Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 783/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 783/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 783/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror A. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat I. D., având ca obiect infracțiunea privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al. 1 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns inculpatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință penală.

INSTANȚA

La data de 03.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 404/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în care prin rechizitoriul din data de 22.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p.

În motivarea actului de inculpare s-a reținut în esență că, la data de 27.03.2014, în jurul orelor 04,35, inculpatul I. D. a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Albota, jud. Argeș, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,30 g ‰ la prima probă și 1,15 g ‰ la probă a doua.

În cursul procedurii de cameră preliminară nu s-au invocat excepții și nu s-au formulat cereri iar prin încheierea din data de 09.12.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

În ședința publică din data de 03.02.2015 inculpatul, asistat de către apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p, precizând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, astfel că instanța a admis cererea.

Totodată inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere. Inculpatul, prin apărător, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisurile de la filele nr. 23-32 și fișa de cazier judiciar actualizată.

În ședința publică din data de 03.03.2015 inculpatul a precizat că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale se rețin în fapt următoarele: La data de 27.03.2014, în jurul orelor 04,35, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control trafic rutier, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic autoturismul cu numărul de înmatriculare_ ce era condus de către inculpatul I. D..

Deoarece emana halenă cu miros specific de alcool, a fost testat în vederea stabilirii concentrației de alcool în aerul expirat, rezultând o valoare de 0,54 mg/l. D. urmare inculpatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 121/2014 întocmit de către SML Argeș a rezultat că la ora 05,05 alcoolemia era de 1,30g ‰ iar la ora 06,05 alcoolemia era de 1,15g ‰.

Starea de fapt reținută a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de depistare, fișa alcooltest din data de 27.03.2014, cererea de analiză, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 121/2014 întocmit de către SML Argeș, înscrisurile aflate la dosar și declarațiile inculpatului. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei iar declarațiile sale s-au coroborat cu restul materialului probator.

Față de cele reținute, instanța constată că fapta inculpatului I. D., care la data de 27.03.2014, în jurul orelor 04,35, a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Albota, jud. Argeș, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,30 g ‰ la prima probă și 1,15g ‰ la proba a doua, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 al.1 C.p. Vinovăția inculpatului fiind dovedită, instanța îi va stabili acestuia o pedeapsă.

La individualizarea si cuantificarea pedepsei vor fi avute în vedere dispozițiile art.74 C.p. iar gradul de pericol social concret al faptei va fi apreciat în funcție de următoarele elemente: împrejurările și modul de săvârșire al faptei, pe fondul consumului ocazional de alcool; persoana inculpatului care nu are antecedente penale iar în fața instanței și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; atitudinea inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei iar în societate și în familie are un bun comportament; dispozițiile art. 396al. 10 C.p.p și nu în ultimul rând urmările faptei constând într-o stare de pericol pentru pietoni si ceilalți participanți la trafic generată de inculpat prin urcarea la volan in aceste condiții.

Prin prisma acestor elemente instanța apreciază că scopul educativ preventiv al procesului penal, poate fi atins doar prin stabilirea unei pedepse privative de libertate orientate către minimul special, care să fie de natura a-i atrage inculpatului atenția asupra caracterului antisocial al faptei sale.

Apreciind în același timp că pedeapsa în sine reprezintă un avertisment serios și suficient pentru inculpat pentru a-l determina ca pe viitor să evite săvârșirea unor alte fapte antisociale si fiind totodată întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 83 C.p. instanța va dispune amânarea aplicării pedepsei. Se va stabili potrivit dispozițiilor art. 84 C.p. termenul de supraveghere.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 al.1 lit. a-e C.p. respectiv:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă.

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei.

În baza art.274 al.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în sarcina inculpatului I. D., fiul lui P. și leana, născut la data de 18.04.1955 în ., domiciliat în com. Coșoveni, ., CNP_ pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p. cu reținerea art. 396 al.10 C.p.p.

În baza art. 396 al.1 și 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. dispune amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C.p.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei.

În baza art. 85 C.p. impune ca inculpatului pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă.

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 285 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 85 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

E.S. 23 Martie 2015

Red. G.A. 18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 783/2015. Judecătoria PITEŞTI