Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 283/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 283/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 12-11-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința penală Nr. 283/2015

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. P. C.

Grefier M. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorul P. T., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, personal, contestatorul P. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință l, după care,

S-a luat o declarație contestatorului prezent P. T., care după citire și semnare s-a atașat la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul de ședință solicită să se ia act de retragerea cererii formulată

personal de contestatorul P. T..

Contestatorul prezent P. T., personal, arată că nu el a formulat contestația.

INSTANȚA

Asupra acțiunii penale de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.09.2015, sub număr dosar_, contestatorul P. T. a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii, arătând că a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Că, a mai executat 120 zile închisoare în Penitenciarul de Maximă Siguranță Hanover- .. 45, Germania.

Contestatorul nu a indicat motivele cererii arătând că le va prezenta în fața instanței.

În drept nu și-a întemeiat cererea .

Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a ne înaintat, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorul P. T..

La data de 29.10.2015 prin serviciul registratură al instanței, cu adresa nr. N_/PCDJ, s-a comunicat de către Penitenciarul C., faptul că numitul P. T., fiul lui T. și M., născut la 19.04.1964 nu figurează în evidențe ca fiind încarcerat în Penitenciarul C..

La termenul de judecată din data de 12.11.2015 s-a luat o declarație contestatorului prezent P. T. care arată că nu el a formulat contestația și solicită retragerea acesteia dacă a fost formulată de altcineva.

În cauză, față de manifestarea de voință în plan procesual, exprimată de condamnatul prezent P. T., personal la termenul de judecată din data de 12.11.2015 instanța are în vedere aplicabilitatea Deciziei nr. XXXIV/2006, publicată în M. Of. nr. 368/30 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, urmând să ia act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea cererii de contestație la executare formulată de contestatorul P. T., fiul lui T. și M., născut la data de 19.03.1964 în prezent deținut în Penitenciarul C., județul D..

Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.11.2015.

Președinte,

T. P. C.

Grefier,

M. U.

Red. TPC/C.I.

Ex.5

14 decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 283/2015. Judecătoria NOVACI