Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 208/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 12-06-2015
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința Penală Nr. 208/2015
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror O. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe condamnat S. M. V. și pe intimat P. DE PE L. JUDECĂTORIA NOVACI, având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, condamnatul a depus la dosar Certificat de cazier judiciar, adeverință eliberată de ANAF,certificat de atestare fiscală și caracterizare eliberată de Primăria comunei Bengești-Ciocadia.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a cererii, a se constata intervenită reabilitarea de drept.
Condamnatul pune concluzii de admitere a cererii .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2015 sub nr._, petentul S. M. V., a solicitat să se constate intervenită reabilitarea de drept pentru pedeapsa de 700 000 lei amendă penală dispusă prin Sentința Penală nr. 102/11.02.1998, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul cu nr.2406/1997, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 431/22.06/1998 a Tribunalului Gorj
În motivarea cererii, petentul a precizat că de la momentul rămânerii definitive a sentinței penale indicate anterior și până în prezent nu a mai suferit nici o condamnare, iar in această perioadă a avut o bună conduită în societate și a avut existența asigurată prin muncă cinstită, amenda a fost achitată integral .
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 165 Cod penal .
În dovedirea cererii petentul, a depus la dosar, în copie: Certificat de cazier judiciar, adeverință eliberată de ANAF,certificat de atestare fiscală și caracterizare eliberată de Primăria comunei Bengești-Ciocadia și Sentința Penală nr. 102/11.02.1998, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul cu nr.2406/1997, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 431/22.06/1998 a Tribunalului Gorj
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul S. M. V., a solicitat să se constate intervenită reabilitarea de drept pentru pedeapsa de 700 000 lei amendă penală dispusă prin Sentința Penală nr. 102/11.02.1998, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul cu nr.2406/1997, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 431/22.06/1998 a Tribunalului Gorj
Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanța arată că în materia reabilitării - instituție autonomă, Noul Cod penal modifică atât domeniul de aplicabilitate al reabilitării de drept, aducând sub incidența acesteia condamnări la pedeapsa amenzii cât si la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani, cât și condițiile de acordare și termenele prevăzute pentru reabilitarea judecătorească.
Sub aceste aspecte, reglementarea din noul cod penal este mai favorabilă petiționarilor, în raport de cea stabilită în Codul penal anterior, motiv pentru care instanța urmează să analizeze prezenta cerere prin prisma normelor juridice instituite prin noul cod penal.
Astfel, potrivit art.165 din codul penal reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă.
Aplicând la speță principiile legale enunțate anterior instanța constată că petentul-condamnat S. M. V. îndeplinește condițiile instituite de art.165 Cod penal, astfel, potrivit Fișei de cazier judiciar atașată de către Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, acesta nu a suferit o nouă condamnare în intervalul de timp 3 ani prevăzut de art.165 C.p., calculat în conformitate cu regulile instituite de art. 167 alin. 2 Cod penal.
În consecință, în baza art. 527 din Codul de procedură penală, raportat la art. 165 din Codul penal, instanța va constata că a intervenit reabilitarea de drept a petentului-condamnat S. M. V..
În conformitate cu dispozițiile art. 169 alin.1, prin efectul reabilitării vor înceta pentru viitor decăderile, interdicțiile, precum și incapacitățile ce rezultă din condamnare.
În baza art.537 din Codul de procedură penală, instanța dispune că după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare să se efectueze mențiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 165 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, constată intervenită reabilitarea de drept a petentului S. M.- V., fiul lui I. și V., născut. la data de 06.08.1977, CNP_, domiciliat în Comuna Bengești - Ciocadia, ., pentru pedeapsa de_ lei amendă penală, aplicată prin Sentința Penală nr. 102/11.02.1998, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul cu nr.2406/1997, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 431/22.06/1998 a Tribunalului Gorj
În baza art.275 alin. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2015
Președinte,
I. D.
Grefier,
A. S.
Red. DI/AS
Ex.3
02.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 205/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 195/2015.... → |
|---|








