Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3158/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3158/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3158/2015

Ședința publică de la 23 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. D.

Grefier: E. D. O.

Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul R. I. A., având ca obiect contestația la executare (art. 598 CPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 09.07.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul R. I. A., prin care a solicitat încetarea obligației prevăzute de art. 863 alin. 3 lit. e din C.pen., stabilit prin sentința penală nr. 357/28.01.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 149/A/24.03.2014 a Curții de Apel Pitești.

La dosarul cauzei a fost atașată sentința penală nr. 357/28.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, conform căreia petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în cond. art.86 ind.1 Cp pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pe parcursul căreia s-a instituit obligația prev. de art.86 ind.3 alin.3 lit. e Cp, în sensul de a nu conduce nici un vehicul, avându-se în vedere că a fost condamnat pentru săv. infr. prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 Rep.

Instanța constată că la dosar a fost depus un raport de supraveghere întocmit Serviciul de Probațiune Argeș, care atestă că petentul a fost cooperant, a respectat măsurile de supraveghere și obligația stabilită de instanță în sarcina sa.

Analizând înscrisurile depuse la dosar instanța reține că în cauză există autoritate de lucru judecat, raportat la sentința penală nr. 357/2014 pronunțată în dosarul penal nr._/280/2013 al Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 149/A/24.03.2014 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a instituit în sarcina inculpatului obligația prevăzută de art. 86 ind. 3 alin. 3 C.pen. pe durata termenului de încercare.

În aceste condiții, instanța constată, că prezenta cauză a fost soluționată în mod definitiv din data de 24.03.2014, sens în care operează autoritatea de lucru judecat, în raport cu prezenta cerere.

În aceste condiții, instanța va respinge, în baza art. 598 C.pr.pen., cererea petentului R. I. A., ca neîntemeiată.

Va obliga, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul R. I. A., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat rămân, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 598 C.pr.pen., cererea petentului R. I. A., fiul lui D. D. și I., născut la 07.09.1987 în Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în Mioveni, ., ., județul Argeș, ca neîntemeiată.

Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul R. I. A., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat rămân, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

Cu contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Noiembrie 2015.

Președinte,

D. D.

Grefier,

E. D. O.

Red.D.D.

Tehnored.G.F/04.01.2016/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3158/2015. Judecătoria PITEŞTI