Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 804/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 18-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 804/2015

Ședința publică de la 18 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. D.

Grefier: E. D. O.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul M. N. S., având ca obiect

contestația la executare (art.598 NCPP).

La ședință a participat procuror A. Boiceanu, din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns, pentru petentul lipsă, av. of. G. M..

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este lipsă de procedură cu petentul, care a fost liberat condiționat.

La interpelarea instanței, procurorul și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, potrivit disp. art. 387 alin. 2 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și, potrivit disp. art. 388 C.pr.pen., acordă cuvântul pe fond.

Procurorul solicită instanței să respingă cererea formulată ca fiind lipsită de obiect, cheltuielile de judecată rămânând în sarcina statului.

Apărătorul petentului achiesează la concluziile procurorului.

INSTANȚA

La data de 24.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către contestatorul M. N. Ș., deținut în Penitenciarul Spital Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.

În motivarea cererii, petentul a arătat că mandatul de executare a fost emis în mod nelegal.

La termenul de judecată din data de 18.03.2015 grefierul de ședință, a învederat instanței că este lipsă de procedură cu petentul, care a fost liberat condiționat.

Instanța, având în vedere cererea petentului condamnat M. N. Ș., va respinge cererea, în baza art.598 C.pr.pen, ca lipsită de obiect.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 598 C.pr.pen., cererea petentului-condamnat M. N. Ș., fiul lui N. și M., născut la data de 26.03.1988, deținut în Penitenciarul Spital Colibași, județul Argeș, ca lipsită de obiect.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

Cu drept de contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2015.

Președinte,

D. D.

Grefier,

E. D. O.

2.ex. red.DD/dact.VO/01.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria PITEŞTI