Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 69/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 69/2016 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 69/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDCIU:2016:002._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
Dosar nr._
SENTINȚĂ PENALĂ nr.69/2016
Ședința publică de la 27 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe petent C. M. G. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/201.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 13.01.2016, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. la data de 20.08.2015, contestatorul C. M. G. a înțeles să conteste Încheierea nr.317 din data de 14.08.2015, pronunțată în dosarul nr.317/2015 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.317/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C.. Intimatul P. M. C., prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea contestației formulate de C. M. G. și menținerea încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere ca legală și temeinică.
Analizând contestația formulată de condamnatul C. M. G. și încheierea contestată de acesta, instanța reține că petentul s-a adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate cu o plângere în care a reclamat Hotărârea nr. 99/24.07.2015 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului M. C. prin care a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de 2 luni, pentru comiterea abaterii prev. de art.81 lit.j din Legea nr.254/2013, constând în aceea că s-a găsit în salteau deținutului Markus A. E. un dispozitiv hands-free marca HTC despre care petentul a susținut că îi aparținea.
În motivarea plângerii petentul C. M. G. a arătat că în legătură cu căștile hands-free nu știe nimic. Prin încheierea nr.317/2015, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins ca nefondată plângerea petentului.
Având în vedere considerentele reținute în încheierea contestată de C. M. G., dispozițiile prevăzute de Legea nr. 254/2013, referitoare la drepturile, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate, instanța apreciază legală și temeinică încheierea contestată.
Astfel, din dosarul nr.317/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C. rezultă că persoana condamnată C. M. G. a fost sancționată de către comisia de disciplină din P. M. C. cu suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de 2 luni. În cadrul procedurii disciplinare s-a întocmit raport de incident și au dat declarații deținuții Markus A. E. și C. M. G.. În raportul de incident s-a consemnat că la percheziția efectuată, în salteaua patului la care era repartizat deținutul Markus A. E. s-a găsit un dispozitiv hands-free marca HTC. Cu ocazia cercetării disciplinare deținutul C. M. G. a înaintat o declarație prin care a susținut că acea saltea a fost la patul lui dar a făcut schimb cu Markus. Comisia de disciplină a luat act de declarația deținutului C. și a dispus întocmirea unui raport de incident. Fiind audiat de judecătorul de supraveghere, petentul C. a declarat că nu a știut că în salteaua pe care o avea de aproximativ un an se aflau acele căști. A sugerat că detectorul de metale mai performant utilizat la percheziție ar explica de ce s-a găsit abia atunci obiectul interzis.
Aspectele menționate de petent în susținerea plângerii formulate la judecătorul de supraveghere a privării de libertate au fost reiterate și prin declarația dată în fața instanței.
Martorul C. L. G., audiat la cererea contestatorului, a declarat că nu știe nimic despre această abatere disciplinară reținută în sarcina contestatorului.
Din relațiile comunicate de P. M. C. judecătorului de supraveghere rezultă că inițial s-a întocmit raport de incident deținutului Markus A. E., iar urmare a declarației contestatorului prin care acesta a recunoscut că acel dispozitiv îi aparținea, dosarul de disciplină a fost clasat și s-a întocmit un alt raport pe numele contestatorului, în baza căruia a fost sancționat. În drept, potrivit art. 82 lit. j din Legea nr. 254/2014, persoanelor private de libertate le este interzisă introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de telefoane mobile sau accesorii de telefoane mobile. Potrivit art. 100 alin. 1 din Legea nr. 254/2014, această abatere disciplinară este o abatere disciplinară foarte gravă. Susținerile contestatorului în sensul că nu a știut că acele căști se aflau în salteaua lui, respectiv că detectorul de metale mai performant utilizat la percheziție ar explica de ce s-a găsit abia atunci obiectul interzis, nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: Dispozitivul hands-free marca HTC a fost descoperit la numai câteva zile după schimbul de saltele, care, potrivit declarației numitului Markus A. E., aflată la fila 6 din dosarul nr.317/2015, s-a făcut la insistențele contestatorului C.. Dosarul disciplinar al deținutului Markus a fost clasat întrucât deținutul C., prin declarația dată în cursul cercetării disciplinare, a înlăturat vinovăția numitului Markus datorită faptului că a dat de înțeles că bunul interzis îi aparținea. Numitul Markus A. E., în declarația dată în cadrul procedurii disciplinare, a arătat că obiectul interzis îi aparținea contestatorului. Salteaua în cauză a mai fost controlată anterior, așa cum rezultă și din declarațiile contestatorului. În aceste condiții, este greu de crezut că obiectul interzis s-a aflat în saltea în tot timpul până la data de 08.07.2015 fără ca nimeni să observe.
Se constată astfel că situația de fapt a fost corect reținută de comisia de disciplină, respectiv de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, contestatorul făcându-se vinovat de săvârșirea abaterii reținute în sarcina sa. De asemenea, se constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea abaterii.
În consecință, neexistând niciun motiv pentru a interveni asupra încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate dată în dosarul nr.317/2015, aceasta fiind legală și temeinică, instanța, în baza art. 104 din Legea 254/2013 va respinge contestația formulată de condamnatul C. M. G., ca neîntemeiată.
În baza art. 275 alin.(2) C.proc.pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 din Legea nr. 254/2013, respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnatul C. M. G., fiul lui M. D. și N. G., născut la data de 17.07.1992, împotriva Încheierii nr.317 din data de 14.08.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă condamnatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2016.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./C.V.
Primit: 01.03.2016
Redactat: 01.03.2016
Ex: 5
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3/2016.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








