Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 134/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 134/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 09-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința penală Nr. 134/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. P. C.

Grefier M. U.

Ministerul Public fiind reprezentat de procuror D. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale formulată de contestatorii M. S. și P. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal contestatoarea P. D., lipsind contestatorul M. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat o declarație contestatoarei prezente P. D. care după citire și semnate s-a atașat la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul de ședință solicită să se ia act de retragerea cererii formulată

personal de contestatoarea prezentă P. D..

Contestatoarea prezentă, P. D. personal, arată că nu ea a formulat cererea și solicită retragerea acesteia dacă a fost formulată de altcineva.

INSTANȚA;

Asupra acțiunii penale de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 24.03.2015, sub nr. dosar_, contestatorii M. S. și P. D., deținuți în Penitenciarul C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat au contestat mandatele de executare a pedepsei închisorii emise de către Judecătoria Novaci în baza sentinței penale nr. 708 pronunțată în dosarul nr. 3236/II/2013, întrucât au apărut probe și dovezi ce vor arăta nevinovăția lor.

Contestatorii nu au indicat motivele cererii arătând că le vor prezenta în fața instanței.

Cererea nu a fost motivată în fapt sau în drept .

Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a înainta, în copie, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorii M. S. și P. D. .

În cauză, față de manifestarea de voință în plan procesual, exprimată de condamnata prezentă P. D., personal, la termenul de judecată din data de 09.04.2015, instanța are în vedere aplicabilitatea Deciziei nr. XXXIV/2006, publicată în M. Of. nr. 368/30 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, urmând să ia act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de părțile prezente, P. D., fiica lui Ctin și C., născută la data de 12.09.1985 și M. S., fiul lui M. și Ș., născut la data de 21.11.1983, ambii deținuți în Penitenciarul C., județul D..

Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.

Președinte,

T. P. C.

Grefier,

M. U.

Red. TPC/C.I.

Ex.6

08 mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 134/2015. Judecătoria NOVACI