19.01.2016 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

În cuprinsul cererii petentul a solicitat anularea sancțiunii disciplinare.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 16/2016 al Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarului M. C..

În cauză a fost audiat contestatorul.

S-au depus concluzii scrise de către P. M. C., prin care s-a solicitat a se lua act de poziția procesuală a instituției în sensul de a respinge contestația, menținând ca legală și temeinică încheierea atacată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța rețineurmătoarele:

Prin Hotărârea nr. 465/05.01.2016 a Comisiei de disciplină din P. M. C., deținutul G. A. Ș. a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 2 luni pentru comiterea abaterii prevăzute de art.81 lit.h și l din Legea nr.254/2013, constând în faptul că la data de 18.12.2015, aflându-se în P. C., cu ocazia apelului de dimineață a fost surprins nepregătit conform regulamentului pentru această activitate. Fiind atenționat de către șeful de secție petentul a devenit recalcitrant, manifestându-se ostil față de șeful secției și față de agentul supraveghetor. De asemenea, a părăsit formația de apel și s-a întins pe pat.

Împotriva Hotărârii Comisiei de disciplină petentul a formulat plângere la Judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Prin încheierea nr. 16/19.01.2016 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate plângerea a fost admisă în parte, dispunându-se reducerea perioadei de aplicare a sancțiunii suspendării dreptului de a primi vizite de la 2 luni la 1 lună.

Împotriva încheierii Judecătorului de supraveghere petentul a formulat, în termenul legal prevăzut de art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, contestația care face obiectul prezentei cauze.

În considerentele încheierii contestate s-a reținut că în cadrul procedurii disciplinare s-a întocmit raport de incident și referat rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar, au întocmit note raport agentul C. I. și Olăcel G..

În plângere petentul a arătat că la apelul de dimineață de la data incidentului agentul supraveghetor i-a atras atenție asupra faptului că pătura de pe pat nu este bine aranjată. I-a spus agentului că mai mult de atât nu reușește să facă iar supraveghetorul și șeful de secție au înțeles că are o atitudine necuviincioasă.

Fiind audiat de judecătorul de supraveghere petentul a recunoscut că la data incidentului nu avea patul făcut dar a precizat că nici ceilalți deținuți nu aveau patul făcut însă numai el a fost sancționat. Petentul a mai recunoscut și că a părăsit formația de apel dar numai după ce a fost înjurat de șeful de secție.

Analizând plângerea formulată și actele dosarului s-a constatat că petentul recunoaște în mare parte fapta comisă chiar dacă susține că ar fi fost nedreptățit prin faptul că numai el a fost sancționat. Petentul nu ține cont însă de faptul că nu a fost vorba de patul nefăcut ci și de abaterea constând în părăsirea formației de apel.

În consecință, s-a ținut cont de sinceritatea parțială a petentului și de gravitatea redusă a abaterii comise și s-a dispus reducerea perioadei de aplicare a sancțiunii.

Aspectele menționate de petent în susținerea plângerii au fost reiterate și în contestația și declarația dată în fața instanței. A precizat că el consideră o exagerare sancționarea sa pentru faptul că pătura nu era bine întinsă pe pat. A menționat că dintre toți deținuții din cameră doar el a fost sancționat și că a părăsit formația de apel deoarece a fost amenințat că i se va întocmi raport de incident.

Se constată că petentul insistă în neacceptare sau persistă în eroare, întrucât el nu a fost sancționat pentru patul nearanjat ci abaterile reținute în sarcina sunt atitudine necuviincioasă și nerespectarea regulamentului, constând în aceea că a devenit recalcitrant și ostil verbal față de personalul penitenciarului și a părăsit formația de apel.

Faptul că nici alți deținuți nu aveau patul făcut sau că petentul ar fi fost amenințat că i se va întocmi raport de incident nu poate justifica manifestările de indisciplină.

De altfel, în notele raport întocmite de agenții supraveghetori se menționează că la apelul de dimineață 3 persoane private de libertate nu aveau aranjate paturile, li s-a atras atenția asupra acestui aspect iar deținutul G. A. Ș. a devenit recalcitrant verbal, proferând o injurie (care nu poate fi reprodusă datorită obscenității), după care a părăsit formația și s-a întins pe pat.

Văzând și faptul că perioada de aplicare a sancțiunii a fost redusă la minim, instanța constată legalitatea și temeinicia încheierii contestate.

Din considerentele expuse, în baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 104 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul G. A. Ș. împotriva Încheierii nr. 16/19.01.2016 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 104 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de petentul G. A. Ș., fiul lui A. și A., născut la data de 16.12.1984, deținut în P. M. C., împotriva Încheierii nr. 16/19.01.2016 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C., prin care s-a admis în parte plângerea petentului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2016.

Președinte,

D. V. G.

Grefier,

L. Ș.

Red. G.D.V./25.02.2016

Primit: 26.02.2016

Dact. L.Ș./26.02.2016

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 88/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC