Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2468/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2468/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2468/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror I. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator C. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.

Instanța, în raport de relațiile sosite de la PNT Colibași, pune în discuție excepția necompetenței materiale și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepției pusă în discuție și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș.

Petentul precizează de asemenea că este de acord cu declinarea cauzei la Tribunalul Argeș.

INSTANȚA

La data de 19.06.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executarea formulată de către petentul C. C., deținut la Penitenciarul Colibasi.

În motivarea contestației, petentul a arătat că dorește să i se reducă din pedeapsa aplicată, perioada reținerii de 24 de ore.

În ședința publică din data de 29.09.2015 instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.

Exceptia este fondată. Potrivit art. 598 al.2 C.p.p. contestatia se formulează la instanta prev. în art.597 al.1 sau 6 C.p.p., respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prev. de art. 598 lit. c C.p.p. contestatia se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Petentul se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Întrucât petentul se află în executarea unei mandat emis de Tribunalul Gorj, iar la data formulării contestației este încarcerat în Penitenciarul Colibași rezultă că instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere competentă material să soluționeze contestația le executare este Tribunalul Argeș.

Prin prisma acestor considerente, în baza art. 50 si art. 598 C.pr.pen., instanța va admite excepția de necompetență materială și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Arges.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.

În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 C.p.p declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe petentul condamnat C. C., fiul lui V. și E., născut la data de 19.09.1988, deținut în Penitenciarul Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 29 Septembrie 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

Red.A.G.

Tehnored.G.F/09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2468/2015. Judecătoria PITEŞTI