Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 217/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 09-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința penală Nr. 217/2015

Ședința publică de la 09 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. P. C.

Grefier M. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror O. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. E. P., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă petentul B. E. P. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.07.2015, prin fax, s-a înaintat de către Penitenciarul București – Jilava, cu adresa nr. H_ din 25.06.2015 mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe petent, iar cu adresa nr. H -_ din 25.06.2015, cererea petentului în care arată că nu dorește prezența în instanță la termenul de judecată din data de 09.07.2015.

Instanța, având în vedere cele precizate de către petentul B. E. P., prin cererea depusă la dosar( f. 11), prin care arată că nu dorește să fie prezent în instanță la termenul de judecată din data de 09.07.2015, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității formulării plângerii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca inadmisibilă.

INSTANȚA

Asupra plângerii de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22.05.2015, înregistrată sub nr._, petentul B. E. P. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj în dosarul nr. 438/P/2011 solicitând desființarea rezoluției dată în acest dosar.

În motivarea plângerii petentul arată că prin rezoluția dată în dosarul nr. 438/P/201,1 P. de pe lângă Judecătoria Novaci a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Lazen D., deși la dosar sunt declarațiile martorilor V. I., D. I. și D. I. din care rezultă faptul că a fost lovit de numitul Lazen D..

Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul Jilava pentru a înainta, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe petent.

La data de 02.07.2015, prin fax, s-a înaintat de către Penitenciarul București – Jilava, cu adresa nr. H_ din 25.06.2015 mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe petent, iar cu adresa nr. H -_ din 25.06.2015 cererea petentului în care arată că nu dorește să se prezinte în instanță la termenul de judecată din data de 09.07.2015.

Prin dispoziție art.340 Cod procedură penală s-a stabilit că “persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărire penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art.339, poate formula plângere la judecătorul de cameră preliminară, de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță” din analiza textului anterior menționat instanța reținând că este necesar pentru a putea apela la o astfel de procedură, să existe, pe deoparte, o soluție de clasare sau renunțare la urmărire penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, și care în mod normal a făcut obiectul unui dosar penal, iar, pe de altă parte, ca plângerea formulată împotriva respectivei soluții să fi fost respinsă, conform art.339 din același cod..

Având în vedere că petentul nu a făcut dovada că a formulat plângere care să fi fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, nefiind astfel îndeplinit conținutul art.340 Cod procedură penală, neexistând un dosar penal și, pe cale de consecință, nici o soluție de clasare sau renunțare la urmărire penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, și având în vedere cerere petentului(f.11), o astfel de plângere de manieră celei formulate de petent apărând în mod vădit ca inadmisibilă.

În consecință, pentru motivele ce preced, în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a) Cod procedură penală, instanța o va respinge, ca atare, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul B. E. P., fiul lui M. și L., născut la data de 02.09.1988, în prezent deținut în Penitenciarul Jilava, județul Ilfov.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09.07.2015.

Președinte,

T. P. C.

Grefier,

M. U.

Red. TPC/C.I.

Ex.5

20 iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria NOVACI