Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1225/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1225/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1225/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penal privind pe petent S. N. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 40 legea nr. 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosar au fost depuse concluzii scrise din partea Penitenciarului Colibași.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, in raport de aceasta împrejurare, constata cauza in stare de judecata, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, in baza art.39 si urm. din Legea 254/2013, pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiata si menținerea încheierii nr.99 din 02.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași ca fiind legala si temeinica., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Constată că la data de 10.03.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația împotriva încheierii nr. 99/02.03.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, formulată de petentul S. N., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.
Contestația nu a fost motivată.
A fost anexat dosarul 92/2015 în cadrul căruia a fost pronunțată încheierea contestată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
La data de 24.02.2015 petentul S. N. a formulat o cerere adresată Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, solicitând schimbarea regimului de executare a pedepsei din regimul închis în cel semideschis.
Prin Încheierea nr. 99/02.03.2015 Judecătorul de supraveghere a respins ca inadmisibilă cererea petentului.
Pentru a pronunța această soluție a reținut Judecătorul de supraveghere faptul că petentul nu a formulat plângere împotriva deciziei de schimbare a regimului de executare în termen de trei zile de la data la care i-a fost comunicat, potrivit prevederilor art. 40 alin. 11 din Legea nr. 254/2013.
Comisia de regim a stabilit termen de reanalizare a schimbării regimului de executare data de 09.07.2015.
S-a mai reținut că potrivit Legii nr. 254/2013 persoanele private de libertate se pot adresa judecătorului de supraveghere numai cu plângeri împotriva comisiei de regim și nu cu cereri de schimbare a regimului de executare, iar potrivit art. 40 pct. 1 din Legea nr. 254/2013 schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută la art. 32 din Legea nr. 254/2013 și nu de Judecătorul de supraveghere.
Analizând legalitatea și temeinicia acestei încheieri, aspect care face obiectul prezentului dosar, instanța constată că plângerea petentului este neîntemeiată, soluția dispusă de judecătorul delegat fiind temeinică și legală.
Astfel, prin Raportul nr. 969/26.11.2014 s-a dispus repartizarea petentului în regimul de executare închis și s-a stabilit termen de reanalizare la data de 09.07.2015.
Împotriva acestui raport petentul nu a formulat plângere.
Sub aspectul formulării unei noi cereri de schimbare a regimului de detenție, instanța reține că Legea nr. 254/2013 nu permite persoanelor private de libertate să formuleze cereri de schimbare a regimului de executare. Acestea pot doar contesta deciziile comisiei de stabilire a regimului de executare.
În cauză petentul nu a exercitat această cale de atac, astfel cum sus s-a menționat.
Astfel o cerere de schimbare a regimului de executare formulată anterior împlinirii termenului de reevaluare stabilit de comisie apare ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge contestația petentului și va menține Încheierea nr. 99/02.03.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 40 alin. 18 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul S. N., fiul lui G. si G., născut la data de 18.11.1946, detinut la Penitenciarul Colibasi, împotriva încheierii nr. 99/02.03.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Colibași.
Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 aprilie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
F.S. 05 Mai 2015
Red./dact G.C.V./02.06.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1203/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1207/2015.... → |
---|