Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1253/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1253/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal – 3161
SENTINȚA PENALĂ NR. 1253/2015
Ședința publică din 22.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-M. R., judecător
GREFIER: I.-N. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul V. D.-A. și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul V. D.-A. asistat de apărătorul ales, av. Tiba M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/22.10.2015 depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei de către grefier după care:
Instanța verifică identitatea inculpatului V. D. A. pe baza cărții de identitate.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că este de acord cu toate obligațiile consemnate de procuror în acordul de recunoaștere.
La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului, apărătorul inculpatului și inculpatul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției .
Astfel fiind, față de actele de la dosar, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul V. D.-A., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens. De asemenea, solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală.
Apărătorul inculpatului V. D.-A., av. Tiba M., având cuvântul, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. D. A. și pe cale de consecință să se pronunțe o soluție în conformitate cu acest acord.
Inculpatul V. D.-A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului pe care l-a încheiat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că la data de 17.09.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr._, cauza privind pe inculpatul V. D. A., care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 11.09.2015, în dosarul nr. 2642/P/2015, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut de către procuror că la data de 03.05.2015 în jurul orelor 03,30 inculpatul V. D. A. a condus autoturismul VW cu nr. B4010X pe . municipiul Oradea. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică 588-589/2015 că alcoolemia inculpatului era de 1,55 g/l alcool pur în sânge la proba I respectiv 1,40 g/l la proba II .
În drept, procurorul a reținut că fapta inculpatului V. D. A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului” prev de art 336 al 1 C P., pedepsită cu o închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă .
S-a mai arătat de procuror că prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 03.05.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv că prin ordonanța procurorului din data de 23.06.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de V. D. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Ulterior, prin ordonanța procurorului din data de 24.06.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul V. D. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art .336 al 1 Cod penal.
Procurorul a reținut că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Astfel, s-a reținut de procuror că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă legal administrate: procesul-verbal constatare infracțiune, f. 9 up; rezultatul alcool-test, f. 11 up; procesul – verbal de prevalare și buletinul de examinare clinică, f. 15 up; buletinul de analiză toxicologică (f17 up); declarațiile inculpatului/suspectului, f. 20,25 up; declarații martori f .27 up.
Fiind ascultat în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului ales, inculpatul V. D. A. a declarat expres că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și i-a fost pus în vedere inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Pentru formularea propunerii privind cuantumul pedepsei (180 zile amendă, iar suma corespunzătoare unei zile amendă s-a stabilit la 15 lei astfel că inculpatul va executa o amendă de 2700 lei), procurorul a avut în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de ar.t 336 al 1 C. P.., este închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda.
La individualizarea pedepsei stabilite în cauză, a fost avută în vedere de procuror fapta comisă de inculpat și pericolul social al faptei, cu precizarea că fiind vorba de o infracțiune de pericol, pericolul este prezumat de lege, împrejurările în care a fost comisă și urmările produse ori care s-ar fi putut produce, atitudinea constantă a inculpatului de recunoaștere a faptei și de colaborare cu organele judiciare pe parcursul urmăririi penale, lipsa antecedentelor penale, stabilindu-se astfel o pedeapsă orientată spre minimul special.
De asemenea, cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, s-a apreciat de procuror că amenda prev. de art. 61 C. P.. ar fi suficientă pentru îndreptarea conduitei inculpatului. Cuantumul zilei amendă s-a stabilit ținându-se seama de veniturile inculpatului raportate la obligațiile de întreținere ale acestuia.
În final, inculpatul V. D. A. a fost de acord cu toate aceste aspecte consemnate privind pedeapsa, cuantumul și felul de executare, respectiv, în baza art. 336 al 1 C. P.., art. 61 C. P.. condamnarea la pedeapsa- amenda. În baza art. 61 al 4 lit c C. P.. s-a stabilit cuantumul amenzii la 180 zile amendă, iar în baza art. 61 al 2 C. P.. suma corespunzătoare unei zile amendă se stabilește la 15 lei astfel că inculpatul va executa o amendă de 2700 lei.
Inculpatului i s-a atras atenția asupra consecințelor neexecutării cu rea credință a pedepsei amenzii respectiv la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în condițiile art 63 C P..
În cauză au fost verificate de procuror condițiile prevăzute de lege pentru încheierea acordului, constatându-se că acestea sunt îndeplinite în totalitate.
-//-//-//-//-
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 Cod procedură penală, fiind încheiat de titularii acordului de recunoaștere, astfel cum sunt indicați de art. 478 Cod procedură penală și respectând obiectul acordului, astfel cum este prevăzut de art. 479 Cod procedură penală.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța constată că starea de fapt avută în vedere de procuror la încheierea acordului de recunoaștere este următoarea: la data de 03.05.2015 în jurul orelor 03,30 inculpatul V. D. A. a condus autoturismul VW cu nr. de înmatriculare B 4010X pe . municipiul Oradea. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică 588-589/2015 emis de SML Bihor că alcoolemia inculpatului era de 1,55 g/l alcool pur în sânge la proba I, respectiv 1,40 g/l la proba a II -a.
În drept, această faptă, astfel cum a fost reținută de procuror, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 al 1 Cod penal, pedepsită cu o închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea acordului de recunoaștere, respectiv: există avizul prealabil și scris al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (art. 478 alin. 4 C. pr. pen.); a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din 24.06.2015 (art. 478 alin. 5 C. pr. pen.); inculpatul este major (art. 478 alin. 6 C. pr. pen.); pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 al. 1 C. P., este închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda; din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului (art. 480 alin. 2 C. pr. pen.); inculpatul a fost asistat de apărător ales (art. 480 alin. 2 C. pr. pen.).
În ce privește felul, cuantumul pedepsei și forma de executare, instituite prin acord, instanța constată că inculpatul V. D. A. a acceptat propunerea procurorului.
Având în vedere că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și apreciind felul și cuantumul pedepsei, precum și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat, ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, instanța, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală,
Va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpatul V. D. A., în dosar nr. 2642/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și în consecință:
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal, îl va condamna pe inculpatul V. D. A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de 180 zile-amendă.
În baza art. 61 al. 2 Cod penal instanța va stabili suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 lei, astfel că inculpatul V. D. A. va executa o amendă de 2.700 lei.
Se va atrage atenția inculpatului V. D. A. asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu va executa pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se va înlocui cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea și i se va pune în vedere inculpatului V. D. A. că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună dovada de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Văzând și prevederile legale în materia cheltuirilor judiciare, față de soluția dată în cauză, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală,
Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpatul V. D. A., fiul lui I. D. și R., născut la data de 04.02.1983 în Oradea, domiciliat în Oradea, .. 3, ., jud Bihor, posesor al C.I., . nr_, CNP_, cetățenia română, studii profesionale, fără ocupație, fără antecedente penale, în dosar nr. 2642/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și în consecință:
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal, condamnă pe inculpatul V. D. A., fiul lui I. D. și R., născut la data de 04.02.1983 în Oradea, domiciliat în Oradea, .. 3, ., jud Bihor, posesor al C.I., . nr_, CNP_, cetățenia română, studii profesionale, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de:
180 zile-amendă
În baza art. 61 al. 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 lei, astfel că inculpatul V. D. A. execută o amendă de 2.700 lei.
Atrage atenția inculpatului V. D. A. asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea.
Pune în vedere inculpatului V. D. A. că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligația să depună dovada de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2015.
Președinte, Grefier,
I.-M. R. I.-N. C.
Red.jud.I.M.R
Tehnored.gref. I.N.C.
- 4 ex. /28.10.2015
- 2 comunicări inculpat și parchet
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1381/2015.... | Infracţiuni la alte legi speciale. Sentința nr. 245/2015.... → |
|---|








