Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2157/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2157/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 03-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2157/2015

Ședința publică de la 03 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat G. N. S., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de avocat oficiu P. I. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a atașat la dosar sentința penală nr. 1758/2015 cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.

Interpelat fiind de instanță, petentul arată că își menține cererea.

Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În subsidiar, solicită reducerea termenului de rediscutare fixat de comisie.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca prematur formulată, având în vedere sentința penală atașată la dosar, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii, precizând că a executat 3 ani și 8 luni din pedeapsa de 4 ani, nu a săvârșit o faptă foarte gravă, a avut un comportament corespunzător și a fost folosit la muncă.

INSTANȚA

La data de 29.06.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petentul G. N. S. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.

La dosarul cauzei a fost depusă, din dispoziția instanței sentința penala nr. 1065/15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 202/04.06.2015 a Tribunalului Argeș.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de privative de libertate de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1870/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria București - Sector 5.

Prin sentința penală nr. 1065/15.04.2015 a Judecătoriei Pitești a fost admisă contestația petentului și s-a dispus liberarea condiționată a acestuia. Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către P. de pe lângă Judecătoria Pitești, iar prin decizia penală nr. 202/04.06.2015, Tribunalul Argeș a desființat sentința pronunțată de instanța de fond și a respins cererea de liberarea condiționată, fiind menținut termenul de rediscutare din data de 11.11.2015.

Având în vedere aceste aspecte instanța constată că cererea formulată de petentul G. N. S. este prematură, întrucât în cauză operează puterea de lucru judecat a deciziei penale nr. 202/04.06.2015 a Tribunalului Argeș.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea.

Fixează termen de rediscutare la data de 04.02.2016.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru av. oficiu P. I.-D. în sumă de 70 lei va fi suportat din fondurile MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

Red. G.I./08.09.2015

C.R. 07 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2157/2015. Judecătoria PITEŞTI