Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 227/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 227/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 02-09-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

JUDEȚUL GORJ

Sentința penală nr. 227/2015

Ședința publică de la 02 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. E.

Grefier: M. A. C.

Ministerul Public, a fost reprezentat de procuror O. C., din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.

Pe rol fiind judecarea cererii de reabilitare, formulată de condamnatul P. N. N., cu domiciliul ales la avocat B. I., ..261, Județul Gorj, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.134/26.09.2012, a Judecătoriei Novaci, Județul Gorj, definitivă prin decizia penală nr.164/31.01.2013, a Curții de Apel C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnatul fiind reprezentat de avocat B. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-a depus la dosar cazierul judiciar al condamnatului și referatul întocmit de Biroul executări penale din cadrul judecătoriei Novaci, Județul Gorj.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond.

Procurorul de ședință expune starea de fapt și pune concluzii de respingere a cererii.

A. B. I. pentru condamnat, a solicitat admiterea cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03.07.2015, sub nr. dosar_, condamnatul P. N., a solicitat reabilitarea judecătorească privind condamnarea de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice,pronunțată de Judecătoria Novaci, sentința penală nr.134 din 26.11.2012, rămasă definitivă prin sentința penală nr.164 din 31.01.2013, a Curții de Apel C..

În motivarea cererii, s-a arătat că în fapt, prin sentința și decizia menționată, a fost condamnat la 10 luni cu suspendare.

Consideră condamnatul că îndeplinește condițiile cerute de lege întrucât nici înainte nici după condamnare nu a mai fost condamnat sau cercetat penal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.527 și urm. Din Noul Cod de procedură penală și ale art.166-168 Noul Cod penal.

Au fost depuse la dosar în copie sentința penală nr.134/26.09.2012, a Judecătoriei Novaci, Județul Gorj, decizia nr.164 din data de 31.01.2013, a Curții de Apel C..

A fost solicitat de la I.P.J Gorj, cazierul judiciar al condamnatului, acesta fiind înaintat și atașat la dosar la fila nr.13, precum și referat de la Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Novaci.

Analizând cererea formulată în raport de motivele expuse, actele existente la dosar și normele legale aplicabile speței, instanța reține și constată următoarele:

Prin prezenta cerere, condamnatul P. N., a solicitat reabilitarea judecătorească privind condamnarea de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice, pronunțată de Judecătoria Novaci, sentința penală nr.134 din 26.11.2012, rămasă definitivă prin sentința penală nr.164 din 31.01.2013, a Curții de Apel C..

Rezultă din cuprinsul sentinței penale nr.134/26.09.2012, a Judecătoriei Novaci, Județul Gorj, pronunțată în dosarul penal nr._, definitivă prin decizia nr.164/31.01.2013, a Curții de Apel C., că s-a dispus condamnarea numitului P. N., la 10 luni închisoare, fiind suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, calculat în condițiile art.82 Cod penal.

Potrivit art.165 Cod penal, reabilitarea are loc de drept, în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de trei ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.

În cauza dedusă judecății, având în vedere pedeapsa aplicată, termenul de încercare stabilit și data promovării prezentei cereri, se apreciază că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.165 Cod penal, motiv pentru care urmează a se dispune respingerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de reabilitare, formulată de condamnatul P. N. N., cu domiciliul ales la avocat B. I., ..261, Județul Gorj, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.134/26.09.2012, a Judecătoriei Novaci, Județul Gorj, definitivă prin decizia penală nr.164/31.01.2013, a Curții de Apel C..

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2015.

Președinte,

D. E.

Grefier,

M. A. C.

Red.tehnored.DE/MC

Ex.4

11 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 227/2015. Judecătoria NOVACI