Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3489/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3489/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3489/2015
Ședința publică de la 17 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier V. Z. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul T. A. V., având ca obiect liberarea condiționată prevăzută de art.587 NCPP.
La ședință a participat procuror B. C. din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
S-a procedat la înregistrarea cu mijloace tehnice audio a ședinței de judecata conform art.369 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data d 16.12.2015, când susținerile părților au fost consemnate în scris prin încheierea de amânare a pronunțării din acea data, care face parte integranta din prezenta sentința iar in urma deliberărilor s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
La data de 16.11.2015 petentul-condamnat T. A. V., deținut în P. Colibași a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere prin care a solicitat liberarea sa condiționată dintr-o pedeapsă penală.
În motivarea cererii petentul-condamnat a arătat că motivele care au stat la baza cererii le va depune în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 16.12.2015, grefierul de ședință a învederat instanței că s-au depus la dosar având rezoluția judecătorului de serviciu relațiile solicitate de la P. Colibași. De asemenea s-au depus la dosar două cereri cu același conținut prin care petentul a solicitat retragerea cererii de liberare condiționată.
Instanța în baza art.43 C.pr.pen., a conexat dosarele nr._/280/2015 și nr._/280/2015 la prezentul dosar, având în vedere identitatea de obiect și părți, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri de fond.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat, va lua act de retragerea cererii de liberare condiționată în baza art.587 C.pr.pen., formulată de petentul condamnat T. A. V., fiul lui V. și M., născut la data de 16.09.1981, deținut în P. Colibași, județul Argeș.
Va obliga pe petentul-condamnat T. A. V. în baza art.275 C.pr.pen la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act în baza art.587 C.pr.pen de retragerea cererii formulate de petentul - condamnat T. A. V., fiul lui fiul lui V. și M., născut la data de 16.09.1981, deținut în P. Colibași, județul Argeș, ca rămasă fără obiect.
Obliga pe petentul-condamnat T. A. V. în baza art.275 C.pr.pen la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C,.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
V. Z. B.
2.ex. red.DD/dact.VO/05.01.2016
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|