Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1198/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1198/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1198/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror
M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator N. E. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta asistată de avocat oficiu B. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că petenta mai are un dosar cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen, respectiv dosarul_, înaintat de completul C 2, în vederea discutării unei eventuale conexări la prezenta cauză, după care:
Se efectuează apelul nominal în dosarul nr._, unde a răspuns petenta.
Interpelată fiind de instanță, petenta arată că își menține această cerere și precizează că nu a formulat cererea ce face obiectul dosarul_ .
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția de conexitate.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că se opune conexării celor două cauze având în vedere poziția exprimată de petentă în prezentul dosar.
Apărătorul petentei, având cuvântul, formulează aceleași concluzii.
Având în vedere că în prezentul dosar petenta a precizat că nu își însușește cererea, iar în dosarul_ înaintat de completul C2 nu și-a manifestat o astfel de poziție, instanța respinge excepția de conexitate și restituie cauza completului inițial investit, întrucât nu sunt incidente disp. art. 43 Cpp.
Instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată de petentă în prezentul dosar, în sensul că nu își însușește cererea.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Apărătorul petentei, având cuvântul, formulează aceleași concluzii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 05.02.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestație la executare privind pe petenta N. E. C.
Petenta-condamnată, prezentă personal în fața instanței, a precizat ca nu a formulat prezenta cerere.
Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că petenta condamnată nu a înțeles să învestească instanța cu soluționarea acestei cereri ă, instanța va lua act că cererea este lipsită de obiect, în aplicarea art. 598 C.p.p.
În baza art. 275 al. 3.Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată în numele condamnatei N. E. C., fiica lui G. și A., născută la 12 Martie 1983 ca fiind lipsită de obiect.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu av. oficiu in suma de 100 lei se va plăti din fondurile MJ.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
C.R. 06 Mai 2015
Red. G.I. /06.05.2015/ 2 ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2852/2015.... → |
---|