Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2285/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2285/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2285/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier V. Z. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror M. Catalan

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat S. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că își retrage prezenta cerere.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în raport de aceasta împrejurare, constată terminata cercetarea judecătorească în baza art.387 C.p.p. și acordă cuvântul în dezbateri de fond potrivit disp. art.388 C.p.p

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

La data de 11.09.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea de liberare condiționată formulată de către petentul S. I..

În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

P. Colibași a înaintat la dosarul cauzei cererea petentului prin care a precizat că își retrage cererea de liberare condiționată.

Față de precizarea petentului condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia.

Ca o consecință a culpei procesuale în care se găsește, petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat S. I., fiul lui N. și E., născut la data de 04.12.1981, în prezent deținut in P. Colibași.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 70 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

V. Z. B.

Red.A.G.

Tehnored.G.F/25.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2285/2015. Judecătoria PITEŞTI