Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 276/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 276/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 27-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 276/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror Sâvu C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator V. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.
Instanța dispune efectuarea apelului în dosarele nr._/280/2014,_/280/2014 și_/280/2014.
La apelul nominal efectuat în dosarele nr._/280/2014,_/280/2014 și_/280/2014, a răspuns petentul.
Instanța pune în discuție conexarea dosarelor nr._/280/2014,_/280/2014 și_/280/2014 la prezentul dosar.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, precizează că este de acord cu conexarea dosarelor.
Avându-se în vedere identitatea de obiect și petent și, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție prin judecarea cu celeritate a cauzei, în baza art. 43 Cpp, conexează dosarele nr._/280/2014,_/280/2014 și_/280/2014 la prezentul dosar și, în raport de relațiile sosite de la PNT Colibași, pune în discuție excepția necompetenței materiale și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepției pusă în discuție și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș.
Petentul precizează nu a formulat prezentele contestații.
INSTANȚA
La data de 05._ a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr._ a Judecătoriei Topoloveni prin care a fost înaintat dosarul cu același număr având ca obiect contestația la executare formulată de către petentul condamnat V. C. întrucât prin sentința penală nr. 428/11.11.2014 a Judecătoriei Topoloveni s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, motivat de faptul că petentul este încarcerat la Penitenciarul Colibași.
În motivarea contestației petentul a arătat că nu i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore.
La data de 14.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul V. C. sub nr._/280/2014.
La data de 25.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul V. C. sub nr._/280/2014.
La data de 17.12.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul V. C. sub nr._/280/2014.
În ședința publică din data de 27.01.2015 instanța a conexat dosarele nr._/280/2014,_/280/2014 și_/280/2014 la prezentul dosar, având în vedere identitatea de obiect și de parte și a pus în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.
Prin adresa nr. L_/PCAG/18.12.2014 a Penitenciarului Colibași a fost înaintat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 48/2012 din data de 10.04.2012 al Tribunalului Călărași, în executarea căruia se află petentul.
Exceptia este fondată. Potrivit art. 598 al.2 C.p.p. contestatia se formulează la instanta prev. în art.597 al.1 sau 6 C.p.p., respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prev. de art. 598 lit. c C.p.p. contestatia se introduce la instanta care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Întrucât petentul în prezent este încarcerat în Penitenciarul Colibași rezultă că instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere corespunzătoare în grad instanței de executare este Tribunalul Argeș.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 42 si art. 456 C.pr.pen., instanța va admite excepția de necompetenta materiala si va declina competenta de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Argeș.
În baza art. 275 al 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.
În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 C.p.p declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe petentul condamnat V. C., fiul lui I. și E., născut la data de 09.02.1963, deținut în Penitenciarul Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/06.02.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 206/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 281/2015.... → |
---|