Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 2718/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2718/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 20-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2718/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror M. B..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C. I. M., având ca obiect infracțiunea privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul asistat de av. P. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, în baza art. 372 C.p.p. procedează la identificarea inculpatului, datele de stare civilă înscrise în cartea de identitate corespunzând cu cele din dosar, inculpatul afirmând că locuiește la aceeași adresă menționată în cartea de identitate.
Apărătorul inculpatului solicită judecarea cauzei în baza procedurii simplificate.
Instanța, în baza art. 374 al 1 C.p.p. dă citire actului de sesizare, aduce la cunoștința inculpatului drepturile prev. de art. 83 lit. a C.p.p., respectiv dreptul de a nu da declarație și ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, precum și disp. art. 375 C.p.p., respectiv faptul că, în cazul recunoașterii vinovăției, judecata se face numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor prezentate de părți.
Interpelat de către instanță, inculpatul arată că este de acord ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și își rezervă dreptul la tăcere, în sensul de a nu da declarație în fața instanței, dar recunoaște și regretă fapta. De asemenea, precizează că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că este de acord cu cererea formulata de apărătorul inculpatului referitoare la dispozițiile legale cu privire la recunoașterea de vinovăție.
Apărătorul inculpatului precizează de asemenea că este de acord cu judecarea cauzei în baza procedurii simplificate și solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care le depune la dosarul cauzei.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, precizează că este de acord cu proba solicitată de apărătorul inculpatului.
Instanța, în raport de poziția procesuală exprimată de inculpat, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și admite cererea formulată de acesta privind judecarea cauzei în baza procedurii simplificate. De asemenea, încuviințează ca fiind concludentă proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul inculpatului ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de acesta.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul inculpatului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în raport de aceasta împrejurare, constată cauza în stare de judecată, iar în baza art.388 C.p.p. acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, prezintă situația de fapt și împrejurările producerii incidentului în care a fost implicat inculpatul, arătând că sunt întrunite elementele constitutive ale săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, din probele administrate în faza de urmărire penală s-a dovedit vinovăția acestuia și pune concluzii de condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea, potrivit art. 396 al. 1 și 2 C.p.p. rap. la art. 396 al. 10 C.p.p. Raportat la circumstanțele inculpatului și modalitatea săvârșirii infracțiunii, solicită, la individualizarea pedepsei, aplicarea art. 91 C.p. ca modalitate de executare a pedepsei, stabilirea, în baza art. 92 C.p. a unui termen de supraveghere corespunzător, cu aplicarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 93 lit. a-e C.p., atragerea, în baza art. 96 C.p. a atenției inculpatului privind respectarea măsurilor de supraveghere impuse, aplicarea art. 66 lit. a și b C.p. privind pedepsele complementare, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul pe fond, arată că acesta a condus sub influența băuturilor alcoolice sub un kilometru, nu a fost oprit în trafic, traseul parcurs a fost prin parcări și nu pe un drum intens circulat, a consumat doi litri de bere cu unul din martorii din dosar, a lovit ușor un autoturism din parcare, dar inculpatul nu a observat, apoi s-a dus și a mai consumat alcool, s-a îmbătat. Valorile alcoolemiei au fost într-adevăr mari, dar la momentul incidentului probabil că ar fi fost mai mici. Ca formă de executare a pedepsei, în principal, apărătorul inculpatului solicită aplicarea art. 80 C.p., respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei și în subsidiar, aplicarea art. 83 C.p., respectiv amânarea executarea pedepsei. Solicită apărătorul inculpatului să nu se aplice art. 85 al. 2 lit. g C.p., respectiv interzicerea dreptului de a mai conduce, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care este angajat la uzinele Dacia Mioveni, are o activitate foarte grea, fiind calificat ca sudor în arc electric, lucrează în ture și este bine ancorat în societate, așa cum reiese din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, potrivit art. 389 C.p.p, precizează că recunoaște și regretă fapta.
INSTANȚA
La data de 19.06.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 8554/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care prin rechizitoriul din data de 17.06.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p.
În motivarea actului de inculpare s-a reținut, în esență, că la data de 18.10.2014, în jurul orelor 23,15, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . Mioveni, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,90 g ‰ la prima probă și 1,70 g ‰ la probă a doua.
În cursul procedurii de cameră preliminară nu s-au invocat excepții și nu s-au formulat cereri iar prin încheierea din data de 22.09.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
În ședința publică din data de 20.10.2015 inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p, precizând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, astfel că instanța a admis cererea.
Instanța i-a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art. 374 al.2 C.p.p., iar inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea a depus fișa de cazier judiciar actualizată și a precizat că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale se rețin în fapt următoarele: La data de 18.10.2014, pe fondul unor neînțelegeri cu prietena sa, inculpatul C. I. M. s-a deplasat cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, la domiciliul prietenului său, martorul C. A. C., situat în blocul 13, pe . intervalul orar 21.00-23.00, cei doi au consumat aproximativ 2 litri de bere. La plecare, în timpul manevrelor de mers înapoi, autoturismul condus de inculpat a lovit treptele scării blocului vecin, precum și autoturism Dacia 1310 Break cu nr. de înmatriculare_, staționat în parcare, producându-i avarii în partea frontală.
Zgomotul produs de turarea excesivă a motorului i-a atras atenția martorei M. E., ce se afla în balconul apartamentului său. Îndreptându-și privirea spre parcare, martora a văzut când autoturismul condus de inculpat a intrat în coleziune cu autoturismul parcat și apoi a lecat de la fața locului. Din această cauză martora a anunțat evenimentul rutier produs la numărul unic de urgență 112.
În urma investigațiilor efectuate de lucrătorii de poliție sosiți la fața s-a stabilit că autoturismul care a produs accidentul este înmatriculat sub numărul_, proprietarul fiind C. A.. D. urmare, polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia dar C. A. a negat că ar fi condus autoturismul și l-a contactat telefonic pe fiul său, inculpatul C. I. M..
Inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul și a produs accidentul soldat cu pagube materiale în timp ce conducea autoturismul tatălui său, după ce consumase băuturi alcoolice, în momentele efectuării unor manevre de mers înapoi pe .>
Organele de poliție l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare a concentrației de alcool pur în aerul expirat de 0,93 mg/l., la ora 23,35.
D. urmare a fost condus la Spitalul Sf. S. din Mioveni, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, prima la ora 23,45 și a doua la ora 00,45. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie cu nr. 453/2014 eliberat de S.M.L. Argeș a rezultat că la ora 23,45 alcoolemia era de 1,90g ‰ iar la ora 00,45 alcoolemia era de 1,70g ‰.
La data de 26.03.2015 s-a procedat la reconstituirea traseului parcurs de inculpat după producerea accidentului, stabilindu-se că a condus pe ..L. R.-..B.-., pe o distanță de aproximativ un kilometru.
Starea de fapt reținută a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: proces - verbal de constatatre a infracțiunii; proces-verbal de recoltare a probelor biologice; buletinul de examinare clinică a inculpatului; buletinul de analiză toxicologică nr. 453/2014 eliberat de S.M.L. Argeș, fișa alcooltest, declarațiile martorilor M. E., C. A. C., B. M. și C. A., înscrisurile aflate la dosar și declarațiile inculpatului. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei precizând însă că după plecarea de la domiciliul martorului C. A. C. s-a deplasat la un bar unde a mai consumat băuturi alcoolice și unde se și afla în momentul în care a fost contactat telefonic de tatăl său, sub acest aspect susținerile inculpatului necoroborându-se cu alte mijloace de probă.Oricum inculpatul a recunoscut atât săvârșirea fapeti precum și valorile rezultate.
Față de cele reținute, instanța constată că fapta inculpatului C. I. M., care la data de 18.10.2014 a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . Mioveni, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,90 g ‰ la prima probă și 1,70 g ‰ la probă a doua întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 al.1 C.p. Vinovăția inculpatului fiind dovedită, instanța îi va stabili acestuia o pedeapsă.
La individualizarea si cuantificarea pedepsei vor fi avute în vedere dispozițiile art.74 C.p. iar gradul de pericol social concret al faptei va fi apreciat în funcție de următoarele elemente: împrejurările și modul de săvârșire al faptei, pe fondul consumului ocazional de alcool, inculpatul a avariat cu ocazia efectuării unor manevre de mers cu spatele un autoturism ce era parcat; persoana inculpatului care nu are antecedente penale și are un bun comportament în societate și la locul de muncă, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar în circumstanțiere, acordul manifestat în fața instanței de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; valoarea foarte mare a alcoolemiei generată de consumul ridicat de alcool, atitudinea inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei; dispozițiile art. 396al. 10 C.p.p și nu în ultimul rând urmările faptei constând într-o stare de pericol pentru pietoni si ceilalți participanți la trafic generată de inculpat prin urcarea la volan in aceste condiții.
Prin prisma acestor elemente instanța apreciază că scopul educativ preventiv al procesului penal, poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientate către minimul special, care să fie de natura a-i atrage inculpatului atenția asupra caracterului antisocial al faptei sale.
Apreciind că pedeapsa în sine reprezintă un avertisment serios si suficient pentru ca inculpatul să conștientizeze pericolul social al conduitei sale si să evite pe viitor implicarea în astfel de situații si fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 91 C.p., instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 al. 1 C.p. se va fixa termenul de supraveghere. De asemenea i se vor pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 93 C.p. instanța va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 al. 2 lit. b C.p. va impune condamnatului să execute obligația constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate iar în temeiul art. 93 al.3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Pitești sau Primăriei Mioveni.
De asemenea în baza art. 67 al.1 C.p. va aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b,i C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a conduce vreun vehicul pe drumurile publice pe o perioadă de 2 ani.
Sub acest aspect, interesul societății primează, în sensul eliminării persoanelor cu un profil moral nepotrivit din sfera celor ce ocupă funcții publice sau funcții ce implică exercițiul autorității de stat. De asemenea, se impune interzicerea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dat fiind că inculpatul pe fondul consumului exagerat de alcool a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Pedeapsa complementară urmează a fi executată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu disp. art. 68 al. 1 lit. b C.p.
Inculpatului în baza art. 65 C.p. i se va aplica și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și i C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
În baza art. 275 al. 1 C.p.p. inculpatul va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul C. I. M., fiul lui A. și M., născut la data de 23.12.1994, în mun. Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în orașul Mioveni, ., ..A, ., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p. cu reținerea art. 396 al.10 C.p.
În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b și i C.p. respectiv:
-dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,
-dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat,
-dreptul de a conduce vreun vehicul pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a fi executată în conformitate cu disp. art. 68 al. 1 lit. b C.p.
În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b și i C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an închisoare iar în temeiul art. 92 al. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C.p.
În baza art. 93 C.p. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 al. 2 lit. b C.p. impune condamnatului să execute obligația constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 al.3 C.p.pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Mioveni sau Primăriei Pitești.
În baza art. 275 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 20 Octombrie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
E.S. 26 Octombrie 2015
Red.G.A.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|