Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 135/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 135/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 09-04-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința penală Nr. 135/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. P. C.
Grefier M. U.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror D. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale formulată de contestatorul P. I. – C., și Perișoreanu Ctin – M., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal contestatorii P. I. – C., și Perișoreanu Ctin – M..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat o declarație contestatorilor P. I. – C., și Perișoreanu Ctin – M. care arată că ei a formulat cererea, și au fost condamnați în primă instanță de către Judecătoria C., declarație care după citire și semnare s-a atașat la dosar.
Instanța având în vedere dispozițiile art. 598 alin.2 procedură penală și precizarea contestatorilor din cuprinsul căreia rezultă că judecătoria este instanța care i-a condamnat în primă instanță, precum și faptul că aceștia sunt deținuți în prezent în Penitenciarul C. invocă din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare, în baza dispozițiilor art. 50 Cod proc pen. în favoarea instanței de la locul unde sunt deținuți contestatorii, corespunzătoare în grad cu instanța care a emis mandatul de executare a pedepsei.
Contestatorii P. I. – C., și Perișoreanu Ctin – M., având cuvântul, arată că ei au formulat contestația și insistă în soluționarea acesteia .
INSTANȚA;
Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 09.03.2015, sub nr. dosar_, petenții P. I. – C., Perișoreanu Ctin – M., C. E., D. M., A. L., B. C., M. A. I., Octovoș A., M. Aramis, P. A. L. și C. D. F., au contestat mandatele de executare a pedepselor.
Contestatorii nu au indicat motivele cererii.
Cererea nu a fost motivată în fapt sau în drept .
Având în vedere faptul că, contestatorii P. I. – C. și Perișoreanu Ctin – M. precizează că insistă în soluționarea contestației iar contestatorii C. E., D. M., A. L., B. C., M. A. I., Octovoș A., M. Aramis, P. A. L. personal au arătat instanței, în scris, că înțeleg să-și retragă contestația formulată, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite dispozițiile art. 46 alin. 1 Cod proc. pen., fiind motive temeinice pentru o mai buna desfășurare a judecății, s-a dispus disjungerea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorii P. I. – C. și Perișoreanu Ctin – M. formându-se un dosar nou, dosarul cauzei de față, nr._, pe rolul aceluiași complet de judecată, potrivit art. 99 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, primind termen în aceeași ședință publică din 09.04.2015, obiectul prezentei cauze urmând să fie reprezentant de contestația la executare formulată de contestatorii P. I. – C. și Perișoreanu Ctin – M.
. Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Novaci, instanța reține următoarele:
Din declarația contestatorilor P. I. – C. și Perișoreanu Ctin – M., se reține faptul că judecătoria este cea care i-a condamnat pe contestatorii P. I. – C. și Perișoreanu Ctin – M., în primă instanță și aceștia se află încarcerați în Penitenciarul C..
Potrivit art. 598 alin. 2 C.p.pen., contestația la executare se introduce după caz, la instanța de executare sau la instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Cum în prezent contestatorii se află în Penitenciarul C., și au fost condamnați în primă instanță de judecătorie, instanța apreciază că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei C., și, pe cale de consecință, că excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Novaci în soluționarea cauzei se vădește a fi întemeiată motiv pentru care, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a Judecătoriei Novaci și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei C., județul D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Novaci.
Declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe contestatorii P. I. – C., fiul lui C. și A., născut la data de 13.01.1993 și Perișoreanu Ctin – M., fiul lui D. și L., născut la 13.04.1991 în prezent deținuți în Penitenciarul C., județul D., în favoarea Judecătoriei C., județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015
Președinte, T. P. C. | Grefier, M. U. |
Red. TPC/C.I.
Ex.5
24 aprilie 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 120/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








