Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 497/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 497/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 497
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier F. L. C.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror
M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat D. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul în stare de detenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, s-au depus la dosar relațiile solicitate PNT Colibași, după care:
Petentul, având cuvântul, învederează instanței că își retrage prezenta cerere.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea cererii formulate de petent, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 25.11.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței contestația la executare formulată de petentul-condamnat D. A..
În motivarea cererii arată petentul că faptele pentru care a fost condamnat nu au fost săvârșite de el, iar în timp au apărut probe noi ce pot demonstra nevinovăția sa.
Prezent personal în fata instanței petentul și-a exprimat voința de a-și retrage prezenta cerere, manifestare de care se va lua act în aplicarea dispozițiilor art. 598 C.p.p.
În temeiul art. 275 alin. 2 NC.p.p., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de către petentul condamnat D. A., fiul lui D. și F., născut la data de 30.06.180, deținut în P. Colibași, jud. Argeș.
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte,
G. I.
Grefier,
F. L. C.
Red. G.I,/Tehnored. L.C.
5 ex/20.02.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 515/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2285/2015.... → |
---|