Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 319/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 319/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 22-09-2015
DOSAR NR._ poz.ex.pen. 413/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 319/2015
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: S. O.
Ministerul Public a fost reprezentant de procuror G. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Pe rol fiind examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. V. A., cu privire la sentința penală nr. 531/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ .
La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat revizuientul A. V. A., asistat de apărător desemnat din oficiu av. A. R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6216/31.08.2015, depusă la dosar (fila7).
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
La interpelarea instanței, revizuentul a precizat că motivul pentru care a formulat cererea de revizuire este acela că la momentul soluționării pe fond a cauzei, instanța nu a apreciat corect distanța de la spital și până la locul săvârșirii faptei, că judecarea cauzei s-a efectuat cu lipsă de procedură și că nu el a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, considerându-se nevinovat, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Instanța în baza art. 459 Cpp., pune în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. V. A..
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat în temeiul art. 459 alin.(5) cpp. respingerea în principiu a cererii de revizuire, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 453,456 cpp.
Apărătorul revizuentului, av. A. R. a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, fiind îndeplinite condițiile prev. de 453 alin. (3) cpp.
Revizuentul, personal a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire având în vedere că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat.
Instanța reține cauza în pronunțare pe admisibilitatea în principiu a cererii.
JUDECĂTORIA:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani la data de 27.08.2015, revizuentul A. V.-A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 531/2012 a Judecătoriei Petroșani, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii în executarea căruia se află, invocând faptul că la momentul soluționării pe fond a cauzei, instanța nu a apreciat corect distanța de la spital și până la locul săvârșirii faptei, că judecarea cauzei s-a efectuat cu lipsă de procedură și că nu el a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, considerându-se nevinovat.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 531/20.11.2012 a Judecătoriei Petroșani.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 531/20.11.2012 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 51/2013 a Curții de Apel A. I., s-a dispus condamnarea inculpatului A. V. A., la:
- 6(șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c. cu aplic. art. 37 lit. b c.pen.
- 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art.189 al.1 c.pen.cu aplic.art.37 lit.b c.pen.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b c.pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 6(șase) ani închisoare.
Au fost interzice inculpatului drepturile civile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b c.pen. în condițiile și pe durata prev. de art.71 c.pen.
Împotriva acestei sentințe penale, inculpatul A. V. A. a declarat recurs, fiind nemulțumit de soluția aplicată în cauză, invocând în esență că din probele existente la dosar rezultă că în perioada în care s-a săvârșit infracțiunea, se afla la spital, astfel că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 51/2013 a respins ca nefundat recursul inculpatului A. V.-A., apreciind că față de probatoriul administrat în cauză s-a constatat că vinovăția inculpatului a fost cert dovedită, pedepsele au fost corect individualizate, neimpunându-se reducerea acestora.
În baza sentinței penale nr. 531/20.11.2012 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 51/2013 a Curții de Apel A. I., a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 704/22.01.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 453 al.1 C.pr.pen. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Instanța, analizând motivele invocate de revizuent prin cererea formulată, respectiv faptul că „nu ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, instanța de fond neapreciind corect distanța de la spital și până la locul săvârșirii faptei, că judecarea cauzei s-a efectuat cu lipsă de procedură”, constată că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 al.1 C.pr.pen., aspectele invocate de acesta nereprezentând fapte sau împrejurări necunoscute de instanța de judecată la momentul soluționării cauzei. Cu atât mai mult cu cât se constată că la momentul soluționării recursului declarat de inculpat la Curtea de Apel Alba Iulia acesta a invocat aceste aspecte (respectiv faptul că nu avea cum să săvârșească infracțiunile respective întrucât în perioada în care s-au săvârșit, se afla la spital).
Obiectul examinării în principiu a cererii de revizuire constă în îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu a cererii, aceasta fiind o procedură premergătoare și eliminatorie. Prin verificare se stabilește dacă cererea a fost făcută de o persoană admisă de lege, în termenul legal, dacă a fost introdusă la instanța competentă, dacă se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute la art. 453 C. pr. pen. și dacă există date suficiente pentru admiterea în principiu a acestei cereri.
Întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei pentru cazurile enumerate exhaustiv la art. 453 C. pr. pen., iar motivele invocate în cerere nu se regăsesc între acestea, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o nouă judecată pentru fapte deja cunoscute și analizate de instanțele care au soluționat cauza, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 531/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 51/15.01.2013 a Curții de Apel A. I., urmează să fie respinsă ca inadmisibilă în baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen., în cadrul procedurii premergătoare.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. instanța va obliga revizuentul, aflat în culpă procesuală, să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 al.1 C.p.p. se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Hunedoara a sumei de 260 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6216 din 31.08.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 459 alin. 5 C.pr.pen. respinge ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire, formulată de A. V. A., fiul lui C. și S., născut la 06.02.1978, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, cu privire la sentința penală nr. 531/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 51/R/2013 a Curții de Apel A. I..
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă revizuentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. S. O.
Red.jud.A.I./tehnored.SO
4.ex./30.09.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 315/2015.... → |
|---|








