Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 319/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 319/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal – 3161

Sentința penală nr. 319/2015

Ședința publică din 12.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-M. R., judecător

GREFIER: I.-N. C.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația împotriva încheierii nr. 15/20.01.2015 dată în dosarul nr. 4/B/2015 al judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului O. formulată de petentul-deținut L. L., deținut în P. O..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluziile scrise formulate de P. O., în calitate de intimat.

Instanța pune în discuția reprezentantului parchetului dacă, raportat la prevederile Legii nr. 254/2013, înțelege să participe la această cauză.

Reprezentantul parchetului arată că nu înțelege să participe la această cauză raportat la prevederile Legii nr. 254/2013.

Instanța, față de prevederile art. 40 al. 22 cu ref. la art.39 alin.17 din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora asistența juridică nu este obligatorie, apreciind că în cauză nu este necesară prezența condamnatului, față de actele de la dosar, rămâne în pronunțare asupra cauzei.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că la data de 30.01.2015 s-a înregistrat la Judecătoria O. sub nr. de dosar_ contestația formulată de petentul L. L., deținut în P. O., împotriva încheierii nr. 15/20.01.2015, dată în dosarul nr. 4/B/2015 al judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului O., contestația fiind nemotivată în fapt și în drept.

Din actele și lucrările dosarului înaintat de judecătorul de supraveghere din cadrul P. O., instanța reține următoarele:

Comisia din cadrul Penitenciarului O., constituită în baza art. 32 din Legea nr. 254/2013, a evaluat situația condamnatului L. L. în ședința din data de 07.01.2015, iar în urma analizei s-a întocmit raportul nr. 6/07.01.2015, din conținutul căruia se rețin următoarele:

- condamnatul se află în executarea pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 71/2014 a Judecătoriei O., în baza căreia s-a emis Mandatul de executare a Pedepsei închisorii nr. 100/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat;

- din pedeapsă se scad 1892 zile executate în arest preventiv;

- executarea pedepsei a început la data de 24.11.2014 și expiră în termen la data de 18.09.2020;

- este propozabil pentru liberare condiționată la data de 18.12.2017;

- faptele care au determinat condamnarea: în noaptea de 24/25.02.2007, împreună cu alți coinculpați, a agresat-o pe partea vătămată, după care au deposedat-o de suma de 3000 Euro.

- deținutul este recidivist, fiind condamnat anterior la mai multe pedepse cu închisoarea, ultima dată fiind liberat condiționat la data de 02.04.2014, cu un rest rămas neexecutat de 902 zile;

- se află la a 3-a analiză, fiind repartizat să execute pedeapsa în regim închis începând cu data de 30.12.2014;

- comportamentul și personalitatea deținutului: conduită pozitivă;

- profilul psihologic: la momentul evaluării nu necesită asistență psihologică;

- nevoile educaționale: fără alte nevoi educaționale identificate;

- adaptabilitate la viața carcerală: de nivel mediu;

- situația disciplinară și a recompenselor fără sancțiuni și recompense;

- gradul de risc: nu a fost introdus în categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranța locului de deținere.

Raportat la toate aceste elemente și ținând cont de faptul că din cei 11 ani pentru care a fost condamnat deținutul a executat aproximativ 5,3 ani, pedeapsa expirând la data de 18.09.2020, de la ultima analiză și până la data discutării, nu a dat dovezi de îndreptare, nefiind recompensat și nedesfășurând activități educative, comisia, în unanimitate, a decis, în baza art. 40 alin. 8 coroborat cu alin. 9 din Legea nr. 254/2013, menținerea deținutului în regim închis.

Condamnatul L. L. a formulat plângere împotriva hotărârii de reanaliză a regimului de executare, înregistrată la judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului O. la data de 12.01.2015 sub dosarul nr. 4/B/2015, contestând Raportul nr. 6/07.01.2015 și solicitând schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de severitate, fiind audiat de judecătorul de supraveghere la data de 20.01.2015.

Judecătorul de supraveghere a reținut că, potrivit art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Astfel, raportat la situația condamnatului, judecătorul de supraveghere a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele de mai sus.

Sub aspectul condiției bunei conduite: Judecătorul de supraveghere a reținut că de la data încarcerării deținutul nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, dar acest aspect nu reprezintă un merit deosebit, respectarea regulilor de conduită constituind comportamentul cerut prin dispozițiile legale oricărei persoane private de libertate. Totodată, a reținut că deținutului nu i s-a acordat nicio recompensă.

Condiția stăruinței în muncă: Judecătorul de supraveghere a reținut că din analiza evidențelor locului de deținere și din raportul comisiei, rezultă că după stabilirea regimului de executare, deținutul nu a muncit nicio zi, cu toate că este apt pentru a presta orice muncă.

Condiția implicării active în activitățile stabilite în planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică: Judecătorul de supraveghere a reținut că recomandarea esențială din planul individualizat privește domeniul intervenție educațională (învățământ, formare, programe, activități) și i se recomandă activități educaționale, activități educaționale - activități sportive.

În ce privește activitățile educative, de la încarcerare până în prezent, deținutul a participat la programul educațional, adaptare pentru viața instituționalizată, în perioada 02.12._14, cu mențiunea că acesta este obligatoriu la încarcerare pentru fiecare persoană privată de libertate. Acesta a mai participat doar la prelegeri, în data de 30.12.2014.

Pentru toate aceste motive și ținând cont și de durata foarte scurtă a pedepsei executate în regimul închis (stabilit la data de 17.12.2014), judecătorul de supraveghere a apreciat că nu se poate proceda în acest moment la schimbarea regimului de executare în regimul inferior ca grad de severitate, astfel că în mod corect comisia de individualizare a hotărât menținerea condamnatului în regimul de executare închis, astfel că a respins plângerea.

Judecătorul de supraveghere a subliniat că în măsura în care condamnatul va adopta o bună conduită, va fi stăruitor în muncă, va arăta interes în activități și programe cu caracter educativ, se va abține în continuare de la orice încălcare a regulilor de disciplină, potrivit dispozițiilor legale, începând din acest moment va fi analizat în mod periodic, iar, în funcție de comportamentul său, se va hotărî în consecință.

În ceea ce privește termenul de reanaliză stabilit de către comisia de individualizare a regimului de executare, respectiv 06.01.2016, judecătorul de supraveghere a constatat că acesta a fost stabilit cu respectarea prevederilor art. 40 alin. 8 din Legea nr. 254/2013, motiv pentru care l-a menținut, cu atât mai mult cu cât deținutul mai are o perioadă mare de executat, fiind propozabil pentru liberare condiționată la data de 18.12.2017, expirarea pedepsei având loc la data de 18.09.2020.

Instanța, reanalizând actele și lucrările din dosarul judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului O., reține că încheierea contestată este legală și temeinică și nu se impune desființarea ei.

Astfel, instanța reține că în speță trebuie analizat dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Raportat la situația concretă a condamnatului L. L., instanța reține că în mod corect judecătorul de supraveghere a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus.

Astfel, sub aspectul condiției bunei conduite, instanța constată că, într-adevăr, de la data încarcerării deținutul nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, dar acest aspect nu reprezintă un merit deosebit, pentru că respectarea regulilor de conduită constituie comportamentul firesc impus prin dispozițiile legale și regulamentare oricărei persoane private de libertate, cu precizarea că deținutului nu i s-a acordat în perioada analizată nicio recompensă.

Referitor la condiția stăruinței în muncă, față de mențiunile judecătorului de supraveghere, care a reținut că din analiza evidențelor locului de deținere și din raportul comisiei, rezultă că după stabilirea regimului de executare, deținutul nu a muncit nicio zi, cu toate că este apt pentru a presta orice muncă, instanța reține că nu este îndeplinită nici această condiție.

Cu privire la condiția implicării active în activitățile stabilite în planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, instanța reține că, în ce privește activitățile educative, de la încarcerare până în prezent, deținutul a participat la programul educațional, adaptare pentru viața instituționalizată, în perioada 02.12._14, însă acest program este obligatoriu la încarcerare pentru fiecare persoană privată de libertate. Deținutul a mai participat doar la prelegeri, în data de 30.12.2014.

În raport de toate aceste aspecte și ținând cont și de durata foarte scurtă a pedepsei executate în regimul închis (conform raportului comisiei, deținutul a fost repartizat în regim închis începând cu data de 30.12.2014), în mod corect judecătorul de supraveghere a apreciat că nu se poate proceda în acest moment la schimbarea regimului de executare în regimul inferior ca grad de severitate.

În măsura în care condamnatul va adopta o bună conduită, va fi stăruitor în muncă, va arăta interes în activități și programe cu caracter educativ, se va abține în continuare de la orice încălcare a regulilor de disciplină, potrivit dispozițiilor legale, situația sa va fi analizată în mod periodic, conform dispozițiilor legale și în funcție de comportamentul său, se va hotărî în consecință.

Cu referire la termenul de reanaliză stabilit de către comisia de individualizare a regimului de executare, respectiv 06.01.2016 (maxim 1 an), în mod corect judecătorul de supraveghere a constatat că acesta a fost stabilit cu respectarea prevederilor art. 40 alin. 8 din Legea nr. 254/2013, motiv pentru care l-a menținut în mod justificat, având în vedere și că deținutul mai are o perioadă mare de executat, fiind propozabil pentru liberare condiționată la data de 18.12.2017, expirarea pedepsei având loc la data de 18.09.2020.

Instanța constată că nu există alte motive spre a fi analizate din oficiu care să justifice reducerea termenului de reanaliză de 1 an, astfel cum a fost stabilit în mod legal de comisie.

Pentru considerentele de mai sus și constatând că petentul nu a adus argumente noi pentru a-și susține contestația, instanța, în baza art. 40 alin. 18-22 raportat la art. 39 alin. 14-19 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul L. L., deținut în P. O., împotriva încheierii nr. 15/20.01.2015 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 4/B/2015, încheiere pe care o va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga petentul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 40 alin. 18-22 raportat la art. 39 alin. 14-19 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de petentul L. L., fiul lui L. și R., ns. la 21.03.1980 în O., CNP_, deținut în P. O., împotriva încheierii nr. 15/20.01.2015 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 4/B/2015, încheiere pe care o menține în totalitate.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.03.2015.

Președinte, Grefier,

I.-M. R. I.-N. C.

Red.jud.I.M.R.

Tehnored.gref.I.N.C.

4 ex. /31.03.2015

- 1 comunicare condamnat în penitenciar /31.03.2015

- 1 comunicare cu adresă la judecătorul de supraveghere și restituire dosar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

O., ., jud. Bihor

+_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

Emisă la 31.03.2015

CĂTRE,

P. O.

BIROUL JUDECĂTORULUI DE SUPRAVEGHERE

Alăturat prezentei, în baza art. 407 al.1 Noul Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a sentinței penale nr.319/2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei O., privind pe inculpatul condamnatul L. L., deținut în P. O., pentru luare la cunoștință.

Precizăm că s-a comunicat separat cu condamnatul o copie a sentinței sus-amintite, în plic închis.

De asemenea, vă restituim dosarul dvs. nr. 4/B/2015.

Președinte, Grefier,

I.-M. R. I.-N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 319/2015. Judecătoria ORADEA