Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 188/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Sentința nr. 188/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 30-09-2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O. S.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 188/2015

Ședința publică din 30 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. M. C.

GREFIER – E. A. T.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – dl. procuror O. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul K. Z., fiul lui I. și E., născut la data de 14.05.1961 în O. S., județul Harghita, cetățenie română, stare civilă: căsătorit, studii profesionale, ocupația/profesia: conducător auto, locul de muncă: . O. S., domiciliat în O. S., ., ., posesor C.I. . nr._ CNP_, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul K. Z., personal și asistat de apărător ales, dl. avocat Fori E. (cu împuternicire avocațială la fila 31).

Se constată că este prezent în sală dl. interpret G. G., pentru a asigura traducerea în/din limba maghiară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, inculpatul a fost citat cu mandat de aducere, după care:

În temeiul art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea inculpatului, constatând că între datele de stare civilă din actul de identitate al acestuia și cele menționate în actul de sesizare a instanței există concordanță.

În baza art. 374 al. 1 și 2 președintele completului de judecată îi aduce la cunoștință inculpatului fapta, încadrarea juridică a acesteia și dă citire actului de sesizare.

Conform art. 83 Cod procedură penală, art. 108 alin. (1) și (2) Cod procedură penală și art. 374 alin. (2) Cod procedură penală instanța aduce la cunoștința inculpatului drepturile și obligațiile pe care le are.

De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului prevederile art. 374 al. 4 Cod procedură penală, respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. În acest sens, i se face cunoscut inculpatului faptul că în cazul în care alege această cale procesuală - a aplicării art. 374 al. 4 Cod procedură penală, consecința constă în faptul că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpatul declară în fața instanței că dorește să fie judecat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, recunoscând în totalitate faptele pentru care este trimis în judecată și solicită ca judecata sa să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Se procedează la audierea inculpatului, cele declarate de acesta fiind consemnate și atașate în dosarul cauzei la fila 36.

Instanța pune în discuția părților cererea inculpatului privind judecarea sa potrivit dispozițiilor art. 374 al. 4 Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu cererea inculpatului.

Apărătorul inculpatului solicită aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției.

Instanța, în baza art. 375 Cod procedură penală admite cererea inculpatului de a beneficia de procedura simplificată.

În baza art. 387 Cod procedură penală, președintele completului de judecată întreabă procurorul și părțile dacă mai au de formulat cereri.

Nemaifiind alte cereri, instanța, în baza art. 388 Cod procedură penală, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul, solicită condamnarea inculpatului cu mențiunea să se țină cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut faptele și a solicitat judecarea potrivit procedurii recunoașterii vinovăției.

Apărătorul inculpatului, cu privire la circumstanțele faptei, arată că inculpatul a lucrat în acea zi la când și a parcurs distanța de la câmp la casă pe un drum lăturalnic, mergând pe drumul public doar cca 50 m.

Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, apărătorul său a arătat că acesta este la prima abatere, nu are antecedente penale și are familie întemeiată.

În cea ce privește pedeapsa ce urmează a fi aplicată apărătorul inculpatului solicită aplicarea prevederilor art. 347 al. 4 Cod procedură penală, să se ia în considerare prevederile art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei, iar pedeapsa să se îndrepte către minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită și că nu se va mai repeta.

Instanța considerându-se lămurită declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 3 iunie 2015, întocmit în dosarul nr. 411/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului K. Z., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal.

În fapt s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:

La data de 11 aprilie 2015, în jurul orelor 18,30 inculpatul, în timp ce conducea pe . S. tractorul UTB cu număr de înregistrare HR - 595 – O. a fost oprit pentru control de către organele de poliție.

Cu ocazia controlului, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul acestuia fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În urma recoltării probelor biologice a rezultat că inculpatul în timpul conducerii vehiculului avea în sânge o alcoolemie de 1,25%o la prima probă, respectiv 1,20%o la cea de a doua probă.

În drept s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:

Fapta inculpatului care la data de 11.04.2015, în jurul orei 18:20, a condus pe . S., tractorul UTB cu număr de înregistrare HR - 595 – O., având în sânge o alcoolemie de 1,25%o la prima probă, respectiv 1,20%o la cea de a doua probă realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal

Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanței următoarele:

 proces verbal de constatare a infracțiunii (f.7),

 rezultat alcooltest (f.8),

 buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (f.12),

 declarațiile inculpatului (f. 17-18,20-21).

Cu privire la desfășurarea urmăririi penale, s-a arătat în actul de sesizare al instanței că:

Prin ordonanța din data de 11 aprilie 2015emisă de organele de cercetare penală, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 Cod penal(f. 6).

Prin ordonanța din data de 27 aprilie 2015 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 411/P/2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul K. Z. (f. 4).

La data de 12 mai 2015, prin Ordonanță s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului. (f. 3).

Inculpatului K. Z. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și ari. 83, art. 209, al. 17 și art. 210, al. 1 și 2 Cod procedură penală,sens în care s-au întocmit procesele - verbale din 28 aprilie 2015 și 14 mai 2015 (f. 16, 19).

Cu privire la inculpat, s-a arătat în actul de sesizare a instanței că:

Inculpatul nu are antecedente penale.

În cursul judecății inculpatul a fost prezent în fața instanței, a recunoscut fapta și a solicitat judecarea potrivit procedurii simplificate (f. 36).

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv:

Inculpatul în datade 11.04.2015 a mers cu tractorul pe un câmp din O. S. și, în cursul zilei a consumat băuturi alcoolice.

În jurul orelor 18,00 inculpatul a plecat cu tractorul de pe câmp cu intenția de a restitui autovehiculul proprietarului, după cum s-a reținut în timpul urmăririi penale, distanța fiind scurtă.

În timp ce inculpatul conducea tractorul pe . S., a fost oprit de un echipaj de poliție, fiind testat cu aparatul alcooltest carte a avut ca rezultat 0,49mg/l alcool pur în aer expirat (fila8).

Inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge. Astfel din Buletin de Analiză Toxicologică nr. 254/231/141/A12 rezultă că inculpatul la ora 18:45 a avut o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 19:45 o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge.

Instanța a admis, la termenul din 30.09.2015, cererea inculpatului de a beneficia de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Coroborând recunoașterea inculpatului cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală și analizate mai sus de instanță, instanța reține că acesta a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 al.1 Cod penal.

Acțiunea inculpatului, care în data de 11.04.2015 a condus pe drumul public autovehicul, având în sânge îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege, realizează elementul material al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe un drum public un autovehicul având o îmbibație alcoolică ce depășește limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge – limită peste care fapta este considerată infracțiune, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol generată cu privire la siguranța circulației, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și producerea acestui rezultat.

Instanța constată că, din probele administrate în faza de urmărire penală, reiese că fapta inculpatului este stabilite și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea de pedepse.

Având în vedere dispozițiile art. 396 alin. 10 din Noul Cod de Procedură Penală de care beneficiază inculpatul ca urmare a recunoașterii vinovăției, instanța va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.

La individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere, potrivit art. 74 Cod penal anterior, dispozițiile părții generale a Codului penal anterior, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime în baza art. 396 alin. 10 din Noul Cod de Procedură Penală, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea săvârșită prezintă un grad de pericol social ridicat, deoarece inculpatul a periclitat prin conduita sa viața, sănătatea și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, conducând cu o alcoolemie foarte mare în sânge.

Totodată, instanța va ține seama de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale

Având în vedere toate aceste argumente, instanța urmează, în baza art. 336 al. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală va stabili pentru inculpat pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În baza art. 83 al. 1 Cod penal raportat la art. 84 al. 1 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 83 al. 4 Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal și anume că în situația în care pe parcursul termenului de încercare inculpatul nu respectă obligațiile, măsurile de supraveghere impuse sau săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca amânarea și va dispune executarea pedepsei.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunal Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 al. 2 lit. b) Cod penal inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei O. S. și Spitalului Municipiului O. S..

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 305 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 al. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală stabilește pentru inculpatul K. Z., fiul lui I. și E., născut la data de 14.05.1961 în O. S., județul Harghita, cetățenie română, stare civilă: căsătorit, studii profesionale, ocupația/profesia: conducător auto, locul de muncă: . O. S., domiciliat în O. S., ., ., posesor C.I. . nr._ CNP_, fără antecedente penale, pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În baza art. 83 al. 4 Cod penal raportat la art. 84 al. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 83 al. 1 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal.

În baza art. 85 al. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunal Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 al. 2 lit. b) Cod penal inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată totală de 60 de zile în cadrul Primăriei O. S. și Spitalului Municipiului O. S..

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 305 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul interpretului va fi achitat din fondul Ministerului de Justiție.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Prezenta sentință penală se va comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, conform art. 576 al. 1 Cod Procedură Penală.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. CIOBANUELENA A. T.

Red. A.M.C.

Tehnored.E.A.T./A.M.C./4 ex.

P.. 2.11.2015

Pred. 2.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 188/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC